Cronica unei duminici altfel decât de obicei

17 Oct 2011 by Ada

– Ce facem duminica asta, Mami, ce program avem?

– Tu te duci la teatru cu Vlăduț.

– Și voi ce faceți?

– Eu ies în oraș să beau o cafea cu niște prietene.

– Și Liaaaa?

– Lia rămâne acasă cu Laur.

Zis și făcut. La zece și jumătate am părăsit familia. Irina își aștepta cavalerul. Laur trebuia să pună prânzul la rotisor și să amuze bebelușul, după ce acesta și-ar fi făcut somnul de frumusețe. Eu ieșeam la Simbio, singură.

A fost frumos. Am plecat la o cafea și m-am întors cu detergent de curățat cuptorul. Pentru că puiul scotea fum. Pentru că am uitat să-i spun să îl pună într-0 tavă cu apă. Când am venit acasă, puiul (salvat de rotisor din cauza sistemului nasol de prindere) copt pe suportul acela în formă de … nu găsesc un termen elegant, în formă de… să zicem turn, arăta excelent, era copt, crocant, cald, numai bun de scos și uns cu mujdei. Inginer fiind, s-a prins că trebuie să pună apă în tavă, ca să nu se mai ardă grăsimea ce picura din pui.

Copilul n-a dormit în patul lui, că doar nu-i fraier. A dormit pe canapea numai după ce i-a pus taică-său cântece de leagăn interpretate de Coldplay. Da, există. Biberon n-a avut timp să-i dea, era ocupat să scoată fumul din bucătărie. Nu-i nimic, ia-ncearcă acum cu această minunată tetină fiziologică proaspăt achiziționată de la DM.

A luat-o în brațe și au avut următorul monolog: “Hai, păpușă. Nu te strâmba la mine, că nu mă intimidezi, eu sunt bărbat! pe mine nu mă tragi de mână, nu-mpingi biberonul, la mine nu țin astea”.

Oh yeah. Lia, impresionată de discursul tatălui său, l-a privit cu subînțeles (“nu-nțeleg de ce insiști, adică, vorba Mariei, eu nu m-am prins până acum de unde trebuie să vină laptele?”) și-a împins biberonul cu limba. F.O., Daddy.

Apoi a plâns. Apoi am luat-o în brațe și ne-am retras în dormitor, unde a fost liniște preț de 28 de minute întregi. Suficient cât să adorm și, când a început să se foiască și să schiaune din nou, să mă trezesc capie. Drept pentru care am luat-o pe sus și am dus-o din nou la Daddy. Care se uita la tv împreună cu Irina întoarsă de la teatru-botez (complicat să explic, a plecat la teatru și a ajuns și la un botez).  Așa că l-am lăsat cu cele două zâne și am dormit două ore. Două ore în care am visat că Lia primise biberonul și-l băuse pe tot, pe tot și plângea că mai vrea. Când m-am trezit, Lia chiar plângea, dar biberonul era intact.

Așa că am făcut ce era de făcut (aruncat biberonul, proptit plodul la sân) și-am încheiat glorios seara cu baia și culcarea la șapte și jumătate. Că ea s-a mai trezit apoi și pe la zece jumătate și pe la patru, nu se mai pune.

A fost o duminică altfel. Aș vrea să vă spun că m-am simțit mai bine după ieșirea mea în oraș de una singură, dar adevărul este că nu m-am simțit mai bine. Deși a fost frumos, locul drăguț, ciocolata caldă bună, compania plăcută… Dar la Universitate tărtăcuțele costau cinci lei bucata, a-nceput să plouă cu grindină și când am ajuns acasă, tot apartamentul, inclusiv soțul și bebelușul miroseau a pui copt. Încă miroase, deși am spălat cuptorul și-am lăsat geamul deschis toată noaptea.

Azi noapte, pe la două, Laur a închis mai bine ușa de la balcon și-a zis:

– E-he, miroase a zăpadă.

Cam devreme, Doamne, nici n-am scos hainele de iarnă din garaj…