Cum e la școală în Canada, partea a 2a
De vreo două zile fierbe țara asta nouă. Pentru că alaltăieri a fost împușcat un polițist de un proaspăt convertit la islam, iar ieri, un soldat în gardă la monumentul Eroului necunoscut din Ottawa, a fost ciuruit de alt nemernic. Impresia mea e că ne-am mutat într-un fel de Cluj mai mare, pe aici viața are un ritm molcom și să vrei să fii isteric, e greu. Și dacă îți propui. Dar nu despre asta vreau să vă povestesc, ci despre ce mai aduce Irina de la școală.
Nenorocirea de la Ottawa a avut loc în prima parte a zilei. La ora 15.30, Irina îmi înmâna o scrisoare din partea școlii. Asta:
Acum câteva zile (nu mai știu exact când) aduce copilul de la școală un flyer.
Achtung, părinți, școala noastră are nevoie de patine, că în curând încep orele de patinaj… Dar ce atâta vorbă mai bine vă arăt.
Azi Irina a venit cu patine de la școală. Noi n-am donat, dar am primit. Desigur, când patinele vor rămâne mici, le vom dona la rândul nostru. Programul de patinaj nu costă nimic.
Cum se învață Geografia Canadei? Cu mult umor…
Cu colorat harta în diferite culori în funcție de regiuni, cu aplicații interactive cu hărți tip puzzle, cu fișe de conspect în care trebuie trecute localizarea, vegetația, fauna, bogățiile. Practic, nici nu se prind că învață. Evident, învăț și eu cu ea, nu poate fără mine.
La mate e extraordinar de simplu. Mult prea simplu, dar deocamdată stăm cuminți. O să vă povestesc și întâmplarea mai puțin romantică de la Spirit of Maths, sigur, sigur. Dar temele pentru școală sunt cam așa: tabla înmulțirii cu doi, cu patru și cu pietre prețioase:
Dacă dați click pe poză o să vedeți că la fișele de mate în colțul ăla cu gri se explică exact cum se rezolvă exercițiile.
La sport, Irina joacă baschet și fotbal american și a învățat să se rostogolească.
Cât despre problemele de adaptare ale Irinei, când au văzut că nu ține figura cu fetița al cărei tătic e român de-al nostru, au inclus-o în alt grup. Doamna de English as a Second Language a invitat-o pe Irina în fiecare primă pauză la ea în cabinet, să mai stea de vorbă.
– Și te-ai dus?
– Da, mă duc în fiecare pauză.
– Și ce faceți? Înveți ceva?
– Nu. Ne jucăm.
– Ce vă jucați?
– Monopoly. Și un joc cu fețe.
Doamna directoare i-a spus că e binevenită oricând la biroul ei dacă vrea să citească.. Sunt câteva scaune lângă masa elevilor de serviciu și Irina poate sta acolo cu kindle-ul. În curte nu are voie să iasă cu el, ceilalți copii ar putea crede că e o tabletă cu jocuri și ar ieși răzmeriță. Pentru că n-au voie cu jocuri la școală. Au în schimb o cutie în fiecare clasă în care sunt jocuri, mingi, corzi, ceva să le umple timpul. Irina preferă însă să citească și oamenii o lasă în boii ei. Ieri chiar, Irina și doamna directoare au discutat despre… Harry Potter. Da, și doamna M., directoarea, are kindle și e fan Harry Potter, vă închipuiți, da? În ultima pauză, Irina e superstar la o grupă de grădiniță. Pentru că au văzut că se poartă frumos cu Lia, au întrebat-o dacă nu vrea să fie de ajutor la grupele de pitici. Și Irina a zis ca vrea, așa că își petrece una din pauze distrându-i pe cei mici. Care o așteaptă cu urale. Cu ei e ușor de comunicat. Le construiește turnuri și trasee și îi mângâie pe cap si gata, e prietena lor. În plus, săptămâna trecută, o doamnă drăguță a căutat-o pe ea personal la ea în clasă și i-a dat o carte de vizită, să o sunăm, că a auzit că suntem proaspăt veniți și poate avem nevoie de ajutor. Mama lui Radu C., de la clasa vecină. N-am sunat-o încă, nici nu știu ce i-aș putea spune.
Cam atât despre școală.
Related Posts
Tags
Share This
Păi, așa se face geografie, dom’le? Colorezi în clasa a patra? Și dup-aia confunzi Bucharest cu Budapest? Mai bine ca la noi, 10 kile de culegeri, cu exerciții grele și greșite, că noi îi pregătim să devină genii (ratate).
(Cutie cu jucării ca să nu se plictisească în pauze!? Și noi ne dosim spidermanii prin ghiozdane, pentru că nu e voie cu jucării la școală! 😀 Doamne, sunt nebuni canadienii știa, unde se va ajunge?)
Da, niste cretini.
🙂 sa o suni pe mama lui Radu. Sa-i spui ‘buna ziua’, ‘duminica frumoasa’ …. cuvinte din astea calde pe care noi stim ca le porti in suflet.
da, duminica.
Scoala voastra seamana tare mult cu a noastra ,unde facem inot,dans si badminton la scoala fara sa ne coste nimic si nu stiu cum se face ca un abonament la bazin extra costa pe un an cat in Romania pe o luna .Cu temele si despre ce usor e la scoala mi s-a parut tare ciudat la inceput ,fetita mea dupa nici un an a fost evaluata si a sarit peste clasa a 6a (are 11 ani si 10 luni si este in cls. 7a). Despre vizitele si discutiile la directiune am avut si noi ,trece ,totul trece .Ne bucuram insa de atmosfera calda si prietenoasa ,de podelele curate luna unde n-ai voie incaltat, de coltul salii de clasa unde fiecare are perna lui si sta sa citeasca.Ah si mai avem si Mentor ,site-ul scolii unde ti se comunica zilnic ce si cum se intampla pe acolo.Sedere placuta si spor in toate 🙂
Mirela voi unde sunteti?
In Islanda ,Ada .
Despre mama lui Radu C si ce poti sa ii spui… Incepe cu “Buna, sunt Ada, mama Irinei” :)) Nu refuza o mana intinsa, chiar daca nu te simti prea sociabila acum. Nu trebuie nici sa deveniti prietene, nici sa va vedeti la cafea zilnic/saptamanal, nici sa accepti mai mult decat te simti tu confortabil sa accepti in privinta “relatiei”. Mama lui Radu poate fi o sursa excelenta de informatii despre lumea noua (de la unde gasesti malai, la ce joburi sunt pe piata si unde). Ori poate fi si ea la inceput, ca si tine. Poate sa iti ofere companie/ajutor sau poate sa caute companie/ajutor. Poate “chimia” va fi acolo sau va lipsi cu desavarsire sau va fi undeva la mijloc. Poate chimia va lipsi pentru voi, dar copiii se vor intelege bine si ii va ajuta sa se integreze mai repede. Poate iti citeste si ea blogul si te admira dar nu vrea sa intre tropaind in viata ta, ca mine? 🙂
… exact la asta ma gandeam si eu azi dimineata cand ii scriam Adei, poate prea putin explicit, sa o sune si sa ii spuna o vorba buna si calda, asa cum stie ea.
In fine, voi incerca sa scriu acum mai mult: si eu cred ca gestul acestei mame a fost frumos. Si eu cel putin asta as face: as suna sa multumesc, sa dau binete. E, desigur, de inteles si sa nu ai chef sa socializezi sau sa iti faci prieteni, poate fi tare neplacut mai ales daca simti ca o faci fortat. Dar zau, nici nu trebuie sa faci asta, fa doar ce simti, insa nu lasa sa treaca gestul asta marunt neobservat. Cred ca nu i-ar pica bine femeii. Si in plus, pe termen scurt, ti-ar pica si tie bine sa faci un simplu semn de multumire…. iar pe termen lung, cine stie, chiar se poate sa se nasca ceva frumos de aici, orice ar fi, lucruri amintite mai sus de Io, sau altele nebanuite de noi acum 🙂
I-am scris un mail, mi-e mai usor in scris decat la telefon. Sa vedem ce raspunde si cand 🙂
Io, sursele de “acasa” le-am cam identificat. Cu joburile mai greu. Dar gata, mi-am luat inima in dinti.
O fi mai bine, o fi mai rau- sint discutii infinite despre accentul pe skills vs knowledge in sistemul saxon vs francofon.
Eu zic ca nu exista retete. By default, orice sistem educational serveste cel mai mic numitor comun al ‘clientilor’ asa cum sint ei perceputi- daca ai bafta sa fii reprezentat, minunat. Adica daca esti un learner de tipul sistemului in care inveti ai noroc, daca nu nu. Paradoxal, eu m-am simtit foarte bine in scoala romaneasca si nu la fel de bine in aia englezeasca. Cunosc si viceversa.
Un learner analitic scos din sistemul francofon si implantat in cel american se va sui pe pereti si va fi underchallenged. La fel unul kinestetic pus din sistemul american in ala rus va fi constant nefericit.
Nu vad de ce ar suspina Romania ca are culegeri sau Canada ca n-are. Omul potrivit la locul potrivit.
S.