Cum să te îndrăgostești de Valentine’s Day

15 Feb 2017 by

Nu, nu au pus extratereștri stăpânire pe blogul meu, sunt tot eu.

Încă nu cred că Valentine’s Day că ar merita prea multă atenție. Dar de când trăiesc în minunata țară a zăpezilor, unde iarna începe prin noiembrie și se termină de Victoria Day (20 mai), am început să înțeleg de ce se agață oamenii de orice.

Noi, românii, nu suntem așa de atașați de sărbători. Avem Crăciunul ceva mai luminos, în rest Paștele e cu tristețe mare, Valentine’s Day, mărțișorul și Ziua Mamei sunt întâmpinate cu strâmbături de către domni, că vai, ce perioadă complicată începe deodată cu 14 februarie, ce de cadouri trebuie să facă ei, ce de bani trebuie să arunce pe cadouri și ce de colege trebuie să mulțumească și ce sărbătoare comunistă și ce de kitsch-uri și ce de of și de vai și de aoleu-uri de ți se ia și de mărțișor și de toate alea. Și pe urmă, gata. Ar mai fi 1 iunie, dar oricum ziua copiilor e în fiecare zi. Apoi Crăciunul și de la capăt.

Nu, frați români, aici e altfel.

Anul nou se sărbătorește cu artificii. Șampanie. Tocuri de 12 și ciorapi plasă și rochie cu spatele gol (cine-și permite). Pe 1 ianuarie uităm de tot ce a fost Crăciun și ne agățăm inimioare peste tot. Pe 14 februarie se simte tot bărbatul să vină acasă cu o floare și o ciocolată. Copiii sunt în delir, în special clasele mici, împart valentine cum împărțeam noi mărțișoare când eram mici. Doar că aici se împart fără discriminare. Toți copiii mici primesc. Toți. Vin acasă cu un plic uriaș, plin de diverse felicitări minuscule, care cu stickere, care parfumate, care cu mici puzzle-uri sau bombonele sau ceva! Orice. La clasele mai mari deja încep dramele și datul din coate că vezi, Cutărescu i-a lăsat la cuier o inimioară lu’ aia dintr-a cincea și un trandafir de ciocolată și a știut toată lumea de la cine e cadoul. Și tu ai primit? Nu. (păi da, că o să-mi zici mie…)

Pe 15 februarie, deja pun trifoii norocoși și iepurii stăpânire pe lume. 

20 februarie e Ziua Familiei. Zi liberă pentru tot poporul. Să stea acasă cu copiii sau cu soțul și soția și să-și serbeze familia. Să se ducă la masă la mama. Să mai respire nițel. Pe 17 Martie suntem toți irlandezi, bem bere și ne urăm noroc, noroc vecine, hai să trăim și când ne-o fi mai rău, așa să ne fie. Dacă vesel se trăiește, poartă ceva verde și ia o dușcă, fă așa.

În funcție de religie, ne pregătim apoi de Paște dar, cu siguranță, indiferent de religie, participăm la Egg Hunt. Când vezi plodul mic alergând cu zâmbetul până la urechi și cu coșulețul plin de bombonele prin complex, uiți că iar a plecat fără căciulă la minus cinci grade.

Urmează ziua mamei, apoi ziua tatălui (nu discriminăm), apoi înfloresc grădinile, în mai tot Canadianul sapă o bucățică de pământ, pune un răsad pe balcon, plantează o tufă de ceva exotic, își mișcă fundul și mânuțele și FACE CEVA. Pfoaaa să vedeți ce bucurie când afară-s zece grade și e soare, cum răsar flip-flopșii și pantalonii scurți, ca ghioceii în martie la gurile de metrou din București. Și din iunie încolo, liber la lacuri și la parcurile naționale, hai copii, că anul ăsta e gratis intrarea în toate parcurile din Canada, face cinste Guvernul, numai să ieșiți din case. Hai la pescuit, la pedalat, la lopătat, mișcă, națiune de furnici.

Canada Day e cu artificii și stegulețe, sfârâie bbq-ul și se topește gheața în coolere, pic, pic. pic. Sunt niște călduri în Canada, d-alea umede, de nu poți sufla pe stradă, cum nu vă puteți închipui.

Pe urmă începe Ramadanul, ceea ce pe noi nu ne afectează, dar vedeți că dacă te împaci bine cu vecinii, când se ajunge la partea cu bairamul apuci să guști toate minunile lumii și să nu-ți mai fie dor de fabrica de baclavale de pe Vatra Luminoasă.

Nici nu începe bine vacanța că prin august se dă cu spray de Back to School peste lume. Nici nu te dezmeticești bine după ce iar încep copiii școala, că apar semne de ziua Recunoștinței, give Thanks, scrie peste tot, amintește-ți că ai pentru ce-i mulțumi lui Dumnezeu, lui Allah, lui Buddha, Marelui Monstru al Spaghetelor. Cui vrei tu, numai închide ochii și recunoaște că ai pentru ce să zici “merci”. Și pe urmă vine Halloween. Ptiii ce imaginație au unii, ce decoruri, ce jocuri de lumini și sunet, ce tonă de junk food se plimbă de la un vecin la altul, dar cum să nu participi, măcar pentru bucuria copiilor. Mai serbăm un Diwali (ce, indienii să nu facă și ei cinste?), un Eid, o atenție, o măslină.

Până în Crăciun, ne aducem aminte de veterani. Și când zic că ne aducem aminte, chiar nu glumesc. Copiii le scriu scrisori, toată lumea poartă mac la rever. Au loc parade militare și alte manifestații de recunoștință. Cine are bun simț nu scoate beculețele înainte de 11 noiembrie. Din 12 noiembrie, liber la decorat. Și brazi, și globuri, și coarne de ren pe mașini și nasuri roșii lipite pe radiatoare și personaje pe peluze și bannere cu indicații de aterizare pentru Santa… Dar și afișe de la food banks, să nu uiți să donezi o conservă, un neperisabil, o jucărie nouă, poate o carte, pentru ăia mai puțin norocoși ca tine. Și iar se naște Christos și e plină lumea de luminițe și de îngeri și de căprioare cu beculețe și e așa de frumos că intri în horă, ce să faci, you have to get into the Christmas Spirit.

Problema e că dacă nu cunoști suficienți chinezi, ratezi anul nou chinezesc. Nu te împiedică nimeni să dai o fugă la Mandarin și să te bucuri de ceva fin, cu creveți și sushi și orez sau să comanzi Chinese sau să iei o supă de la Pho. D-aia cu tăiței și pătrunjel, numai bună pentru omul bolnav.

După Noul An însă e o pauza cam lungă de vreo o lună și jumătate, care trebuie umplută cu ceva. Și atunci se umple cu inimioare și trandafiri și oferte de reduceri la restaurante, because nobody could ever eat a dozen roses. Cumva, cu toată agitația și vânzoleala, Valentin ăsta începe să fie simpa. Mai simpa ca Dragobetul.

Din această perspectivă, sunt foarte fericită să vă anunț că nici anul ăsta nu am aruncat bani pe inimi de pluș sau ursuleț, că nu mi-am dorit flori tăiate, mi-am rezervat bucuria unor semințe și răsaduri în luna mai, că din motive de pre-diabet am renunțat și la tortul nostru tradițional, dar am primit așa un card frumos și două bilete la un concert la care nici nu visam, că deja nu mă mai sperie nici ce a mai rămas din februarie, nici vacanța de primăvară. În general, mie îmi vine să plâng când iau copiii vacanță. Vă rog să mă înțelegeți, am două fete și amândouă vorbesc non stop. Nu-mi aud gândurile decât între 8.40 și 15.15, dar nu în fiecare zi.

Acestea fiind spuse, Happy Valentine’s Day. Să bem, să mâncăm, să ne pupăm și să ne veselim. Dar mai presus de orice, să ne iubim.

Căci așa se scurge timpul în țara norilor frumoși, unde nu mai departe de ieri, alaltăieri paraliză toată British Columbia din cauză de furtună de zăpadă. Eu ce să le fac, dacă le-a trebuit să trăiască la ocean… Ei nu știau că Pacificul e rece?

Related Posts

Tags

Share This

2 Comments

  1. Ce frumos ai scris, Ada! Bravo lor că ştiu să se bucure de orice sărbătoare, numai noi suntem naţie de grinchi, bombănim la orice, ne zgârcim, criticăm, se umflă brusc pipota naţionalistă în noi şi nu mai ştim să ne bucurăm de nimic. Eu chiar ţin, într-un fel sau altul, şi Valentin, şi Dragobete, şi 1 şi 8 martie, şi Paştele cu vânătoare de ouă, şi 1 Mai şi 1 Iunie şi Moşii de iarnă şi de vară şi Sînziene şi tot ce mai avem şi noi sau e luat de alţii. Fiindcă e frumos şi fiindcă nu, nu-i sărbătoare în fiecare zi, chiar dacă ne-am dori.

css.php
Privacy Policy