Cum a fost la lecţia deschisă

25 Mar 2010 by

Iuli a avut emoţii mari la lecţia asta deschisă, dar s-a descurcat foarte bine. Copiii s-au distrat de minune pentru că au avut aripi şi antenuţe şi au rezolvat mici probleme pentru a căpăta în schimb polen de la diferite flori. Trei probe au avut: la prima: să lipească pe o petală de floare toate obiectele a căror denumire începea cu litera de pe petala lor (obţinută prin tragere la sorţi), la a doua: să compună ghicitori pe care să le ghicească echipa adversă şi la a treia, să facă buchete de flori, să le lege cu panglică  şi să le pună în vaze după înălţimea codiţelor. Cu ghicitorile nu le-a prea ieşit lor, dar la lipit şi la citit şi la ikebana n-au avut probleme.

Ca şi data trecută, am primit biscuiţi cu miere şi flori, fiecare mămică buchetul făcut de copilul ei cu flori alese de copil din ce ştia acesta despre mama. Irina a ales pentru mine lalele galbene. Şi toată povestea s-a terminat cu samba florilor.

La sfârşit am aplaudat cu toţii, i-am aplaudat pe copii, dar şi pe Iuli. Ca de obicei, Irina a ţinut să aibe ultimul cuvânt: “Şi toate astea le-am învăţat într-o singură zi!”. E-adevărat, ea a trebuit să le înveţe într-o singură zi, poate de aceea samba ei n-a fost cea mai bine executată. Dar s-a bucurat să fie acolo, s-a bucurat să îmi dea florile, iar eu am plecat zâmbind şi strângând la piept frumoasele mele lalele. Au fost admirate de toţi cei pe care i-am întâlnit, şi tuturor le-am spus cu mândrie că sunt primite de la fetiţa mea, care e la grupa mare şi a avut lecţie deschisă.

De data asta nu mi-au mai dat lacrimile la faţa locului. Am fost doar fericită că am avut ocazia s-o văd între ceilalţi copii, că am reuşit să o duc la Smiley. Iuli este o educatoare tânără, dar foarte bună. Copiii o ascultă şi au încredere în ea. Diferenţa între felul în care sunt trataţi copiii de la Smiley şi cei de la grădi de stat unde am dat de doamna Anghel e uriaşă. De la cum li se vorbeşte, ce li se dă să mănânce, ce sunt învăţaţi, ce materiale li se pun la dispoziţie, până la toate activităţile extra pe care le au în fiecare săptămână. Şi asta a zis-o o directoare de grădiniţă de stat, care face planurile de lecţii cu educatoarele de la Smiley. “Sunt copii deosebiţi şi norocoşi!”.  Aşa e. Se vede şi în poze. Bravo, Iuli! Bravo, Cosmina.

Şi mulţumesc.

Related Posts

Tags

Share This

10 Comments

  1. Copii frumosi si fericiti, grozav! Nici nu-mi imaginez decat ce bucuroasa trebuie sa fi fost si tu printre ei.

    Din pacate la noi acum e exact pe dos. Am senzatia ca una din educatoarele-invatatoare ale Mariei (cea principala) e pur si simplu lenesa si nu se ocupa deloc de ei, e o diferenta ca de la cer la pamant intre pre-school-ul de anul asta (kindy) si ce facea anul trecut la pre-kindy. Maria e suparata, obosita, iritabila, e un alt copil si mi se face rau cand o vad asa. Mi-a venit acasa uda fleasca (cica de la joaca cu apa, dar ea nu era deloc in dispozitie funny), murdara cumplit pe haine si maini (asa si mancase), imbracata sui (ea, care e obsedata de cleanliness!!!), povestind cum s-a certat cu alti copii (fara interventia staff-ului), plictisita (oribil, cum e posibil asta?!?), nu produce nici jumatate din crafts-urile de anul trecut …. si mi se pare ca n-a evoluat si n-a invatat absolut nimic in mai bine de 2 luni de zile!!
    Cea mai apropiata (alta) kindy e la dublul distantei fata de asta (pentru mine f important, cand am de pregatit 3 pentru scos din casa la 7 dimineata) si transferul ar presupune ca Maria sa se rupa de prietenii pe care deja ii are aici (printre care si cea mai buna girlfriend a ei, Lillian).
    Sunt foarte suparata si incerc acum, impreuna cu alti parinti, sa gasim o solutie de compromis, prin primarie (aici se afla sub obladuirea consiliilor locale invatamantul public).

    Scuza-ma ca m-am descarcat la tine si la asa o postare frumoasa … dar pur si simplu mi-a venit sa plang, in conditiile in care azi noapte n-am dormit deloc din cauza gandurilor negre legate de ce i se intampla Mariei mele la noua kindy. 🙁
    Of, iarta-ma.

    • Alina, e bine sa te descarci. Eu stiu ce inseamna o educatoare nepotrivita. Cea mai buna miscare pe care am facut-o anul trecut in ce o priveste pe Irina a fost sa o aduc inapoi la Smiley. Dar inteleg ca ti-e greu. Poate daca schimbi doar educatoarea nu si gradinita? Zic si eu…

      • Multumesc ca m-ai “ascultat”. Am sa incerc si asta, daca va fi posibil, 🙂 Chestia e ca grupele/clasele sunt la maxim, toate, deci ar trebui probabil sa astept sa se iveasca un loc liber la alta clasa, cu alta educatoare.

  2. fascinanta expresia din poza 2…

  3. Da, da, felicitari educatoarelor. Ce fericiti par toti!

  4. Maria

    Pe mine una m-a dat pe spate imaginea 4, in care toti arata ca niste mici Budha concentrati si ganditori. Sa-i mananci, alta nu!!

  5. Carmen

    Ce ma bucur pentru bucuria ta si a Irinei! Frmoasa printesa Lalea!

    Alina, sper sa gasiti o rezolvare si cu Maria, mai ales daca si Ana va merge la aceeasi gradinita si apoi Catrina. Din pacate, eu nu am reusit sa imbunatatesc situatia decat lingusind educatoarea, cand am fost sigura ca nu-l pot muta in alta parte, din diferite motive. Stiu e aiurea ce spun, dar a functionat. Mici cadouri, voluntariat la clase cand am putut, atentie de zile importante, etc. Aiurea pana la urma e tot spaga, dar aici chipurile nu te obliga nimeni. Da, nu te obliga nimeni, dar fericirea copilului tau depinde de ea, asa ca faci ce trebuie facut. Am fost si eu invatata de fete care lucreaza in sistem, romance stabilite in State. Sa va fie bine!

    • Carmen, pot opta pt alta educatoare la celelalte doua fete, din start. Daca ramane tipa asta acolo. Celelalte grupe sunt (mai) ok. Problema e ca eu acum nu prea am cum s-o mut, caci nu sunt locuri disponibile in mijlocul anului.
      Altfel eu sunt oricum pentru diplomatie si negociat, doar ca nu cred ca tine de linguseala mea potentiala aici, ci de lenea educatoarei. Una bine inradacinata. Kindy duty nu pot face, n-as putea sa ma duc acolo cu Anna si Catrina dupa mine. Cu taifunul Anna in speta.
      Aici nu se practica cadourile, decat poate la sfarsitul anului scolar, altfel s-ar percepe ca lipsa de maniere.

  6. Carmenbr

    Alina, cand am zis linguseala m-am referit sa incerci sa te bagi pe sub pielea ei daca e nedreapta cu Maria. Din pacate, vorba ta, cred ca e doar lenesa si nu-i prea pasa, nu face cu placere ceea ce face. E clar ca atunci cand ai 3 copii nu ai cum sa volunatriezi, eu doar ti-am spus ce am fost invatata. Cred totusi ca o lectie tinuta cu Anna ar scoate-o din amortire! 🙂
    Pe fata, nici aici nu se practica cadourile, insa in realitate se dau. De ziua educatoarei, de Craciun, de Valentine’s day, de Pasti, de etc…habar nu mai am cate alte motive. Stiu ca si mie mi se parea aiurea cand auzeam, dar de cand e la kindergarten Eric si e pe “viu” la mine, am vazut ca e adevarat ce auzeam si nu credeam. 🙂 Asta e. Sau poate ca la voi nu e asa, lucriu normal si care asa ar trebui sa fie si aici. Insa aici functioneaza de 1000 de ori mai bine sistemul PCR (pile, cunostinte, relatii 🙂 ) decat in Ro. Din pacate! Sau din fericire, habar nu am!

    Bafta sa rezolvati si sa nu mai fii suparata!

    Week-end fain la toata lumea!

css.php
Privacy Policy