Cum să-ți găsești propria voce

26 Mar 2017 by Ada

Îmi plac foarte tare programele pentru copii oferite de Toronto Symphony Orchestra. Am și termen de comparație, pentru că în România am fost printre primii fideli ai seriei de spectacole despre copilăria marilor compozitori. Frumoase și spectacolele românești, nimic de zis, dar parcă mai frumoase sunt astea din Toronto.

Ieri am văzut un spectacol numit “How the Gimquat Found Her Song” – o combinație de muzică interpretată de orchestra simfonică din Toronto, cu animație și teatru de păpuși pe scenă. Un spectacol multimedia în adevăratul sens al cuvântului, le-a adus celor de la Platypus Theater premii valoroase din 2011 până acum. A durat cam o oră fără pauză, timp în care ne-am plimbat în timp, și am ascultat muzică din diferite epoci. Povestea este simplă. E primăvară, au ieșit ghioceii, păsările cântă, numai una face un zgomot foarte neplăcut și trebuie să fie ajutată să își găsească… vocea, aș zice eu, cântecul  – au zis autorii. Cu ajutorul unui povestitor-vrăjitor, pasărea noastră numită Gimquat își găsește în cele din urmă cântecul și se transformă într-un cufundar (așa se cheamă în limba română, în engleză i se zice Loon.) Am găsit un rezumat pe youtube, sper să vă facă plăcere să-l vedeți.

Lia e încă mititică și nu e la fel de umblată la spectacole ca Sora cea Mare, nu știu cât a înțeles ea din ce se vedea pe scenă, mai ales că, la această reprezentație, animațiile pe care le veți vedea în clip au lipsit. Probabil din ceva motive tehnice am avut parte doar de câteva proiecții direct pe peretele sălii. Lipsa ecranelor a mirat-o pe Lia și a făcut-o să-și piardă un pic interesul pentru ce se întâmpla cam prea de parte de ochii ei. Dar pentru Irina și pentru noi adulții a fost o experiență foarte frumoasă, din care eu am avut ce învăța, în materie de storytelling și de arta spectacolului. Eu iau aceste ieșiri ale noastre în lume și ca pe o ocazie să învăț ceva. 

Mi-au plăcut versurile și jocul actorilor, mi-a plăcut faptul că anumite instrumente din orchestră au fost la fel de importante personaje în poveste. Mi-a plăcut ideea aceasta pe care o tot regăsesc în cărțile pentru copii: a unei poezioare ce se repetă și face tranziția de la un moment la altul al poveștii. 

După spectacol, am putut cumpăra o carte ce conținea un disc cu muzica din spectacol și dvd-ul cu spectacolul în sine filmat, plus activități pentru vârste diferite, derivate din poveste și flash-card-uri cu imagini ale instrumentelor și informații despre ele și despre familiile din care fac parte. 

Când am ajuns acasă, ne-am uitat la flash card-uri, am povestit despre ele și apoi am pus încă o dată spectacolul. De data asta Lia nu s-a frăsuit deloc. Animațiile suplimentare au contat foarte mult, ca și faptul că a putut vedea fețele actorilor și jocul păpușilor mai de-aproape. Muzica e minunată. Toată experiența în sine a fost foarte valoroasă, pentru că familiarizează copiii de mici cu instrumentele dintr-o orchestră simfonică, le dă ocazia să le vadă de aproape și chiar să se împrietenească înainte de spectacol cu unii dintre muzicieni. Înainte de toate spectacolele, în holul sălii de concerte are loc o mini-reprezentație, 2-3 piese intrepretate de câteva instrumente, prezentate pe înțelesul lor și de la înălțimea lor. Copiii stau pe jos, pe trepte sau pe scaune și află cum îi cheamă pe muzicieni și unde vor fi pe scenă și înainte de spectacol, le fac cu mâna celor de pe scenă. 

Lia trebuie să mai meargă la câteva spectacole înainte să înțeleagă eticheta, să se obișnuiască să stea pe scaun, să nu pună picioarele pe spătarul scaunului din față, să nu strige în gura mare și să aplaude atunci când îi place ce se întâmplă pe scenă. Desigur, nu îi putem oferi cele mai bune locuri în sală însă eu sper că pe termen lung, tenacitatea noastră în a le expune la spectacole de calitate va conta. Pe de altă parte, faptul că suntem departe de scenă, sus, la cucurigu, înseamnă și că dacă Lia își pierde răbdarea sau comentează prea tare ce vede pe scenă nu deranjăm foarte multă lume. Nu se înghesuie prea mulți spectactori la balcon. 

Știu că printre cititorii mei se află și actori păpușari și organizatori de spectacole. Vă încurajez să vedeți videoclipul, sunt sigură că veți avea ce lua de acolo. 

Nu știu în ce măsură vă ajută să spun că pe 1 aprilie spectacolul acesta se joacă la Edmonton, știu sigur că am cel puțin o cititoare în Alberta, poate ajunge informația asta la ea.