Cum am supravieţuit şi anul ăsta sărbătorii îndrăgostiţilor
Trebuie să încep prin a spune că în tinereţea mea Ziua Sfântului Valentin era necunoscută.
Am început să simt cu adevărat presiunea comercială a sărbătorilor abia dupa 25 de ani, când au început să apară globuri de Crăciun în noiembrie şi inimioare imediat după sfântul Ion.
E greu să trăieşti printre oameni cu inimi şi panglici spânzurate deasupra capului, e greu să treci pe lângă tarabele cu flori superbe aduse din Olanda la preţuri astronomice, ştiind că pentru tine nu va alege nimeni nici o floare, nu va iscăli nimeni nici un card, telefonul tău nu va suna, nu vei primi nici un sms. Şi nu neapărat pentru că nu ai un iubit. Poate că ai, dar el nu dă doi bani pe prostiile astea, sau ai un soţ care are propriile sale convingeri, bazate pe principiul că nevasta trebuie caftită şi dacă nu ştii de ce, sigur ştie ea.
Şi atunci trebuie să faci cumva să nu mai fii nevoită tu, femeie, să întorci capul de la tarabele cu flori. Primul gest e ăla de a-ţi cumpăra singură florile care îţi plac. Durează mult până faci pasul ăsta, pentru că de fapt în sinea ta speri că totuşi măcar la zile mari vei primi cinci fire de trandafir sau măcar nişte frezii. Îţi plac freziile, garoafele nu poţi să le suferi, sunt flori de mort, ca şi calele şi crinii, dar dacă El ar veni cu cinci crini, trei cale şi şapte garoafe puse laolaltă cu floarea miresei ce-ai face, doar n-ai să le refuzi, sunt flori până la urmă. Prima după-amiază în care o femeie îşi cumpără singură flori e pasul unu spre eliberarea de aşteptări.
Am descoperit că e mai simplu să nu te aştepţi la nimic. În felul ăsta dezamăgirile sunt mai mici.
Azi deci, ştiind că nimic nu are să se întâmple, mi-am luat copila de-o aripă şi i-am oferit ceva ce-şi dorea şi îi refuzasem de mai multe ori: locul de joacă de la noul mall. Am mâncat în oraş, ne-am întors acasă destul de târziu, ea şi-a făcut somnul de frumuseţe, apoi după-amiază am mers în vizită la o prietenă. Nici ea nu aştepta pe nimeni. Nu i-am dus flori. Nici n-am apucat să vorbim despre prea multe. Mai mult ne-am privit copilele şi am îngheţat când Irina a întrebat “Unde e tăticul ei?”. Nici tăticul acelei fetiţe nu mai e în peisaj.
Ne-am întors la timp pentru programul de seară: baia, cina, ritualul de culcare.
Acum am o jumătate de pahar de vin roşu lângă mine şi o ascult pe Vonda Sheppard live în concert la The Silver Church Club.
Se poate trăi fără Valentin. Se poate trăi fără mărţişoare, fără flori, fără felicitări caraghioase, fără inimioare de ciocolată, fără jucării de pluş, fără sms-uri, fără telefoane de noapte bună. Fără cutii pe care să scrie stângaci, dar cu tâlc “Je sais compter jusqu’a toi. Un, deux… toi.”
Desigur, mai sărac şi mai însingurat, dar iată, se poate. Şi totuşi, ce frumoase sunt toate.
Related Posts
Tags
Share This
Se trăiește foarte bine! Si mult mai ieftin! I love Vonda Shepard.
Si eu am ajuns la concluzia ca cel mai bine e sa nu te astepti la nimic. Bucuria e cu mult mai mare daca aduce ceva, orice. Si dezamagirea mai mica daca nu misca nimic. Si da, si eu imi iau nimicuri singura, daca asta ma face fericita. Te pup!
voi femeile, sunteti ciudate.
Cum adica suntem “ciudate”?
Nu, nu…io nu renunt la martisoare:D Nu-mi da nimeni? nici o problema imi fac singura.-)
@Ada – eu cred ca florin stie ce zice. numa ca nu si-a gasit cuvantul corect :-))) sa incerce cu “misterioase”:D:D:D
Aide ca-ti aduc eu lasa, nu mai plange. Vrei cosar sau trifoi?
cosar:D
mbine.
Eu zic ca nu-i asa greu sa mergi pe un drum pavat cu inimioare desi prietenul/sotul/iubitul nu da doi bani pe sarbatoarea asta. Pentru ca poate nici tu nu dai doi bani pe ea. Si nici pe o nunta mare, la palat si nici pe un botez cu 250 invitati. Si poate nici pe martisor, desi asta este o sarbatoare faina.
Maria, nu e vorba de cati bani dai sau de ce proportii are un eveniment important. Important este pana la urma daca a existat un gand pentru tine intr-un anumit moment. Pana la urma la asta se rezuma tot. Daca am trai frumos, gandindu-ne mereu unii la altii, cautand sa ne bucuram si sa ne protejam unii pe altii, poate ca zilele astea gen Valentine’s, 1 martie, 8 martie, 1 iunie, 5 decembrie, 25 decembrie ar fi cu adevarat zile ca oricare altele, pe care sa nu dam doi bani. Dar nu traim asa, traim uitand si asteptandu-ne mereu ca aia care ne iubesc sa ne ierte si sa ne inghita si mojiciile si indiferentele si scaparile si nebagarile in seama. Ne luam de buni unii pe altii. Nu zic ca doar barbatii, si femeile fac la fel. Si abia asta mi se pare trist, nu faptul ca barbatii nu duc un buchet de flori in fiecare zi nevestei (pana la urma ar gasi ea o metoda sa-i atraga atentia ca e un bou si un cretin ca da banii pe balarii, mai bine i-ar lua o bijuterie sau o excursie in strainatate), ci faptul ca nici macar de trei ori pe ani nu isi amintesc sa faca asta.
Cele mai frumoase martisoare o sa le primesc de la baiatul mamei drag 😉
Flori am primit 10 ani la rand, in ultima vreme numai dupa niste intamplari nu tocmai fericite…asa ca da..se poate trai si asa ft bine..subscriu…
Ce spuneti de margarete lila la ghiveci? Anul trecut au fost totusi trandafiri rosii, iar acum doi ani niste crocusi violet asortati la o cutie de inimioare Milka, tot violet! Regres sau nu?
Ei, hai ca te alinti!