Cum a învățat Irina să meargă pe bicicletă
Stătea în mijlocul aleii și țipa ca din gură de șarpe. Ai fi zis că o bate cineva cu lanțul ud. Lacrimile i se înodau sub bărbie și sfârșitul lumii clar o pândea de după vreun trunchi de copac.
– Nu vreaaaau!
– Ce nu vrei?
– Să merg cu bicicleta! Eu vreau cu roleleeeee!
– Dar de ce?
– Pentru că nu-mi place cu bicicleta!
Accentul pe NU era mai apăsat decât pe “bicicletă”
– Dar de ce nu-ți place?
– Pentru că nu poooot.
– Ce nu poti?
– Să merg pe bicicletă.
– Irina, ai încredere în mine, poți, deja ai mers pe bicicletă de atâtea ori. Bicicleta merge unde o duci tu, nu merge singură.
– Dar am să caaad!
– Și? Cum te-am învățat? Te ridici, te scuturi și pleci mai departe. În cazul ăsta, te urci înapoi în șa după ce te scuturi.
– Dar nu vreaaau?
– Ce nu vrei?
– Să merg cu bicicletaaaaaa.
– De ce?
– Pentru că nu poooot.
Circul era total.
– Ba poți. Haide, nu-ți fie frică, mama te ține, nu te las să cazi. Haide! Pune amândouă picioarele pe pedale.
– Dar nu poooot.
– Hai, că poți. Uite, întoarcem șapca așa șmecherește, cu cozorocul la spate și ai să vezi că poți. Poți! Acum că e întoarsă șapca, să vezi ce poți!
– Dar nu-mi Place pe bicicletăăăă.
– Irina, crede-mă, ai să mă iubești mai târziu că te-am învățat să mergi pe bicicletă. Ai încredere în ce-ți spune mama. Șterge-ți ochii și hai să mergem.
– Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!
Cinci minute mai târziu pedala tacticoasă pe aleile parcului, strigând în urmă:
– Dar trebuie să mă țiiiiii!
– Te ține mama.
– Păi, cum mă ții, că ai rămas în urmă.
– Am un fir invizibil! Între noi e un fir luuung, ia vezi, cât se întinde?
Zece minute mai târziu știa să pornească, să-și mențină echilibrul, să frâneze…
– Mami, am învățaaat! Mami! Pot să merg!
– Auzi, da’ tu cine ești?
– Irina.
– Noooo, Irina nu știe să meargă pe bicicletă, pentru că nu poate și nu vrea și nici nu-i place pe bicicletă.
– Ba daaaa, mie îmi place.
– Eu ce zic, tu ești altă fetiță. Cum te cheamă?
– Ioana. Ia-mă pe mine, că eu pot să merg pe bicicletă!
Trecuse de opt și jumătate când am intrat în casă. Și azi vrea iar să iasă cu bicicleta.
Related Posts
Tags
Share This
La noi, tatal a fost mai curajos si i-a scos rotile ajutatoare inainte sa implineasca 4 ani. Noroc cu el, ca dupa mine, mergea frumos pe jos, ca e mai sigur:))