Cum să nu trăiești scump în Canada

28 Feb 2017 by

Disclaimer:

Aceste texte prezintă experiența mea personală,

subiectivă, determinată de circumstanțele familiei mele,

ale stării economiei și provinciei în care locuiesc.

A se lua cu un bob de sare.

Azi vom vorbi despre shopping in Canada. Groceries Shopping, mai exact. 

N-am suficienți prieteni Canadieni ca să-mi dau seama cum trăiesc ei când nu fac bbq, ce obiceiuri alimentare au, dacă gătesc vreodată în bucătăriile astea open concept, în care și dacă prăjești un pic mai adânc un ou începe să țiuie alarma sau se mulțumesc cu mâncărici la crockpot ori cu entree-urile congelate băgate la raze. Singurele persoane care m-au invitat la masă sunt românce și în bucătăriile lor am regăsit obiecte familiare, aduse probabil de acasă. Ce pot să vă spun despre bucătăria canadiană, așa cum o percep eu de pe margine, e că are bunătățile ei și fixismele ei (maple everything) și dacă știi ce și de unde să cumperi și cum să le amesteci, ai toate șansele să mănânci bine. 

E o artă să știi ce, de unde, când și în ce cantități să cumperi. Eu încerc să stau departe de mâncărurile gata preparate, din seria pre-heat oven at 425, bake for 50 minutes, ready! Am observat că majoritatea sunt prea condimentate pentru gusturile noastre și toate conțin cantități incredibile de zahăr și sare, mă trezesc dimineața cu verigheta stând să-mi pocnească pe inelar de umflate ce-mi sunt mâinile. Trebuie să mai țin cont de preferințele fiecăruia din familie (dovleceii, orezul, conopida, ciupercile – sunt materii prime ce trebuie camuflate și combinate cu măiestrie) și de nevoile fiecăruia. Copilelor le trebuie zilnic fructe și legume crude, la școală nu au voie cu ou, pește, peanut butter, nuts, peanuts and tree-nuts dar acasă sunt bune și PB&J’s sandwiches la o adică, mie îmi plac migdalele, Laur apreciază fisticul șamd, șamd, șamd.

Ca să aveți un reper: Metro în Canada e un fel de Mega Image de cartier, Superstore e un fel de Mega Image Concept de la Piața Galați, No Frills și Food Basics sunt un fel de Lidl de Balta Albă. Walmart e un fel de Carrefour. Costco e un fel de Metro sau Selgros. Există și ferme de unde poți cumpăra lapte, ouă, carne, dar în cantități mari, și dacă n-ai congelator, ești mort, că se vând mai degrabă în bulk decât la bucată. Există și piețe, vara, la care vin fermieri locali și menoniți (amishii canadieni), dar vara e scurtă. 

Ei și aici începe chiloțeala. În fiecare joi primesc gratuit ziarul local. Are cam patru kilograme (probabil exagerez, dar e greuț) și e construit în proporție de 75% din reclame și flyere. Gospodina canadiană are de obicei în basement un congelator tip ladă în care înghesuie tot ce prinde la reduceri. Pentru că una e să dai 20 de dolari pe doi pui bio la Costco și alta e să dai 17 pe unul singur la Metro. Una e să iei o tavă cu șase cotlete cu 10 dolari de la Walmart și alta e să cumperi o tavă cu 24 de cotlete groase de trei degete de la Costco, cu 25 de dolari, e drept, dar ai cotlete pe o lună jumate. Și dacă nu ai meal plan, te obligă piața să îți faci măcar în linii mari un necesar de materii prime, altfel ajungi să plătești tot ce mănânci mult mai scump. Roll back! Big Sales! Buy Now! Ce dacă tu n-ai nevoie de șase cutii de batiste, ai cumpăra două că-s destule. E mai inteligent să iei 6 cutii cu 3 dolari când sunt on sale la No Frills decât 2 cu 2 dolari de la Walmart. Și peste tot vezi că lanțul X de magazine face price matching – adică dacă tu știi că la No Frills conserva de roșii decojite e 90 de cenți, dar ești la Walmart, unde e 1.56 același produs, ca să nu te duci la No Frills, Walmart onorează prețul competitorului, că mai bine îți ia ție 90 de cenți decât să nu vândă produsul. Numai că trebuie să știi că la No Frills azi conserva aia e 90 de cenți. Mâine s-ar putea să nu mai fie 90, că se schimbă flyerul. 

Același aliment, să zicem, o cutie de brânză Feta, aceeași marcă, aceeași cantitate, același ambalaj poate costa 14 dolari la No Frills sau 19 dolari la Metro. Același pachet de unt poate fi 7 dolari la Superstore sau 3.99 când e la ofertă la Food Basics. Căpșunile (de California) le poți lua fie două caserole la 2.40 de la magazinul chinezesc, fie o caserolă cu 5 dolari de la Metro. Castraveții pot fi 3 cu 90 de cenți la același magazin chinezesc sau 1.57  bucata la Metro. Ouăle pot fi 3 dolari duzina sau 7 dolari dacă le vrei bio. În general,ca peste tot, tot ce e bio e cu minim 1 dolar mai scump decât ce nu e bio. Ce nu e bio e uneori doar aparent comestibil, în realitate, de multe ori 2.25 pe două caserole dai, 2.25 face. Jumate ajungi să arunci sau se strâmbă plozii că n-au gust căpșunile ori că-s acre mandarinele sau și mai rău, te trezești că dacă nu ții afinele scufundate în apă minim 20 de minute și nu le speli în cinci ape, se învinețește Lia la gură din cauza pesticidelor cu care sunt stropite. 

La cărnuri trebuie să fii atent, dacă sunt la super ofertă musai trebuie verificată data la care expiră sau dacă nu cumva sunt din categoria previously frozen. Mi s-a întâmplat să cumpăr carne de curcan de la Metro (nu găsesc peste tot curcan) și după două zile să trebuiască să arunc supa, pentru că prinsese miros. Mi s-a întâmplat să cumpăr pui de la Costco și când am fiert carnea am observat că zeama era cenușie-gri, ceea ce m-a determinat să o arunc cu tot cu pui… Totul e o mare loterie…

Fructele și legumele au aici incredibila calitate de a face implozie. Iei o pungă de mere, sunt frumoase, lucește ceara pe ele în lumina neoanelor din magazin, le aduci acasă, le pui în fructieră, după câteva zile vezi cum se stafidesc și nu mai sunt bune de nimic. Iei castravetele tras în țiplă, ajungi cu el acasă, îl pui în frigider, a doua zi, când să faci salată descoperi că e translucid și oarecum mucilaginos pe dinăuntru, că nu degeaba ți l-au vândut 3 la 90 de cenți bucata în loc de 1.50. De-aia uneori e mai rentabil să nu faci 10 km până la magazinul chinezesc și să te duci la Costco, unde sigur vei cheltui mai mult, că-s o mulțime de oferte, te duci după parmezan și te întorci cu costum de baie în noiembrie, sau costum de ski în august, că atunci sunt la prețuri mai suportabile. 

Echilibristica asta perpetuă este extenuantă. But a mother’s gotta do what a mother can do with the budget she has. 

Poți să-ți bagi picioarele și să zici, screw it, mă duc la Metro. Și-ajungi la casă cu un coș semi-plin și zice fata 105 dolari, how would you like to pay today? Credit or Debit? Te uiți în coș, faci socoteala. Ce mare lucru ai luat? Mai nimic. Pentru “de dimineață”, pentru pachețel, pentru cină… dar de gătit, ce gătești? 

Băncile sunt foarte drăguțe. Pentru toate tranzacțiile făcute pe carte de credit taxează magazinele. Lanțurile mari de magazine n-au nici o problemă, lucrează cu Master Card și Visa și American Express, altele zic no, la noi plătești doar cu American Express, nu acceptăm Master Card. Magazinele mai mici vor direct cash sau debit. Tu, deținătorule de debit card, poți plăti de câte ori vrei cu cardul tău de salariu, dar sunt bănci care te taxează de la a zecea tranzacție în sus. Poți să scoți cash, poți să îți verifici contul. De x ori pe lună. Ai depășit x ori pe lună ăla, nu-i nimic, mai lași cinci cenți în plus la fiecare tranzacție, chit că tu doar vrei să vezi câți bani mai ai pe card. Ai pus cardul în bancomat? Costă! Nu scoți cash de pe credit card, că e bai mare, plătești dobândă pe suma retrasă din secunda doi. 

Aparent e o societate plină de oferte și oportunități. Dar trebuie să fie mereu atent la fine print, să citești contractele, să știi ce semnezi. Teoretic ești încurajat să folosești cărțile de credit. E chiar bine să ai minim două, pe care să plătești mereu la zi măcar suma minimă datorată, să nu cumva să rămâi cu vreo plată în urmă. Așa îți clădești credit history, foarte important dacă vrei să cumperi o casă sau o mașină sau chiar să închiriezi un apartament. Prea multe datorii te fac suspect. Prea puține datorii nu dau bine. Prea multe cărți de credit active ridică un semn de întrebare. Una singură … mă rog, dar de ce nu consumi suficient?

Eu învăț pe pielea mea toate aceste chichițe ale societății de consum. Învăț să cumpăr două perechi de încălțări la 45 de dolari când e ofertă la Sketchers decât una singură cu 65 când îi crește copilului piciorul. Învăț să cumpăr snow suit și snow boots în august, pentru că iată, în februarie, când Liei i s-au găurit cizmele, dau cu tunul după o pereche de încălțări mărimea ei. Acum magazinele sunt pline de flip flops și sandale. Acum! Am găsit o pereche de cizme impermeabile îmblănite, jos, uitate pe un raft în Superstore. Le-a probat Lia în magazin și a zis că-i vin bine. M-am bucurat că le-am luat pe puncte (sunt cărți de credit care la fiecare tranzacție îți dau niște puncte contra cărora poți lua alimente sau haine și încălțăminte din anumite magazine. 30 de puncte la fiecare dolar cheltuit. Cam o dată la două luni putem face o tură de cumpărături pe puncte). Le-am adus acasă. Le-a purtat două zile, apoi a început să plângă că sunt mari, nu poate merge cu ele, acum stau în hol și ea la școală se duce tot cu cizmele găurite sau cu cele de ploaie când suspectez că va fi iarba udă pe câmp. Sper că la toamnă îi vor fi bune cizmele noi. 

Am fost la shopping și în magazine mai mari și în magazine mai mici și în outlet-uri și în mall-uri. Hainele sunt scumpe și urâțele, făcute de cele mai multe ori din poliester sau elastan. Hainele pentru copii sunt ok până pe la mărimea 14 găsești și bumbac și culori vesele și modele copilăroase. Sigur, sunt și orori, dar te descurci. Pentru copii de vârsta Irinei, deja devine tragic, pentru că nu mai încap în haine de copii și alea de adult au croieli nu foarte potrivite pentru adolescente. Poți avea șansa să intri într-un Value Village să găsești haine nou-nouțe, cu eticheta încă pe ele, la 2-4-5 dolari. Poți avea neșansa de a nu găsi nimic cât de cât onorabil ca stare. 

E o mare loterie. Mare. Trebuie să cauți mereu. Să cumperi inteligent, când găsești, că mâine poate dispare. Să știi în ce zile se schimbă ofertele și în ce zile se bagă marfă. Să îți faci o rețea de distribuitori. Să rulezi stocuri.

Cine crede că home-makers au o viață liniștită și plictisitoare, nu știe ce de palpitații vin la pachet cu “statul” acasă. Pe mine suspans-ul mă ucide. Dacă vreau să economisesc, trebuie să fiu atentă. Să am un sistem. Să fiu la curent cu ofertele. Să circul mult. Să-mi asum că economia la preț se va vedea în calitate și în consumul de benzină. Dacă obosesc să alerg prin o mie de magazine, îmi asum că plătesc mai mult. Încă nu-s sigură că alimentele de la No Frills, fie ele și cele preambalate, sunt de aceeași calitate ca alea de la Superstore. Trebuie că nu. O prietenă mi-a zis că dacă vreau marfă bună și proaspătă și rezonabilă ca preț, sâmbăta pe la 11 e de mers la magazinul chinezesc. Am cunoștințe care nu pun piciorul în Costco vinerea după-amiaza, că e omor.

Uneori mă pufnește râsul când mă gândesc la persoanele cărora le place shopping-ul. Probabil știu ceva ce eu nu știu. Pentru mine, nu e o plăcere. E ceva ce trebuie să fie făcut. Probabil în vreo câțiva ani am să mă obișnuiesc și o să mi se pară simplu. Deocamdată, și învățarea mersului acestor lucruri face parte din procesul de adaptare. Nu mă plâng, doar zic.

În curând, discutăm despre Povestea Lucrurilor și a reciclării. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Related Posts

Share This

7 Comments

  1. Delia

    Mie imi plac cupoanele la nebunie! Doar ca e un haos total. Nu prea am vreme sa imi fac liste cu asta cumpar de acolo, asta de acolo, azi asta, maine cealalta. Sunt mult prea multe magazine, multe cupoane si oferte pentru lucruri pe care nu le cumparam (poa’ sa fie cutia de cereale la 10centi, nu cumpar ca nu consum oricum); e o treaba asa de migaloasa sa vanezi ofertele alea care chiar iti folosesc si sa te feresti de “cumpar acuma ca e la oferta” si sa te trezesti ca de fapt nu iti trebuia deloc. Si eu nici macar nu am copii si tot n-am vreme sa acopar tot haosul :-))))

    • Ada

      Nici eu nu cumpar decat ce stiu ca folosesc. Nu fac experimente prea des. Dar asta ma pune in situatia sa ma gandesc daca nu cumva devin plicticoasa…

  2. oaki

    Subscriu. Am avut ditamai socul cautand produsele organice (nu in Canada). Ceapa si ouale organice intr-un un magazin, cartofii si rosiile la altul, laptele la altul, bananele si painea la altul, daca vreau sa imi fac alimentarea pe o saptamana tre sa bat tot orasul (ca de ce sa fie toate magazinele unul langa altul cand pot fi unu hais si unu cea). Noroc de bicicleta! Se poate si cu toate intr-un loc, la magazinul pentru vegetarieni, dar in loc de 1$kg, costa 4$ kg! Pe de alta parte nu sunt preambalate, alegi tu ce vrei ca la piata. La o adica, te poti duce si la piata daca nu vrei organice. Bonus: fara price-matching! Vive le capitalisme!

  3. gabitzu

    Numai 2 centi 🙂

    – Sunt si carduri de debit fara fees- de ex Tangerines si credit union ( ultimele ma refer la BC- probabil si in ON e la fel, plus ca poti fol ban comatele de la orice alt credit union fara problem, unele au promotii- $100 ca sa iti muti salariul sa vina in contul nostru, etc)

    – Cateodata diff de pret e data si de calitate ( din nou nu stiu cum e in ON dar o romanca ce lucreaza aici la o ferma de pui a explicat ca aceeasi ferma trimite carne calitate superioara la Costco de ex si calitate net inferioara la Superstore)

    • Ada

      I love tangerine, sunt din aceeasi familie cu ING din cate stiu eu. Merci de tip!
      Eram sigura, eram sigura de treaba cu calitatea si cred ca se aplica si la legume si fructe, nu ti se pare?

      • Adeline

        Si President choice au aici checking account fara fee si cu tranzactii nelimitate, chiar nu are sens sa platesti extra la banca daca poti sa faci banking free:)

        • Ada

          Noi suntem prieteni cu mai multe banci, Laur a ales, el stie criteriile. President Choice e in portofoliul nostru 🙂

css.php Privacy Policy