Cum îi convingi pe copii să citească

24 Aug 2010 by Ada

Leapşa a fost pornită de Chinezu şi a ajuns la mine via Buburuza. Ea merge mai departe spre Sabina şi spre  Alex de la Editura Cartea Copiilor, dacă vreunul dintre ei doreşte să o primească.

Am început munca de lămurire cu Irina în privinţa lecturilor pe vremea când copilul avea câteva luni. Prima carte a Irinei a fost de plastic, avea 8pagini şi era destul de moale cât să o poată morfoli în linişte. Aşa a învăţat Irina să ţină cartea în mână. La început în cadă, apoi în pătuţ, lângă veioză, aşa cum se face de fapt. Apoi am trecut la cărţile cu ochi, cu ferestre, cu fermoare, cărţi obiect, cu text puţin şi pagini cartonate, rezistente la multiple şocuri, numai bune să fie răsfoite de degeţele mici. De la Lena Balena şi Dan Calcan am evoluat spre Annie Furnicuţa şi Jack, un greiere trăznit, care au fost numai buni de pipăit (existau şi-n 3d, din plastic tare şi semănând leit cu desenele din carte) şi de făcut să danseze valsuri unul cu altul. Au urmat avionul Tudorică şi vaporaşul Lori, puişorul de raţă fără nume şi elefantul cel galant ce-şi aducea elefăntiţa să-i arate grădiniţa. După cum vedeţi, efectul acestor cărţi asupra adulţilor e de neşters, încă le ştiu pe de rost. A venit apoi vremea cărţilor-evantai, text puţin şi desene ultra colorate.

Anii au trecut…

Glumesc. Lunile au trecut… Am descoperit cărţile cu sclipici, cu zâne şi pitici fermecaţi, cu labirinturi şi inorogi. Am trecut apoi la cele 3d, cu crina care merge la petrecere şi povestea inorogului ce-şi căuta un prieten, la forme şi culori, la ceas, la diverse familii de iepuri şi bursuci. Cam pe atunci am început să povestim despre Firicel şi prietenii ei.

Şi apoi am ajuns la cărţile lui Shirley Barber. Avem o colecţie întreagă. Le-am lăudat îndelung, aşa că nu voi mai relua povestea. De la zânele din cărţile lui Shirley am evoluat spre sirene şi poveştile mării, am ajuns la colecţia Disney, la Zâna Zorilor, la Cum să fii o balerină perfectă, Cum să fii o prinţesă perfectă, cărţi cu scrisorele şi mici daruri, apoi la aventurile lui Habarnam şi la Micul Prinţ. Dar pentru Micul Prinţ e încă prea devreme.

Revenind la întrebarea “cum îi convingi pe copii să citească”, metoda e simplă.

Citindu-le. Citind tu. Introducând cititul în rutina de seară. Încăpăţânându-ţi copilul să asculte, întrebându-l, inventând jocuri cu personajele din cărţi, oferindu-i-le, pe cât posibil, în 3d, (Irina are o colecţie impresionantă de personaje Disney 3d, aduse de peste mări şi ţări), aducând mereu în discuţie ce s-a întâmplat în cutare poveste şi ce a mai făcut cutare zână, împletind realul cu imaginarul, oricât de nebuneşte ar suna asta. Şi foarte important, lăsând cărţile la îndemâna copilului, la înălţimea lui, fără vitrine, fără geamuri între el şi cărţi. Învăţându-l să le respecte, să nu le rupă, să nu le arunce, să nu le calce în picioare, să nu le îndoaie.

Rezultatul? La cinci ani şi jumătate, chiar dacă nu-i mai citesc chiar în fiecare seară, Irina îşi ia singură cărţi din bibliotecă şi le răsfoieşte. Chiar dacă nu e încă în stare să citească, abia buchisind ea literele, le ştie cam pe de rost. Şi le pune frumos la loc, atunci când termină cu ele.

LE: Beatrice ne oferă un film:)