Dacă nu-ți convine, du-te în Bulgaria!

7 Jul 2014 by Ada

Ne-am întors de vreo două ore și eu tot nu reușesc să mă despart de relele zilei.

Azi Lia a spus puține cuvinte de foarte multe ori.

– Vreau acasă. 

Eram pe plajă și mă uitam cu jind la mare. Irina era demult în apă, eu stăteam pe nisip în fața patului de plastic pe care dădusem 15 lei și o țineam în brațe pe Lia, care nu voia să vadă marea. Era ocupată să se tânguie. N-o interesau nici nisipul, nici lopățelele, nici jucăriile, ea voia acasă. În vreme ce eu tânjeam după mare și ea urla la mine în brațe, nenea care închiria paturile de plastic de pe plajă trecea printre umbrele să facă ordine, urmat îndeaproape de puștiul încasator.

– Câte aici?

– Unul.

– Ridică un pat.

Vedeți dumneavoastră, la fiece umbrelă de stuf sunt arondate două paturi. Nu-i musai să le iei pe amândouă, dar dacă nu ai luat decât unul, celălalt e musai să fie ridicat.

Când a ajuns la umbrela noastră, iar a întrebat:

– Câte?

– Unul!

Vedeți, eu plătisem un pat lângă cel al vecinilor de la vilă. Care plecaseră mai devreme decât mine și se instalaseră cu tot calabalâcul ca și ieri, ca și alaltăieri, nu erau prima zi la plajă. Așa că am presupus că plătiseră. Și când domnul bronzat și cu burtică i-a zis puștiului să ridice un pat mi-a sărit țandăra.

– Păi de ce să ridici patul, că e plătit.

– Păi fata dumneavoastră a plătit doar unul, zise puștiul.

– Domnule, dar nu e în regulă să te comporți așa, noi suntem clienți și plătim, cum vii dumneata să ridici patul?

– Păi nu, doamnă, că așa fac, plătește unul și stau câte 2…

Ah și-n spatele tonului lui se ghicea un fi-r-ați ai dracu’ de hoți, bucureșteni împuțiți, că veniți la 2 mai și profitați de paturile mele, sărăntocii drac.

Eu o țineam pe a mea.

– Domnule, dumneata iei bani de la noi. Poartă-te mai frumos, că nu suntem toți hoți.

– Dacă nu-ți convine, du-te în Bulgaria, cucoană!

Ah, Românie, cum te-aș scuipa câteodată, că proști oameni umblă liberi…

– Vreau cartofi prăjiți. 

A primit cartofi prăjiți. Mulți cartofi prăjiți. Așa de mulți că am luat și la pachet. Și ne-am dus la Alexandra care ne-a lăsat să dormim în altă cameră decât aia în care dormisem până atunci, o ușă mai încolo, că a noastră fusese deja antamată de un cuplu ce trebuia să sosească. Dar să vedeți tragedie…

– Asta nu e casa mea. Vino să-ți arăt casa mea.

Pas de o convinge pe mica sirenă urlătoare că asta e viața, tre’ să doarmă acolo unde zic eu. A durat mult și a fost cu spume. Până la urmă a dormit vreo oră, cu suspine.

– Mă doare. 

Cu fix 30 de secunde înainte să le urc în mașină, Lia a căzut în genunchi și s-a julit rău, i-a curs sânge, a pus mâinile, s-a șters pe tricou… a fost horror. Am șters-o, am dezinfectat-o, i-am pus un plasture uriaș pe genunchi și am plecat spre București. Trei ore și jumătate mai târziu, plângea de mama focului în fața garajului că o doare și vrea să o iau în cârcă, așa cum am tot dus-o zilele astea până la plajă. Eu aveam o sacoșă uriașă într-o mână și o geantă de voiaj în alta… Ea urla că o doare bubița. Și vrea să-i spună lui Tati că o doare și a plâns și are sânge.

Și-n mintea mea îl auzeam doar pe nenea cel burtos, cu “Dacă nu-ți convine, du-te-n Bulgaria!”

M-aș duce eu, dar nu în Bulgaria.

Și urc în casă, pansez copilul, îl las să plângă la ta-su că a căzut și i-a curs sânge, pun rufe la spălat și deschid blogul și găsesc un mesaj de la o tanti care era foarte supărată pe mine că am promovat pe gratis tabăra ei și mă soma să scot textul de pe blog, că le aparține în totalitate.

Pe bune?

Bine, stimați întreprinzători, să mai veniți să public texte pe gratis. Le voi publica din Bulgaria.