Cum am ratat Zilele Bucureştiului

21 Sep 2008 by

Am plecat la 10.30. Am parcat lângă facultatea de teologie. Şi ne-am rătăcit puţin la Librăria Sophia. Nu mai fusesem niciodată dar mi-a plăcut că au un colţ amenajat pentru copii. Câteva scăunele, nişte cuburi, carioci… Şi multă, foarte multă bunăvoinţă faţă de copii. Era linişte şi pace acolo aşa că ne-am cam întins. Când am reuşit să ne smulgem din locul cu pricina, am pornit-o voiniceşte pe bulevardul cu fântâni. Voiam să vadă Mirandolina. Am prins reverenţele de final. Am dat apoi fuga la circ. Am văzut o jumătate dintr-un spectacol minunat pe care vi-l recomand din toată inima: Pădurea fermecată.

Am aplaudat de m-au durut palmele! Am cântat “smoke on the water” împreună cu şase clowni şi mi-a stat inima când am văzut trupa Almaş. Mi-au dat lacrimile de emoţie şi de bucurie. Nu ştiu dacă am eu inima mai proastă sau pur şi simplu au fost ei minunaţi. Şi când au intrat şi cei cu tangoul aerian care şi-ai făcut numărul pe un Meddley din “Moulin Rouge”… Am regretat sincer că nu am văzut şi prima parte. Nu ştiu cât s-a distrat Irina (se uita cu ochii maaaari de tot şi tot spunea “mami, uite, mami, mi-e frică să nu cadă” “Dar păpuşile, mami, unde-s?”) dar eu am fost fericită.

Apoi am luat-o spre centrul vechi, căutând vestitele personaje costumate. N-am găsit decât vreo trei spahii. Am prins aplauzele de final şi la teatrul de marionete. Noroc că nu ştie copilul cam cât trebuie să dureze un spectacol. Am mâncat covrigi calzi. Ne-am aşezat pe o bancă la hanul cu Tei şi ne-am tras sufletul. Cineva a mâzgălit cu spray zidurile Hanului cu Tei. Altcineva a închis Manucul, în plină manifestare, în loc să-i geamă terasa de oameni ce savurează cafele la nisip şi alune prăjite în coajă, el sta aşa, trist şi părăsit, cu ditamai lacătul pe poartă. Trist!
Apoi ne-am întors acasă. Intenţionam să revenim în oraş seara. Plănuiam să o ducem la concertul lui Bryan Adams, să vadă artificiile şi jocurile de lumini. Nu s-a întâmplat. A venit buni. Buni e mai presus de orice membru al familiei Adams. Mă refer la Bryan Adams, nu vă gândiţi la prostii. Copilul s-a cerut la buni, buni n-a avut încotro. Noi, ăştia mari, am tras totuşi o fugă spre concert şi am căutat un loc de parcare până când, fiind chiar lângă Izvor, am auzit cum Bryan Adams spune “Good night Bucharest”. Nu suntem fani Bryan Adams. Dar ne-a plăcut Don Juan de Marco. Şi-am dansat pe “Have you ever loved a woman”. E melodia “noastră”. Voiam s-o auzim live. Nici măcar nu ştiu dacă a cântat-o şi pe-asta.
Astăzi planul era să mergem la teatrul de păpuşi, imediat ce se trezeşte prinţesa.
Se făcuse 12.30 când m-a sunat buni să-mi spună că Irina Nu vrea să plece. Lasă c-o iau după-masă.
Bine şi-aşa, mai aveam şanse să găsim ceva păpuşi şi după-masă.
Buni m-a sunat la 18.30. Să mă duc cam într-o jumătate de oră s-o iau pe fată.
Rămânem cu 2 datorii pentru la anu’: Un măr cu glazură roşie şi păpuşile uriaşe de la teatrul Masca.

Related Posts

Tags

Share This

1 Comment

  1. mara

    mda, mai știu pe cineva care mi-a schimbat brusc programul sâmbătă seară, pentru că trebuia neapărat să construiască un “turn superb”. așa că mi-am făcut și eu de lucru pe-acasă, am profitat de ocazie și am înlocuit hainele de vară de prin dulapuri cu cele de iarnă.

css.php
Privacy Policy