Clasic chiar E fantastic!

15 Jan 2011 by Ada

Nu ne aşteptam să vedem atât de multă lume la spectacolul “Copilăria lui Mozart”. Copii chiar mai mici de 4 ani, o mulţime de părinţi (m-am bucurat să văd atât de multe perechi de părinţi la un spectacol pentru copii), elevi de şcoală, mai puţini de grădiniţă… Sala de Operă a Conservatorului a fost neîncăpătoare.

Piesa a început cu o întârziere minoră, datorată în primul rând cozii de la garderobă. Dar când a început, ne-a cucerit pe toţi. Şoricelul Sol, urmaşul lui Sica şi Rică, a deschis spectacolul cu o mică lecţie despre telefoanele mobile şi butonul de “power off.” Binevenită lecţia, mai degrabă pentru părinţi. Chiar şi aşa, tot a sunat un telefon în timpul unei piese. Fiind însă sala plină de copii (unii mici care mai şi mieunau, nu doar vociferau) n-a fost nici o tragedie.

Pe scurt: Sol, Sica şi Rică sunt şoricei. Lola e pisica în plină dietă de vreo săptămână (nu mai mănâncă şoareci, doar lapte degresat). Wolfgang Amadeus Mozart e o păpuşă mânuită cu abilitate de Aurelia Olteanu. Lecţia de muzică în sine e susţinută de Ana Sârbu, o violonistă din România stabilită în Statele Unite şi de pianista Mădălina Pasol. Ana Sârbu predă vioara copiilor cu vârste între 4 și 16 ani. Se vede că are tact pedagogic şi că ştie să explice un instrument pe înţelesul copiilor. Mădălina Pasol este  fondatoarea și directorul artistic al salonului de Artă și Muzică Clasică din Berlin – „Klassik Salon Mitte“. Şi ea ştie să-şi povestească instrumentul.

Irinei i-a plăcut de şoriceii care tot timpul se certau din pricina schweizer-ului elveţian. Dar şi pianista şi violonista, în această ordine. Muzica a fost frumoasă. Nu ştiu dacă va asocia de-acum înainte fetiţa noastră “A la turca” cu păpuşa ce-l înfăţişa pe copilul minune cu o copilărie tristă. Dar cred, sincer, că educaţia muzicală timpurie poate fi de ajutor pe termen lung. Faptul că muzicieni atât de mari au generozitatea de a susţine astfel de spectacole pro bono mă bucură din cale afară.

Din punctul de vedere al adultului cârcotaş, aş spune atât: Deşi a fost un spectacol gratuit, costumele şi decorurile au fost frumoase. Poate luminile au fost cam dure, poate aş fi întors invers pianul, sau aş fi aţintit asupra lui o cameră video care să transmită imagini cu mâinile pe clape, pe un ecran mare, aşa încât copiii chiar să vadă ce înseamnă să cânţi la pian şi altceva decât Scara Măgarului, pe care nu mă îndoiesc că o ştiu toţi. Dar, per total: e un spectacol pentru care am fi plătit bilet, cu bucurie. Dacă dăm 60 lei pe trei bilete la un desen animat (fie el şi 3d), am fi plătit şi pentru muzică. Mi-ar plăcea un DVD cu acest spectacol, sunt sigură că Irina l-ar revedea cu drag.

Le mulţumesc celor de la Clock Advertising şi Filarmonicii George Enescu pentru că s-au gândit să facă aşa ceva. Pentru prima stagiune a acestui proiect, obiectivul lor  este de a aduce în sălile de spectacol ale Ateneului Român și ale Conservatorului peste 10,000 de copii și tineri. N-am nici un dubiu că vor reuşi.

Nu ratăm nici concertul de la Ateneu, abia îl aşteptăm…