Co-sleeping – arta de a dormi pe o dungă

31 Aug 2009 by

Îmi place să dorm. Dorm cu plăcerea cu care un oenolog gustă vinuri. Mi-ar plăcea un pat mare cât o cameră, sau mai bine zis o cameră în care să nu am decât un pat şi o veioză şi o măsuţă pe care să am o oglindă şi câteva creme. O veioză şi o carte, pe o noptieră. Şi atât. Fără tv. Fără şifonier (mi-ar plăcea să fie în perete). Cu ferestre mari. Şi cu o saltea prietenoasă. A mea devine insuportabilă după mai mult de 8 ore în care stai întins pe ea. Mă trezesc cu spatele ţeapăn. Şi mă doare până la lacrimi. Deşi e o saltea bună, căreia i se face reclamă la tv.

Atunci când ne-am mutat de la 3 camere la 2, am ales să împart noua casă în spaţiu de lucru şi de joacă şi spaţiu de dormit. Oricum, Irinei îi va fi mai bine să doarmă cu mine în casa cea nouă şi am un pat mare, în care sigur încăpem amândouă, mi-am făcut eu socoteala. E o situaţie temporară, asta e viaţa, fatiţa nu mai are camera ei, oricât de rău ne-ar părea şi mie şi ei, şi oricât am ofta după căsuţele anterioare, asta e ce putem acum. Şi încă situaţia noastră locativă e decentă faţă de multe alte cazuri pe care le cunosc. O să ziceţi că puteam s-o culc pe canapea, în camera de zi, dar vedeţi, eu lucrez noaptea şi ţăcănitul tastelor sigur ar fi ţinut-o trează. De ce nu i-am cedat dormitorul, cu totul? Pentru că trebuia să depozitez undeva un pat dublu uriaş şi mă autocondamnam la dormitul pe o canapea nu foarte comodă. Dorm cam 5 ore pe noapte, măcar pe alea să le dorm într-un pat normal, pe o saltea mare, nu pe una de burete.

Irina e un copil relativ înalt pentru vârsta lui. Are 113 centimetri în înălţime şi vreo 30 în lăţime. Ai zice că un pat de 2.20 pe 1.80 e destul de lung şi lat pentru un copil atât de mic. Are totuşi darul de a ocupa, împreună cu suita dânsei, mai bine de trei sferturi din surpafaţă. E normal, de vreme ce împreună cu noi dorm o caracatiţă prietenoasă, un dragonel, două pisici (una din ele mai miaună, în funcţie de cum îi e presată lăbuţa cu buton), familia Leu (mama, tata şi copilul), uneori Barbie înnaripata sau Wall-e şi iubita lui, Eva. Plus cănuţa de apă, fără de care nu se poate. Cănuţă pe care o trânteşte uneori de saltea, sau pe care o pierde printre cele nu mai puţin de şapte perne, de diferite dimensiuni şi constituţii. Una e cu puf, alta e cu blazon, a treia e învelită în prosop, pe a patra scrie cu litere fosforescente “Good night, Princess”, a cincea e roz cu omidă în relief şi în fine, două perne obişnuite, rămase de pe vremea când în patul matrimonial dormeau doi adulţi.

Dar vremurile se schimbă. Acum patul matrimonial a intrat sub o nouă stăpânire. Ea se culcă prima. Îi verific mereu temperatura, o pup, o mângâi, îi mai masez câte o tălpiţă, this little piggy went to the market and this little piggy stayed home, this little piggy had bread and butter and this little piggy had none… Citim întinse una lângă alta, la lumina lămpii de veghe, ştie poveştile pe dinafară şi mă corectează dacă greşesc. Apoi o pup de noapte bună, deja rugăciunile şi le spune singură, cu voce tare, să o aud din camera cealaltă.
Se mai joacă puţin cu jucăriile, le dă apă din cănuţa ei, le verifică amigdalele, le dă, mai nou, şi câte o linguriţă de antibiotic. Le spune poveşti, le face masaj, apoi se face linişte şi adoarme, încet, aşa cum sufli în lumânare, alunecă în somn. Şi-apoi începe balul.

Irina visează, se răsuceşte, vorbeşte, uneori ţine adevărate speech-uri în stare de semi-trezie. Uneori doarme cu obrazul pe Eva, alteori visează că a plesnit-o karakiri cu unul din braţele ei şi se trezeşte ţipînd “Auuuu, maaami, m-a lovit cineva”. Dar pas de o dă afară pe karakiri din pat… Nici nu mă mai mir când mă trezesc cu Wall-e înfipt în coaste sau cu unul dintre membrii familiei Leu pe sub pernă. Mi se mai întâmplă să încasez câte o lovitură de picior drept în ficat. De multe ori dorm într-o singură poziţie, sau de-a latul patului, pentru că o găsesc întinsă pe diagonală şi mi-e milă să o dau mai încolo. Amorţesc des. Alteori doarme lipită de mine, cu picioarele puse amandouă peste mijlocul meu. Ori cu o mână prinsă zdravăn în pletele mele.

Respiră atât de uşor spre dimineaţă, că mă surprind punându-i mâna pe piept, să-i simt bătăile inimii. E tare frumoasă, mă mai uit la ea aşa, în semi-întuneric, dându-i câte o şuviţă de pe frunte. Uneori, când dormim de prânz, îmi face masaj ea mie şi mă mângâie. Apoi mă pupă pe obraz şi-mi spune “Hai, dormi frumos”. Uneori mă mai fac ghem pe canapea, în special dimineaţa, după ce-mi iau pastila şi-mi acord încă o jumătate de oră de somn. Ea mă ceartă, “Mami, te-am aşteptat în pat, de ce n-ai venit”.
I-am promis că până începe şcoala va avea din nou camera ei, pătuţul ei, locşorul ei. Sper să mă pot ţine de cuvânt. Nu că nu-mi place să dormim împreună, dar mi-e dor de un somn de 10 ore, neîntrerupt de niciun mieunat de pisică roz…

PS: eu nu cred în Attachment Parenting. Eu cred în independenţă. Deşi uneori am senzaţia că dubla circulară de cordon e încă în jurul gâtului meu.

Related Posts

Tags

Share This

10 Comments

  1. alina

    Stii care e faza cu AP? Cu cat ii tii mai aproape de tine in primele luni de viata, cu atat devin, de fapt mai independenti. Pentru ca stiindu-te in umbra lor, veghind, au curaj sa se avante.
    Si vorbesc din experienta.
    Asta e logica pe care am inteles-o eu.
    Stiu ca sunt parinti care merg cu AP-ul la extrem si ma intreb cum pot. Pentru ca e un dezechilibru mare in orice extrema.

    Dar cu co-sleepingul la voi … eu cred ca va prinde bine. Irina e inca mica. Mai are timp sa invete sa doarma singura. Daca va cere ea, atunci da, va fi momentul.
    Deocamdata pierderea ta e cum ziceai tu la postarea anterioara, colaterala :). Castigurile sunt mult mai mari, chiar daca acum nu se vad din pricina ca sunteti prea aproape de ele. 🙂

  2. Ada Demirgian

    Alina, Irina a dormit singura in camaruta ei, de la 1 luna pana la 4 ani si 2 luni…
    Mie mi se pare un pas inapoi.
    Dar vorba ta, probabil privesc prea de-aproape.
    Despre latura radicala a AP discutam si eu. Altfel, sunt mai infasurata in jurul copilului decat sunt dispusa sa recunosc :D.
    Buna dimineata, tuturor.

  3. Ceska777

    Asta e telepatie….aproape. Eu cu dilema mea…..si vine postul asta al tau. Oare sa mai astept pana intra la facultate ca sa il surghiunesc in camera lui?!
    Sper sa iti poti tine promisiunea iar Irina sa aiba cand merge la scoala camera ei.

  4. Ceska777

    Ah, acuma vad ca Irina a dormit mai mereu la ea in camera……Hm, too late for us…?!?

  5. mariamirabela

    De cand am venit de la spital, Degetzica a dormit noapte de noapte in camera ei, in patutul ei lila. Pana acum nu s-a intamplat in nici o noapte sa o luam la noi in pat, o singura data a sugerat Printzul Consort asta (avea o noapte grea si era a treia oara cand incercam sa o pun la somn).

    Totusi, s-a inpamantenit un obicei: dimineata, dupa alaptatul de la ora 7-8, Deegetzica vine la noi in pat si mai dormim 2-3 ore. Incerc cam o data la doua zile sa o pun si atunci tot in patutul ei, dar cumva nu reusesc.

  6. Ganduri mici

    O sa-ti fie dor, Ada, si o sa ai atatea nopti linistite, rezista si tu un pic…

  7. alina

    Recunosc deschis ca daca fetele mele, vreuna din ele, ar fi avut cea mai mica umbra de cooperare la dormitul independent, m-as fi straduit in directia asta un pic mai mult. Dar asa, cu toate trei linistindu-se ca bebelusi doar pe burta mea … am ajuns acum sa fiu bucuroasa si cu doua-trei ore de somn legat. Iar momentul in care si Catrina se va rupe de patul conjugal ne ingrozeste atat pe mine cat si pe sot. Pe de o parte ne spunem ca abia asteptam. Si-n secunda doi ne uitam unul la altul cu frica. Ca vom ramane singuri in pat. Maine-poimaine se marita. 😀

  8. Ganduri mici

    Alina, si daca ramaneti singuri in pat, ce va faceti?

  9. alina

    Ce ne faceam si inainte de aparitia fetelor. 🙂
    Nu te gandi … pe 18 avem programata o vasectomie! 🙁

  10. Ada Demirgian

    Alina, e o mare dovada de dragoste. Chapeau pentru sotul tau!

css.php Privacy Policy