Copii, vreţi să vă mai spun o poveste?

9 Oct 2009 by

“A fost odată, dincolo de curcubeu, un ţinut minunat în care domnea un Rege tare bun la suflet, împreună cu Regina sa. Oamenii îi iubeau şi toate lucrurile se făceau la timpul lor. Aşa se întâmplă când cei ce conduc treburile unui regat sunt buni şi întelepţi, vezi bine. Când Regina află că va avea un copil, îi ceru regelui să-i pregătească o cameră minunată pentru bebeluşul lor. Regele fu imediat de acord. Tocmi meşterii cei mai pricepuţi şi îi aduse în faţa Reginei.

– Scumpa mea Regină, îi spuse el, iată, aceşti meşteri vor pregăti camera bebeluşului nostru. Spune-le cum vrei să fie şi totul se va face întocmai.

Regina visa să aibă o fetiţă, aşa că alese cea mai frumoasă cameră din tot palatul şi pe aceea o pregăti anume pentru o fetiţă. Meşterii aduseră covoare moi şi perdele vaporoase, jucării de pluş şi cutiuţe muzicale, un carusel care să o amuze şi un mic balansoar pus lângă soba cea mare. Totul fu gata în foarte scurt timp. Şi când fetiţa se născu, o numiră… Rozi.

Rozi creştea repede şi semăna foarte tare cu mămica ei. Era frumoasă, avea obraji trandafirii şi ochi albaştri, părul blond şi pielea albă ca laptele. Semăna cu un înger, de frumoasă ce era. Când treceau pe lângă ea, oamenii nu puteau să nu se mire de frumuseţea fetiţei şi toţi îi făceau pe plac, mai ales că era prinţesă. Ştim doar că prinţeselor nu li se refuză nimic. Rozi era destul de răsfăţată, căci orice dorinţă avea, se împlinea pe dată. Şi asta o făcuse pe Rozi să creadă că e o fetiţă foarte specială, căreia totul i se cuvine. Mama ei, Regina, se mai necăjea câteodată, când o vedea pe fetiţă bătând din picior să i se îndeplinească mai repede toate dorinţele.

– Nu e bine, nu e bine deloc, spunea Regina, îngrijorată. Prea mult răsfăţ strică…

– E mică, răspundea Regele. La vârsta asta, copiii văd toate lucrurile în roz… O să mai crească şi ai să vezi că lucrurile or să se schimbe.

Prinţesa Rozi rămase pe gânduri auzind ce spusese tatăl ei… Chiar! Cum ar fi ca toate lucrurile să fie ca ea, roz?

– Mămico, prinţeselor li se îndeplinesc toate dorinţele, nu-i aşa? o întrebă ea într-o seară pe Regină.

– Da, Rozi, îi răspunse aceasta, dar trebuie să ai grijă ce-ţi doreşti, pentru că s-ar putea să se şi împlinească.

– Şi e e rău în asta? zise Rozi. Doar de-aia există dorinţe, ca să se împlinească.

– Da, dar înainte să-ţi doreşti tare, tare ceva, gândeşte-te bine ce ai să faci după ce dorinţa ţi se îndeplineşte, spuse Regina şi o înveli.

– Aş vrea ca lumea în care trăiesc să fie după chipul şi asemănarea mea, mămico.

– Cum adică, Rozi? o întrebă Regina.

– Păi… roz! Răspunse prinţesa. Cu totul şi cu totul roz.

– Cu totul şi cu totul roz? Ce idee năstruşnică, Rozi. Şi iarba ai vrea să fie roz?

– Da, mămico! Ar fi amuzant, nu-i aşa?

– Şi florile, şi păsările, şi copacii? se miră Regina.
– Da! răspunse Rozi. Şi jucăriile şi perdelele şi covoarele şi casele şi hainele oamenilor…

– Şi ţara asta s-ar putea numi atunci… Ţinutul de RozBombon. Iar tu ai fi Prinţesa Rozi de Rozbombon, râse regina. Eşti sigură că ţi-ar plăcea să fie aşa?

– Da! Dar ştiu că nu se poate… Dar tare mi-ar plăcea ca totul să fie aşa, măcar o zi… oftă Rozi şi închise ochii.

– Bine, prinţesă, îi spuse mama. Dar oare celelalte culori ale curcubeului nu s-ar supăra? N-ar fi triste?

– Ce-mi pasă mie de curcubeu, zise răsfăţata de Rozi. Eu vreau să trăiesc într-o lume roz şi dulce.

– Eu cred că repede te-ai plictisi să fie totul roz, îi mai spuse regina. Hai, închide ochii. Şi mâine dimineaţă vom mai povesti despre lumea ta roz, Rozi de Rozbombon!

Prinţesa adormi gândindu-se la lumea pe care tocmai i-o descrisese mamei. Şi, ce să vezi… ”

Ei… ca să vezi ce văzu Rozi când se trezi, e simplu. Apăsaţi pe Tab-ul numit Palimpsest, de sus, din dreapta. Acolo unde sunt biletelele galbene ca nişte post-it-uri. Parola e o formulă magică din “O mie şi una de nopţi”. Deschide intrări ferecate dincolo de care sunt multe comori. Începe cu S şi se termină cu e. Are 21 de caractere dispuse astfel:

sxxxx_xxxxxxxx-xe

nu uitaţi de liniuţe.

Dacă nu vă descurcaţi, trimiteţi mail.

Related Posts

Tags

Share This

20 Comments

  1. Tine minte logarile anterioare de la aceeasi adresa de IP? Ca vad ca pe mine m-a aruncat direct in textul complet, nu mi-a mai cerut parola. 🙂

    • Pentru copiii cuminti care nu-si papa toate cookie-urile inainte de masa sau de culcare, parola se pastreaza printre firimituri, stafide, fulgi de ciocolata si bucatele de nuca… Enjoy the fairytale!
      Cu aceeasi stima, acelasi
      Don Pandele

  2. Ce frumoasa esteeee!
    Inca un mare MULTUMESC!

  3. Cris

    Multumim Ada pentru rasfat!

  4. Foarte frumoasa! Multumiiiim!
    Daaa, vrem poveste! Daaaa, mai vrem!

  5. Orianna

    Multumim de povesti.
    Sunt proaspete, frumose, deschid o fereastra spre taramul povestilor.
    Mult succes in continuare

  6. lunna

    pt admin: merge in toate browserele? pentru ca la mine, in Chrome si in IE6, nu se vede nimic :((

    • lunna, tema asta de wordpress are erori recunoscute pe IE6. Nu stiu ce sa zic de chrome, decat ca imi pare rau ca nu se vede.

    • Lunna, imi pare tare rau ca nu vezi nimic. Eu lucrez chiar din Chrome, ce-i drept, proaspat instalat, dar nici inainte n-am avut probleme. IE6 nu se mai bucura de suport din partea creatorilor de teme si nu mai este luat in seama pentru noile teme. Iti recomand sa-ti instalezi IE8, dar nici acesta nu afiseaza toate fotografiile, in rest e ok. Ada foloseste Mozilla si este totul OK si la ea.

  7. Mihaela

    Uite ceva tare vesel Harta lumii cu cantec
    Au uitat sa puna pe harta tinutul de RozBombon.
    Mai vrem povesti, dar sa nu ne rasfeti prea mult.

  8. Am citit si eu povestile, sunt foaaaaarte frumoase! Multumim!

  9. Tuturor celor ce nu s-au indulcit prea tare de atata roz… CU placere:)

  10. trec si eu printr-o perioada roz… da mai discret, doar asa, cate o bluza, o podoaba…
    ma temeam ca exagerez, da citind povestea m-am linistit :))

    taaaare frumos!

  11. Patricia Măgureanu

    FF frumosa povestea.

  12. “Ce frumos, mami! Pink is my favourite colour, too!”

  13. Ada,

    Daria nu prea a avut rabdare, ca de , are 3 ani, Dar David (aproape 7) a stat cu sufletul la gura si la un moment dat cu straluciri in ochi….Mai faceam pauze din citit ca sa o mai linistesc pe Daria iar David era tare nerabdator de continuare.
    L-a impresionat toata povestea, dar i-am vazut starlici in ochi atunci cand piticul a intrebat-o pe Rozi : “Nu ti-a spus mama ta ca ai grija ce iti doresti?” si Rozi a zis: “Ba da, ai dreptate, mi-a spus.”
    Am citit-o si cu intonatie si emotie, si cred ca si asta a contribuit la efect. Cred ca ar da foarte bine sa le si pui pe un CD cu vocea ta. Ar da valoare cartii! CU siguranta stii asta, dar m-am gandit sa mai zic si eu 🙂
    S-a intristat la faza ca curcubeul poate disparea, ca el e fun de “rainbow”…
    L-a sfarsit l-am intrebat ce parere are si a spus intr-un singur cuvant, asa cum obisnuieste el: “Awesome!”
    Asa ca… felicitari din partea noastra.
    Tot inainte si aminteste-ti: “U can do it!”

    Te pupam,
    Aniela

  14. Tocmai am terminat de citit povestea picilor mei. Succes total. Amandoi au stat nemiscati, cel mic a mai comentat un pic ca e o poza cu iarba roz dar cerul e albastru… Acum sunt la culcare dar ii aud inca vorbind despre nuante si dorinte. E printre putinele povesti pe care am putut sa le-a citesc la amandoi. Cel mare are aproape 8 ani, cel mic a facut de curand 5. De obicei seara citeam la fiecare altceva.
    Mai vrem povesti. Toti 3 in cor te rugam: mai scrie povesti!

  15. Merci de feedback!
    Of da, sa-mi dau demisia si sa stau sa scriu povesti, ce fain ar fi…
    Germina, poti sa incepi sa le citesti din povestile de langa Turnul cu Ceas. Am deja 2 dintre ele.

Privacy Policy