Copilul Berbec: hotărâre
– Nu. Mai. Peci.
Suntem la masă. Se uită fix în ochii mei, cu un pumn strâns şi ridicat.
– Mami! Nu-mai-peci. Mitutată, Mitutată!*
O privesc perplexă. E supărată pe mine, n-a uitat că duminică ne-am permis să ieşim la film şi am lăsat-o cu Ioana. A plâns două ore. Ioana a spus că nu mai vine. Cred şi eu. A adormit repede. Pe la 9. Extenuată de plâns.
– A-ţeles!? Să nu mai vină Uoana. Uoana să pece. Mami nu mai peci. Lia a pâns. Si a dulut capul.
Inimioară, inimioară… De-aş putea n-aş mai pleca.
Noroc că ai mâzgălit pereţii în vreo trei locuri şi am avut ocazia să mă încrunt la tine în dimineaţa asta, când iar îmi spuneai să nu mai plec, să mă duc la biroul meu din camera de zi şi să încetez cu plecatul ăsta.
Ce muncă de lămurire am dus cu tine, de câte ori ţi-am spus că mamele şi taţii mai pleacă, dar se întorc mereu, mereu, vin acasă la copii. Şi cum vorbeam ca radioul, Lioară, când tu învârteai linguriţa în castronul cu cereale, fără să auzi vreo vorbă din cele tocate de mine, pentru că tu ştii una şi bună. Să nu mai plec.
Of.
*Mitutată=niciodată
Related Posts
Tags
Share This
Copilul Rac (2 ani si 3 luni): “Nu peeeeeşiii! Nu veeaaaau! Nu veeeeeaaaau! Cu tiiiine! Cu miiiiine”. Asta dupa ce dimineaţa începuse foarte bine: “Mama, iişu (serviciu), vine, pac (si apoi mergem in parc)”.
Si, uite asa, mama Fecioara (!) trebuie sa plece în ziua următoare mai repede la serviciu, înainte de a se trezi copilul.
La noi e si mai rau asa
Copilul Rac (2 ani si 4 luni) imi face fericit cu mana in fiecare dimineata si-mi trimite pupici. Stie de la 3 luni si jumatate ca mama pleaca la serviciu si se intoarce seara, asa ca in timpul saptamanii e totul ok. Mai greu ma intelege cand plec (foarte rar, de altfel) in week-end. Atunci ma simte cand ma trezesc si se trezeste si el si vine dupa mine, dar despartiri cu planset nu am avut niciodata.
Lucky, lucky you! Eu plec la serviciu de cand Lia avea 11 luni…
Catalina (berbec de 2011 si ea) imi reproseaza seara: “Mama, te-am tigat (=strigat) toaaaata ziua”.
La plecare, in functie de starea de moment, variem de la lacramat+catarat pe mine+”mamiii, sa nu peci……”(f rar) la “pa, mami” (si mai rar).
De obicei, ma avertizeaza, “Mama, nu peca” in timp ce morfoleste micul dejun prezentat de bunica, cu ochii in strumfi, iar eu ma strecor pe usa.
Stiu, nu e frumos sa dispar asa, dar o scutesc pe biata bunica-sa de spectacolul in care e alungata de la noi, ca sa nu se mai produca schimbarea de tura 🙂 :-). Noroc ca cele doua se iubesc mult, si plecarea mea, atata timp cat nu e la timpul prezent, e trecuta cu vederea de pitica.
Da, da, si biata Flori, ce-i aud urechileeee!