Cum l-am cunoscut pe Iv cel Naiv

11 Jan 2013 by Ada

Nu sunt eu mereu în miezul evenimentelor, deși poate uneori las impresia asta. Se întâmplă însă să vină anumite subiecte peste mine, mă apucă de nas, mă trag de urechi, îmi ciufulesc părul, îmi sar în ochi o dată, de două ori, de trei ori, până când trebuie să spun Basta! am înțeles, șezi blândă, poveste, că te-oi scrie.

Prima dată l-am văzut pe internet.

Apoi l-am găsit pe masa mea de la Simbio.

Apoi în librării.

Apoi sub un brad de Crăciun. Apoi sub alt brad de Crăciun. Și încă unul. Și încă unul…

Și brusc, dintr-o dată era peste tot așa că a trebuit să spun, bine, Iv, hai, să te văd, în carne și oase.

Iv e un poet invizibil. Nu vine la propriile lansări, nu dă autografe în librării, nu se arată la televizor. Motivul lui este foarte bun și eu îl respect.

Dar când i-am scris să vină la radio, a acceptat. Și ziua propusă de mine, și ora imposibilă, și cererea să nu vină cu mâna goală, ci cu Vali Petridean, care-i ilustrează cărțile, și cu buletinul la vedere, că așa e în instituțiile astea păzite de jandarmi. A venit și am petrecut o jumătate de oră agreabilă, înregistrând o emisiune ce va fi difuzată duminica asta. După ce l-am descusut în fel și chip și l-am dat la întors, l-am lăsat din gheare. Dar nu de tot, i-am dat doar iluzia că a scăpat de mine. După vreo oră l-am rugat să-mi spună o poezie. Nu, nu așa, mai zi o dată. Și apoi a fost bine. Apoi i-am luat la scotocit fanii, editura, detractorii,  amicii, criticii… Poftim, poveste! Să mă mai bântui tu și altă dată. Na! Acum e bine?

Despre Iv aflați că este o persoană plăcută, lipsită de aere de celebritate, n-are nici neg pe nas, nici herpes pe buza de sus, nici cocoașă în spate. L-am perceput ca pe un om frumos pe dinăuntru, exact așa cum lasă să se vadă și poezia lui. Și-l înțeleg când spune că scrie lucruri pe care trebuie să le scoată din el. Că nu știe sigur dacă e poet sau nu e, doar își lasă ciornele la vedere. Că nu vrea celebritate, celebritatea aduce cu ea lucruri urâte și rele, și vrea ca oamenii să nu se mai gândească la cine e el, ci la ce face el. Opera, iară nu omul, ca să cităm un critic mare. Despre cel ce desenează poeziile, să știți că nu e cuminte deloc. Zgârie masa din studio cu unghia și trage de soclul microfonului și nu vrea să recunoască deloc că e mare artist, dar s-a fript cu ceai, deși eu i-am spus: nu te frige! El a crezut că spun că nu frige ceaiul, poate să bea cu încredere, dar, de fapt eu spuneam “Să nu te frigi! Ai grijă, să nu te frigi! nu te frige!”. Micul Prinț avea dreptate, oamenii mari nu înțeleg nimic.

Atât pot să vă spun. Nu mă întrebați cine e, dacă e X sau Y, cum e… am promis că nu spun.

Acum am treabă, trebuie să scriu despre Iv, să-i pun vorbele în unde.

A fost o întâmplare frumoasă și m-am gândit să v-o împărtășesc.

Bună dimineața.