Cum era să-l prăjim definitiv pe Costică
Astă vară, pe căldurile alea groaznice (dar groaznice, nu aşa şi oricum) Motorul lui Costică, cum ar veni inima lui, se-nfierbânta atât de tare de ziceai că acuş dă să sară de sub capotă. Uruia ventilatorul minute bune, până se răcea motorul şi-apoi se lăsa mititelul toropit de căldura soarelui. Mi s-a explicat că e normal, e de la căldură, mai nasol ar fi fost dacă nu se auzea ventilatorul, care nu făcea decât să-şi execute misiunea, pe repede înainte, cât să nu fiarbă motorul.
Nu mică mi-a fost mirarea să aud iar ventilatorul huruind, alaltăieri. Cam ca vara, aşa.
Mă uit pe geam. Ceaţă. Scot nasul afară, frig. Deci… nu e de la căldură.
Am început să-ntreb în stânga şi-n dreapta, diverse persoane mult mai calificate decât mine, ce-o fi?
– Antigel ai?
– Cred că da.
– Ia să verifici.
– Aaaa… nu mă bag. Să verifice Il Mecanico IL Magnifico, cel de peste drum, că de-aia îl plătesc.
– E simplu. Ridici capota şi te uiţi după un borcănaş de plastic. E gradat. Dacă nivelul e sub liniuţa de jos, e rău. Trebuie completat.
– Nuuuu că nu ştiu.
Mi s-a arătat schema de sub capota lui dom’ Costică. M-am uitat cam ca Mitz la mâncarea medicinală. N-am priceput nimic.
Am sunat la mecanic. N-a răspuns.
Am mers mai departe, că doar nu mă împiedic eu de amănunte de genul ăsta.
Ei… surpriza ediţiei, azi acul care atrage atenţia că mai e puţin şi se prăjeşte Costică o lua vertiginos spre pătrăţelul roşu. Nu, nu era bine deloc.
Eram pe la Mall. Costică se pregătea să dea în fiert. Am oprit definitiv motorul la câteva stopuri. Am ajuns la destinaţie. Ca o floricică, am făcut şi calea întoarsă până la grădi, socotind eu că probabil ambreiajul cel nou (altă poveste minunată) e de vină că se ambalează prea tare (nu râdeţi, nici cuptorul cu microunde nu ştiu prea bine cum funcţionează, dar pot să-l folosesc!). Doar că la grădi m-am gândit să pun nişte lichid de spălat parbrizul în bidonaşul rămas gol. Şi cu ocazia asta am descoperit şi borcanul de plastic despre care mi se povestise.
Era atât de gol încât mi-am văzut pupila reflectându-se în ultimele picături ce mai bălteau pe fundul murdar.
O, deloc nu e bine.
Ce mă fac, cum ajung acasă. Clar se prăjeşte. Rămânem pe jos. Dacă explodează ceva pe-acolo.
Şi-abia acum ajung la adevăratul subiect al acestei scrieri.
Sunt o femeie extrem de norocoasă. N-am mulţi prieteni, cred că-i pot număra pe degetele de la cele două mâini. Dar cei pe care îi am sunt ca nişte insule răspândite pe oceanul meu de probleme. Când zic că acuş-acuş devin hrană pentru peşti, o mână zdravănă mă ia de chică şi mă trânteşte pe un mal.
E de-ajuns un “sună-mă te rog” şi telefonul zbârnâie. Şi-uite-aşa, doi ingineri,o directoare de grădiniţă şi un şofer profesionist au avut grijă de mine astăzi. Nu de mine, de Costică. Deci de mine. De mine şi de Irina. De noi.
Aşa că acum seara stăteam şi mă gândeam ce noroc am. Cu voi, ştiţi voi.
Vă mulţumesc că nu mă lăsaţi să mă înec.
Related Posts
Tags
Share This
of, femeile astea! 🙂
la un an dupa ce-am cumparat masina m-am invartit un sfert de ora in jurul ei ca nu stiam de unde se ridica capota; mi-era rusine sa intreb…ce dracu’ nici atata lucru nu stiu? dupa asta m-am mai uitat asa, cam ca dl Mitz, inca un sfert de ora, care o fi bidonasul pentru solutia de spalat parbrizul…cat pe ce sa pun solutia peste lichidul de frana…ca mi se parea cam gol bidonasul
Mda, cred ca si eu as fi facut acelasi lucru in locul tau. Nici eu nu ma descurc cand e vorba de povesti de-astea “tehnice”.
Si eu am avut masina o perioada scurta de timp(apoi am vandut-o ca zacea in curte si nu o mai conducea nimeni intrucat eu tocmai o busisem zdravan, incepatoare si gravida fiind, si mi-a fost frica sa ma mai urc la volan)si la fel de antitalent ma dovedisem. Ca sa-ti dai seama cat eram eu de aeriana, chiar tuta as zice, iti pot spune ca am plecat intr-o zi din benzinarie cu busonul de la rezervorul de benzina pe capota. Bineinteles ca atunci cand mi-am dat seama,adica acasa, era cu mult prea tarziu.
Costica al vostru este cumva albastru?
Cred ca l-am vazul atunci cand am fost la Radio!
Andreea, nuuu e verde baltat ca nu i-au nimerit culoarea cand mi-au revopsit capota si aripile.