Cum ajungi nevastă de gamer

17 Nov 2009 by Ada

Acesta nu este un post obişnuit, este doar un răspuns la întrebarea Simonei, răspuns care s-a lungit cam mult, aşa că l-am promovat la rang de post, chit că nu are diacritice. Dar voi nu vă supăraţi pe mine, nu-i aşa? Iată,  deci, cum ajungi nevastă de gamer.

Sunt inteligenti, gandesc rapid, sunt orientati spre gasirea solutiilor, au simtul umorului si stiu sa te faca sa razi. La inceput nu-ti vine sa crezi ca un om matur poate petrece 8-14 ore jucandu-se. E incredibil. Probabil ca multe fac aceeasi greseala pe care am facut-o si eu: spera. Spera ca daca il iubesc de ajuns pe cel ce sigur are motive sa fuga de realitate, daca ii ofera tot ce afla ca ii place, daca fac tot ce stiu ele pentru a-i atrage atentia si a-i crea o zona de confort in viata reala, totul va fi bine. Sigur-sigur va renunta la prostiile alea cu pac-pac si se va apuca de treaba. Ce nu inteleg prea multe dintre nevestele de gameri e ca se lupta cu o industrie a carei singura ocupatie e sa creeze aceasta dependenta. Prin toate mijloacele. Prin orice metode.

Fostul meu sot juca la un moment dat Black&White. E unul din jocurile pe care si eu le-am incercat. In jocul asta tu esti un zeu care trebuie sa construiasca o lume, folosindu-se de inteligenta si de capacitatea de a planui si utiliza resurse. Zeul are si un animal care face lucruri pentru el. Poate fi o oaie, sau o maimuta, ori un leu, pe astea mi le aduc aminte. Ca zeu, tu sporesti populatia insulei, iti cresti animalul, pui oamenii sa faca lucruri (sa taie copaci, sa cultive grane, samd), rezolvi mici quest-uri si, in cele din urma, trebuie sa faci fata atacurilor zeului vecin. Ei… Unul din quest-uri e sa aliniezi anumite pietre in functie de sunetul pe care il scot atunci cand mana ta zeiasca le atinge. Doar cand melodia e corecta, quest-ul e considerat rezolvat. Si melodia e superba. Vrajile pe care ajungi sa le creezi sunt absolut minunate, efectele vizuale sunt grozave si satisfactia pe care o simti (am trait-o) e greu de replicat in viata reala. In viata reala, cati barbati de 33 de ani vezi jucandu-se cu un xilofon, dand cu ciocanelul in bucatelele de metal pana suna bine? Pana cand melodia e la fel de frumoasa ca aceea din joc? Ei, cand sute de oameni de o inteligenta superioara sunt platiti sa se gandeasca numai cum sa-ti seduca iar si iar si iar sotul, tu ca femeie, oricat de buna ai fi in pat, la cratita, in viata reala, nu poti concura cu ei. Nu poti.

Stiu sigur ca toate nevestele de gameri pleaca la drum gandindu-se ca vor reusi sa compenseze singuratatea si lipsa de incredere in sine pe care o banuiesc la sotii lor, ca doar sigur au ei un motiv sa fuga de lume. Dar nu avem aceleasi resurse ca jocurile, nu suntem mereu altele, nu avem buton de reload, si, la dracu, vorbim mult. Incredibil de mult. Mai bine le-am face o cafea si le-am goli scrumiera. Si l-am lua de-acolo si pe ala micu…
Pentru cele ca mine, care intra in razboiul asta increzatoare in propriile forte si sfarsesc imbratisandu-si fostul sot la tribunal, am toata intelegerea. Ele doar si-au iubit barbatii si au crezut in ei si au sperat pana nu le-a mai ramas nici o urma de forta de a-l mai vedea asa.
Exista a doua categorie de neveste ce descopera cu stupoare ca sotul lor s-a apucat de Farmville, ca tot e nebunia asta la moda acum, dupa ani de zile de casnicie. Ani. In care nici nu si-au putut inchipui ce urmeaza sa le loveasca. Si atunci isi fac procese de constiinta si se intreaba vai oare ce am gresit, sigur am gresit ceva si se straduiesc sa repare orice greseala imaginara in comportamentul lor de neveste, pana in clipa in care zic hopa, ia stai, dar daca NU e vina mea totusi? Si atunci reactioneaza.
Un lucru e cert: mai devreme sau mai tarziu, toate reactioneaza. Pentru ca nu se poate trai asa, decat daca la randul tau ai aceeasi patima, sau alta, pe care sotul n-o mai observa, prea atent la monitor ca sa te mai vada si pe tine. Usor nu e niciodata.