Cum a făcut Irina cunoștință cu Wagner

13 Feb 2011 by

Nu știu cât de mult vă place Wagner. Dar imaginați-vă că după o dimineață cu șoriceii Sică și Rică și cu pisica Lola, într-o sală prietenoasă de spectacole, plină de alții cam de aceeași mărime, vă treziți la Opera Română, prizonieri în catifele, cu o sumă de reguli turnate cu generozitate în urechi de Mama. Să nu vorbești. Să nu te fâțâi. Să nu dai cu picioarele în scaune. Să stai frumos. Să nu dai din mâini. Să nu ceri, să nu vrei, să nu miști. Colac peste pupăză, scena e foarte departe, doamna din față și-a turnat juma’ de sticlă de Magie Noire pe pletele permanentate, niște domni și niște doamne îmbrăcați cu toții în negru țipă unii la alții și când dai să cânți cu ei (pentru că tocmai ai descoperit că poți reproduce o linie melodică), Mama îți trage fermoarul la gură, răsucește cheia și apoi o aruncă numai ea știe unde.

Astăzi Irina a făcut cunoștință cu Olandezul Zburător și cu Wagner. Un spectacol nu foarte potrivit pentru o fetiță de șase ani, care nu se dă în vânt nici după fantome, nici după pirați. Două ore patruzeci și cinci de minute de cântat în germană, cu efecte speciale absolut înspăimântătoare pe scenă și o muzică destul de apăsătoare până și pentru adulți. Wagner!

Desigur, s-a foit, s-a ridicat, s-a jucat cu perlele mele, a scăpat pe jos dopul de la sticla cu apă, s-a vârât pe sub scaunele din față să-l recupereze, a cerut lămuriri în mod repetat (Acum ce zice? Dar acum ce se-ntâmplă?), în pauza dintre acte a șters de praf toate sculpturile și panourile publicitare, a alergat prin holul Operei, fluturându-și panglicile fundei de satin de la rochița de catifea, în timpul actului doi i s-a făcut mai întâi foame, apoi sete, apoi somn…

Actul III. Senta e acuzată de Erik că nu și-a ținut promisiunile de iubire, Olandezul zburător îi surprinde lămurindu-se exact ce se înțelege prin promisiuni de iubire, se supără foarte tare că nici nu s-a însurat bine cu domnișoara și a și găsit-0 cu altul. Doi bărbați și o femeie cântă cu fața spre public. La capătul răbdărilor, Irina izbucnește:

– Ce vrea ăla în maro, ce vrea ăla în negru și de ce țipă doamna aia în alb?

Chintesența Olandezului Zburător. Dacă te prinzi de răspunsurile la întrebările Irinei, ai priceput exact mesajul pe care a încercat Wagner să-l transmită.

Din fericire, finalul spectacolului e aproape. Senta se aruncă în valuri, Olandezul scapă de blestem, sala aplaudă în picioare. Debutul lui Ionuț Pascu în acest rol a fost un succes. Copila aplaudă, entuziasmată. I-am promis că dacă până la sfârșit se poartă omenește (nu puteam pretinde să stea smirnă) va primi o prăjitură.

O doamnă ce se-ndrepta spre ieșire o vede și zice:

– Ce cuminte a fost copilul ăsta tot spectacolul.

– Vi se pare, zic zâmbind. Dar pentru vârsta ei, ținând cont că e Wagner, a fost bine.

– Așa e, nu numai că a fost Wagner, dar a fost un Wagner necruțător.

La coadă la garderobă, Irina cugetă:

– Spectacolul a fost senzațional!

Da, azi am întins puțin coarda. Vivaldi la prima oră, două ore și patruzeci și cinci de minute de Wagner seara. Dar a adormit zâmbind. Sper doar că n-o să viseze echipajul fantomatic al Olandezului Zburător. I-am spus că stafiile erau pânzele corăbiei. Nu știu cât m-a crezut. Am să aflu.

Related Posts

Share This

5 Comments

  1. woooow, respecte! Bravo Irina!
    ca sa fii si mai mandra de ea, Sofia inca n-a fost la Opera:))nu-i prea place deocadmata. (dar nici nu poate spune exact de ce, pt ca n-a fost, evident) Nici mie nu mi-a placut opera…pana la 21 de ani 🙂

  2. am dat reply si am vrut sa editez: deci pana la 21 de ani, cand l-am descoperit…pe Wagner! :))

  3. Foarte frumoasa ziua voastra, atat debutul cu Vivaldi cat si sfarsitul cu Wagner :). Mi-a placut mult replica Irinei “- Ce vrea ăla în maro, ce vrea ăla în negru și de ce țipă doamna aia în alb?” pentru ca sintetizeaza perfect esenta operei in cauza.

  4. Dresajul prin cultura !

css.php