Cu Irina la Mozart Rocks

14 Apr 2010 by

Irina a tot auzit chitara lui Călin Grigoriu cântând la mine pe computer. Şi-a zis “Îmi place!”. Aşa că anul ăsta am luat-o şi pe ea la concertul Mozart Rocks. Nu ştiu de ce mi-am închipuit că după o zi de grădi va fi suficient de obosită cât să stea cuminte pe scaun şi să privească fascinată la instrumentele ce se vedeau uriaşe pe ecran.

Mulţimea de oameni din faţa Sălii Palatului n-a impresionat-o deloc. A impresionat-o, în schimb, Tiberiu Soare, drept pentru care a imitat mişcările dirijorului în prima parte a concertului. A imitat şi instrumentele pe care le vedea pe ecran. A aplaudat cu entuziasm, la început cu palmele ei, apoi pe palmele mele (aţi încercat vreodată să aplaudaţi în timp ce altcineva aplaudă peste palmele voastre? E oribil). După primele cinci piese a simţit nevoia să facă puţin sport. A alergat până la următorul rând de scaune. A comentat cu voce tare fiecare apariţie pe scenă (unele dintre remarcile ei au stârnit hohote de râs pe rândul din faţă), cred că i-a dat palpitaţii bodyguard-ului ce stătea drepţi la ieşire, a mers de câteva ori până la unul dintre reflectoare şi a avut câte ceva de întrebat cam din 30 în 30 secunde.

Spuneam ieri că azi am să vă povestesc de ce e bine să mergi cu un copil de cinci ani la un concert care ţine trei ore.

Să vă explic. Doza de entuziasm pe care Irina a emanat-o prin toţi porii a fost molipsitoare şi arhisuficientă pentru cele circa 8 persoane care o înconjurau. Când s-a plictisit de ce era pe scenă, s-a concentrat asupra mea. M-a albit cu pupici. Apoi mi-a împletit părul. Apoi mi-a făcut masaj. Apoi mi-a cerut să-i fac masaj. Dacă îndrăzneam să nu aplaud la fiecare piesă, se interesa cu voce tare de ce nu aplaud, nu mi-a plăcut?

Desigur, i-a fost sete, a vrut să meargă la toaletă, s-a speriat de Carmina Burana, deşi am avertizat-o că imediat nenea şi tanti or să cânte tare. S-a călcat pe picioare cu domnul şi doamna cu care am făcut schimb de locuri. S-a uitat cu ochi mari la videoclipul pregătit pentru High Hopes şi m-a întrebat dacă fetiţa din clip e săracă.

Să mai spun că în mai puţin de cinci minute după ce a ajuns cu capul pe pernă a adormit buştean? Ar fi inutil. Şi când am întrebat-o ce i-a plăcut cel mai mult, răspunsul a fost: când a fost muzica tare.

A spus că mai vrea şi la anul…

Related Posts

Tags

Share This

5 Comments

  1. alina

    cand sunt fericiti, copiii exulta prin toti porii, fireste. 🙂 ce putea fi mai frumos decat ca a fost suficient de “mare” ca sa fie luata la concert, nu? 🙂

  2. Maria

    Imi imaginez ce show a prestat :-)…
    Am nimerit si eu o data pe langa un baietel de 4-5 ani la un concert Tudor Gheorghe, la sala Palatului (unde ii dusesem pe parinti).
    A comentat tot timpul, a schimbat de 10 ori scaunul cu bunica si bunicul “sa vada mai bine”, dar era de-a dreptul delicios, pot sa jur ca nu a deranjat pe nimeni.
    Iar unele din intrebarile lui au intrat in “folclorul” familiei noastre: “Il vedem si pe ecranul ala mare ca sa nu ne para rau ca ne pierdem vremea pe aici in loc sa ne uitam la televizor?” sau “- Oamenii multi de pe scena (corul – n.n.) nu au platit bilet si de aia stau in picioare? – Nu, ei sunt acolo sa cante (ii explica bunica) – A… aia sunt Tudor Gheorghe!…”

  3. rocheritzaaaaaaaaaaaaa

  4. C

    Ado, hai să ne deschidem o linie de fabricat ştafete şi să le predăm, Ado. Suntem moaşe şi băboi! 😀

    • Eu inca nu-s pregatita, imi pare rau pt tine. Eu tanara sunt, indepandanta sunt, cine ce treaba are?

css.php
Privacy Policy