Dar tu ai început primul!

14 May 2012 by

Am citit pe blogul unui domn o poveste duioasă despre denigrarea unui părinte care își trădează familia în fața copilului. Din felul în care textul este adus din condei, înțeleg că mamele (care rămân lângă copilul părăsit deodată cu ele) sunt de vină că părintele absent devine dușmanul. Așa zic ele, ăla e dușmanul, să-l urâm, deci, la unison, arză-l-ar focu’ și copilul începe a-l urî pe nevinovatul tată plecat să trăiască ferice cu altă femeie, cu altă familie, cu altă iubire.

Da, e greșit să spui că “fostu-tău” sau “fostă-ta” e întruchiparea diavolului, e greșit să spui că doar celălalt a fost de vină, e trist că de multe ori adulții își revarsă frustrările în capul copiilor părăsiți de un părinte, e de condamnat că acești copii ajung monedă de schimb și câmp de bătaie, e greșit, greșit, de trei ori greșit.

Dar să spui că mama e de vină că un părinte devine brusc dușman e culmea neînțelegerii realității crude în cazurile expuse de acel domn în articolul său:

1. Tata părăsește familia cu doi copii după 18 ani de căsnicie și, mai mult decât atât, vrea jumătate din împărăție. Și ce dacă mama și cei doi copii n-au unde se duce, el se grăbește.

2. Tata pleacă după 9 ani de căsnicie la altă familie pe care o avea în paralel.

Nu, Liviu, nu mama l-a transformat în dușman pe tata în nici una din poveștile tale. În ambele, Tata a început primul. De ce a început Tata primul, e altă istorie.

Ce vreau să zic e că acești diavoli de care ne lepădăm prin divorț sunt tot îngerii cu care ne-am dorit să ne construim o viață.  Și dacă după o vreme ei cad din Ceruri și în jurul lor se construiește infernul, rămân alegerile noastre. Pe care bine e să ni le asumăm.

Zilele trecute Irina m-a întrebat dacă trebuie să-l uite pe tatăl ei.

Nu, Irina, i-am spus, nu trebuie să uiți nici cine ți-a dat viață, nici cine te-a crescut.

Așa mi se pare mai fair.

Related Posts

Tags

Share This

7 Comments

  1. Trec la subiect.
    Ai mei au divortat cand aveam trei ani, nu discut aici motivele.
    Maica-mea s-a CHINUIT 18 ani sa imi pastreze dragostea si respectul fata de tatal ala de care stiau mai multe colegii mei de liceu, decat eu (deh, era om “respectabil” in urbea noastra).
    Optspreceze ani in care a trebuit sa asist dezgustata la petrecerile de ziua lui, in care rememora aceleasi 3 amintiri din copilaria mea timpurie, singurele pe care avea. Cand ma punea sa vin cu carnetul de note, sa se laude cu copilul lui destept.

    Pana cand am inteles eu bine cine m-a facut si cine m-a crescut, si, mai ales, cine ce-a facut pentru mine.
    Eu nu mai vorbesc cu tatal meu, e alegerea mea, de om adult. Dar asta e exclusiv rezultatul alegerii lui de a merge sa insire toate muierile orasului si sa bea toate paharele tuturor noptilor, in timp ce eu imi vedeam linistita de crescut.

    Asa ca, tuturor bietilor tati care se simt indepartati de copii, le adresez aceasta intrebare: de cate ori ati fost la scoala copilului, intr-o pauza? Pur si simplu, sa-l vedeti, sa-i dati un covrig, sa se laude si el ca “ala-i tata”.
    Stiti de cate ori a fost racit copilul ala, la ce e alergic, ce prajituri ii plac, care e povestea preferata, pe ce parte vrea sa doarma? Va cunoasteti copiii?
    Ma iertati, dar nu e datoria unei mame sa isi prezinte copilul tatalui “facator”.
    Voi sunteti adultii, asumati-va alegerile si relatiile. Copiii se nasc iubindu-va , instinctiv, dar daca nu va treziti la timp, s-ar putea sa aveti surpriza ca acea iubire sa moara.

    Si, odata moarta,e bine mersi, ingropata.

    Draga Ada,

    Ti-am mai spus si iti spun. Te imbratisez cu tot sufletul meu de fost copil:)
    Si te incurajez, te imbratisez si te felicit pentru cum o ajuti pe Irina sa asimileze alegerile tatalui, si ii multumesc eu lui Dumnezeu pentru ca vi l-a adus pe Laur .
    Sa va tina sanatosi pe toti patru!

    Monica

  2. stefania

    Eu sunt, cumva, pe celalalt model :). Tatal pleaca, dar inca ma cauta. Vine, imi cumpara cadouri, ma vrea in viata lui, chiar daca nu intra si mama in ecuatia asta, mama de care se separase. Mama, foarte ranita, in urma divortului, ii interzice sa ma vada, imi spune, cu lux de amanunte, cu cine traieste tatal meu, ce orgii face etc, sa nu-i raspund la usa, s trec pe partea cealalta a drumului, cand il vad. Toate acestea, mama le-a regretat, dupa un nr de ani. Degeaba insa pt ca ruptura fusese ireversibila. Probabil ca si tata ar fi trebuit sa fie ma tenace, sa lupte pt mine insa…….

    • Eu sunt de partea si mai cealalta. De amandoua partile celelalte. Deci inteleg ambele perspective. Nu zic ca e ok sa denigrezi parintele dezertor.

  3. Eu am citit absolut intamplator articolul astazi, dar mi s-a parut cam dezlanat, asa, fara cap si coada. Nici nu am inteles exact ce sustinea, daca sustinea ceva.
    Initial parea a-l acuza pe tata care pleca dar cere, vorba ta, jumatate din imparatia si asa insuficienta. Apoi, cand citeam mai abitir, vad ca ma pocneste in moalele capului atuncand toata vina pe mama, ca face din dragul de tata adulter dusmanul copilului.
    oricum, revin la parerea initiala, tipul a vrut sa aduca in discutie un subiect interesant, dar mai are de lucrat.

  4. dan

    Pentru Monica:
    imi place sa cred ca stiu raspunsurile adresate bietilor tati care se vaita. Insa virtual vorbind, daca de miine decid sa ma despart de jumatatea cu care credeam ca pot muta muntii si copii ramin cu mama (cum mi se pare normal), prin ce metoda as putea sa mai stiu ce prajitura ii mai place sau de cite ori a racit? Unele lucruri se simt doar intre oameni si daca o relatie se desfasoara la distanta atunci nu prea se mai simte nimic.
    Ca idee sunt de parere ca e bine sa vorbesti cit poti de frumos despre cel care ti-a fost partener indiferent cit de mult s-a schimbat sau cite rele a facut. Desi nici un bine nu ramine nepedepsit, imi place sa cred ca binele va atrage la rindul lui bine. Chiar daca uneori bine atras vine in alta viata 🙁

    • Draga Dan,
      Inteleg ce spui si-s absolut de acord cu tine. Sunt casatorita si,ca toti cei care fac pasul asta,nu m-am casatorit in ideea ca voi divorta. La fel de bine stiu ca dintr-o relatie iesi sifonat,cu dureri si frustrari. E greu si extrem de personal,nu se poate generaliza.
      In ceea ce priveste relatia parintelui ce a parasit caminul ,si aici poate fi vorba de mama sau de tata, cu copilul sau,cred ca depinde si de adult. Nu vorbesc de cazurile in care parintele-tutore refuza accesul la copil-am auzit si de astfel de situatii si-s dureroase, nu ma pot pronunta.
      Ma raportez,insa,la mine. Tatal meu a locuit la 2 strazi de mine. Putea sa afle ce prajituri imi plac ducandu-ma la o cofetarie. Putea sa afle ca-s bolnava sunand.
      Evident ca intimitatea nu mai e aceeasi,nu stiu ce sa zic. Dar cred ca un parinte poate fi prezent si poate avea un rol activ in viata copilului.
      E important,oricat de greu ar fi.

css.php
Privacy Policy