Cum am petrecut onomastica Irinei

6 May 2011 by Ada

De ziua ei onomastică, Irina m-a lăsat să dorm până la nouă fără zece. A ascultat cuminte povești în camera ei, până când mama s-a trezit, a mâncat, și-a băut cafeaua și până când și bebelușul a fost gata de drum. Și-a înhățat apoi rochia de zâna curcubeului și pantofii cu floricele și s-a pregătit să dea ochii cu gașca de la grădi, care nu-s sigură că știa ce urmează să o lovească. Înarmată cu două cutii de bomboane și cu costumația într-o plasă uriașă de la Cora (ca să nu se șifoneze rochia, mami) am lăsat-o în holul clădirii și am pupat-o cam în grabă, pentru că fetița cea mică refuzase să adoarmă în scăunelul ei, contrar bunului obicei pe care îl au bebelușii, acela de a dormi duși când se simt în mașină.

Nu știu cum a petrecut la grădi. N-a povestit decât că a fost frumos. Acasă am așteptat-o cu cadouri și tort de mere, tort făcut special pentru Irina de Mama Lui. S-a bucurat de cadouri, a probat ce era de probat și a încercat cartea pe care se desenează. Apoi a venit momentul răsfățului. Cartofi prăjiți, șnițel, salată, apoi tort și înghețată. Dezmăț total. Lia a lipsit de la festivități, puțin copleșită de multele drumuri pe care le-am făcut împreună. Asta n-a împiedicat-o pe Irina să sufle în lumânări (de vreo trei ori până le-a stins pe toate), să-și pună o dorință secretă (dacă-ți spun nu se mai îndeplinește) și să negocieze încă un cd cu Habarnam (nu mai trebuie să-mi citești tu, mami, că ascult eu cd-ul ăla) după ora stingerii. A acceptat să stingă lumina.

I-a plăcut ziua ei, a fost o zi frumoasă. În poza de mai jos își lua avânt pentru a treia suflare în ultima lumânare.

 

Despre sora cea mică, aflați că a crescut 3 centimetri și a luat în greutate ca la carte, deci nu mai trebuie să mă stresez că nu stă și ea câte 20 de minute la un sân, așa cum fac alți copii de vârsta ei. Un lucru e sigur, nu-i plac prea tare ieșirile în oraș, în special cele la doctor.

All is well.