Daruri neaşteptate

28 Aug 2009 by

Ajnanina, povestea asta e în primul rând pentru tine.

Cele mai preţioase daruri sunt cele pe care le primim când nu le aşteptăm. A căror valoare nu o percepem chiar din primul moment, dar ne amintim gestul prin care ne-au fost dăruite, sau circumstanţele în care le-am primit.
Recent am primit câteva daruri despre care simt nevoia să scriu.
Anul trecut, prin vară, când mă apucase nostalgia dezrădăcinatului care nu-şi mai găseşte drumul spre casa copilăriei sale, ajnanina mi-a adus o carte pe care o pierdusem în urmă cu 30 de ani. Nu mă cunoştea, dar cred că i-am fost simpatică, aşa că mi-a dăruit Poveştile Contesei de Segur. Ne-am întânit la Eroilor, la ieşirea dinspre Operă. Ne-am aşezat pe o bancă şi când mi-a dat cartea, m-am uitat la ea şi am început să plâng. Am strâns cartea în braţe. Nu ştiu exact de ce plângeam. După mama? După casa în care îmi citea poveştile? După viaţa fără griji? Habar nu am. Ajnanina a avut bunătatea să nu se simtă stânjenită de lacrimile care mi se înodau sub barbă. Acasă, recitind poveştile, m-am simţit mai bine. Abia aştept să i le citesc Irinei, cartea aceea e pusă la loc de cinste în noua mea bibliotecă.

Un alt dar neaşteptat l-am primit în mai. Abia mă mutasem şi cei ce mi-au cărat mobila au plecat şi cu fierul meu de călcat. La doar câteva ore de o întâlnire importantă, m-am trezit că nu am cu ce să-mi calc hainele pe care voiam să le port.
– Sunt un pachet de nervi, uite ce mi-au făcut cărătorii lui peşte, m-am plâns Anei pe YM.
– Ţi-l împrumut pe-al meu, vin să ţi-l aduc, la cât ieşi din emisie?
– La 11.
– Ne vedem la 11.30
A întârziat puţin. Mi-a trimis mesaj, “vezi că n-ajung la ora stabilită, m-am oprit într-un loc, dar vin”.
Ana mi-a adus cadou de casă nouă un fier de călcat. Cumpărat atunci, în dimineaţa aia. Am băut o cafea pe capota maşinii ei, din pahare de plastic. Ea era tristă, eu aveam emoţii pentru întâlnirea din acea zi. Abia acasă, pe când îmi netezeam fusta cu fierul meu cel nou, mi-am dat seama ce lucru mare făcuse Ana pentru mine.

La începutul lui august, am făcu şi eu un dar neaşteptat. Un prieten căuta de mult timp o anume ciocolată. Ritter Sport, cu rom. N-am găsit Ritter Sport cu rom dar i-am dus o cutie de Rum Kokos, preferatele mele şi ale Denisei. Aceleaşi bomboane le-am folosit la un curs, când i-am rugat pe studenţi să scrie despre senzaţii. Ce poezii frumoase au ieşit atunci, haiku-uri şi chiar pasaje de-a dreptul erotice… îmi pare rău că nu le-am păstrat… Dar privind ochii închişi de plăcere ai prietenului meu, pe când romul şi ciocolata îşi făceau de cap cu papilele lui gustative, mi-am adus aminte şi de studenţi, şi de Denise şi de multe ocazii în care mica sferă de plăcere mi-a conferit mie personal o aură de împrumut. A fost un dar pe care nu-l aştepta, dar pe care a ştiut să-l primească, lăsându-se îmbătat de endorfine. În schimb mi-a dăruit un foc de artificii, pe care cu siguranţă nu-l voi uita niciodată.

Darul care m-a făcut însă să scriu acest post are legătură cu prieteniile acelea inexplicabile, care rezistă timpurilor, distanţelor, ne-vederilor, ne-auzirilor pe termen lung. Anto e prietena mea din copilărie. N-am sărit şotronul împreună, dar a locuit la trei străzi de mine, am mers 7 ani la aceeaşi şcoală (ea era cu un an mai mare), am fost împreună în tabără la Tuşnad şi după vreo 10 ani de când am pierdut orice legătură cu ea, am descoperit că mama ei mi-e colegă de serviciu.
Aşa, prin mama ei, am ştiut ce mai face. Anto e la facultate, Anto a terminat facultatea, Anto s-a angajat, are o slujbă bună, a plecat din ţară, s-a stabilit în străinătate, se gândeşte să se întoarcă.
În vara asta, Anto mi-a făcut un cadou neaşteptat. Fructul de avocado.

L-am cumpărat împreună dintr-un supermarket, după o plimbare lungă pe străzi în pantă, eu pe tocuri, ea arătându-mi case frumoase şi cafenele şi grădini.
– Îţi place avocado?
– Nu ştiu,n-am mâncat niciodată.
– E foarte bun, eu îl mănânc în fiecare dimineaţă, cu pâine prăjită. Nu vrei să-ncerci?
– Ba da.
Mi l-a oferit a doua zi dimineaţă. Un fel de unt verzui, când l-am gustat prima oară mi s-a părut insipid şi cu miros ciudat. În bucătăria mică, avocado nu mi-a spus nimic. Dar întins pe pâine prăjită, amestecat cu puţină sare, uşor topit de căldura feliei abia scoasă din toaster, avocado mi-a plăcut.
– E foarte sănătos, mi-a zis Anto, mai ales pentru femei. Conţine substanţe care ne fac nouă foarte bine.

Abia când m-am trezit în propria mea bucătărie, dând târcoale unui avocado, mi-am dat seama că n-am întrebat-o cum se transformă fructul tare, cu coaja ca pielea de crocodil, în pasta verde şi moale, cu un uşor gust de nucă.
Ei, cât de greu poate fi?
L-am tăiat pe din două, am reuşit să-i scot sâmburele. Şi-am rămas cu cele două jumătăţi, privind tâmpă la carnea albă şi tare, ce se înnegrea sub ochii mei.
Nu semăna cu ce gustasem în bucătăria lui Anto.
L-am pus în frigider, cu regret.Mi-a fost milă să-l arunc.
Apoi am început să caut pe net reţete cu avocado, am ajuns la cea de guacamole (eu ţin dietă de două luni împlinite, deci imaginaţi-vă ce luptă dădeam cu memoria papilelor mele gustative), apoi mi-am propus să mai încerc o dată.
Azi, în carrefour, mă învârteam năucă printre fructe şi legume căutând avocado. Un blanc inexplicabil îmi ştersese definitiv din minte denumirea fructului pasiunii mele bruşte.
Aşa că am sunat o prietenă.
– Cum se cheamă chestia aia din care se face guacamole?
– Nu mai ştiu.
Normal. După un scurt brainstorming despre cum arată, cum miroase, ce culoare, ce sâmbure, şi-a amintit: avocado!
– Nu văd nicăieri!
– Sigur are, că am luat eu ieri, vezi la citrice. Vis-a vis de peşte.
Eram cu spatele la lada pe jumătate plină cu avocado, în cealaltă jumătate ticsită cu ghimbir.
Şi l-am adus acasă, l-am pus pe pervaz şi pe urmă l-am scos pe cel vechi din frigider. Exact când mă pregăteam să-i fac vânt în coşul de gunoi, l-am simţit moale în mână. Aş vrea să pot explica frenezia cu care l-am scobit, i-am îndepărtat marginile oxidate, l-am scăldat în zeamă de lămâie verde şi apoi l-am sărat.
Direct din coajă, trei guri, cât să nu mă simt prea vinovată pentru toate zilele în care mi-am urmat dieta fără abatere.
Şi apoi, după încă vreo douăzeci de minute, cu mâinile mirosind a lime, mi-am dat seama de cadoul pe care mi l-a făcut Anto.
– Să-mi spui cum se curăţă şi cum se prepară, i-am zis când am prins-o online.
Şi de la depărtări îngrozitoare când le gândeşti, Anto m-a învăţat cum se alege, cum se păstrează, cu ce se combină, în ce se transformă.
Un fruct o să zică unii… O legumă, or să gândească alţii. Mâncare, probabil asta e prima impresie.
Dar de fapt, Anto mi-a dăruit mai mult decât atât. Puţină sănătate. De la femeie la femeie. Suma anilor noştri mulţi, petrecuţi uneori atât de aproape şi totuşi departe, alteori atât de departe şi touşi aproape.
Cadoul acesta vrea să vi-l fac şi eu vouă, celor care mă citiţi şi treceţi uneori pe lângă fructele de avocado.
Nu vă temeţi de avocado, deşi e considerat un fel de unt vegetal (conţine grăsimi monosaturate), chiar şi când ţineţi o dietă, vă va ajuta, mai ales dacă dieta vă interzice consumul de lactate sau de carne.
Avocado, mâncat 7 zile la rând, reduce colesterolul cu 17%. Conţine mai mult potasiu decât bananele. Este delicios, dacă îi puneţi sare şi lime poate şi puţină roşie mărunţită, ceapă şi coriandru. Anume reţete îl combină şi cu o linguriţă de chimen pisat, cu o frunză de mentă ori o lingură de iaurt.Dacă sunt tari atunci când le cumpăraţi, mai daţi-le câteva zile, sus pe frigider, până când coaja li se înmoaie, ca să puteţi scoate pulpa uşor. Daţi cu puţină lămâie pe miez, să nu se oxideze.
Încercaţi-l, şi dacă vă place, consideraţi-l un dar de la mine şi de la Anto, un dar de prietenie, pe care vă rog să-l daţi mai departe oricăreia dintre prietenele voastre. Cu siguranţă, veţi primi aceeaşi mulţumire pe care eu o exprim acum pentru Anto.
Mulţumesc.
Cu drag,
Ada

Related Posts

Tags

Share This

20 Comments

  1. GERMINA

    Multumesc si eu! Am primit postul tau ca pe un cadou si deja stiu cui sa-l dau mai departe. Nu-mi place avocado, dar promit ca o sa-i mai dau o sansa… cu paine prajita.

  2. ajnanina

    multumesc, dragoste 🙂

    maine ma duc sa-mi iau si eu unul 🙂

  3. ajnanina

    amintirea momentului…
    te citeam de multa vreme si eram asa de incantata ca o sa te cunosc in sfarsit…
    si ca iti pot oferi ceva…

    cartea imi placuse si mie in copilarie, asa ca era o conectare la un nivel suficient de profund pentru o prietenie posibila…

    iar emotiile tale de atunci au fost dar pretios pentru mine, dovada increderii spontane.

    stiu ca te asteptam si eram tare curioasa sa vad daca te recunosc, asa ca nu am cerut nici un fel de detalii… ma uitam la femeile care treceau si imi spuneam: asta nu e suficient de… sau de…

    si ne-am cunoscut, si ne-am bucurat 🙂

  4. ILANA ANDREEA

    Se mai poate face o salata de rosii cu avocado si usturoi. Rosiile si avocado taiate cubulete, iar usturoiul pisat :)) yammy…
    Multumim ca te gandesti la noi! :))

  5. mamica de Sebastian

    Eu il cunosc demult pe domnul Avocado intr-adevar e foarte bune.Eu il maninca cu knäckebröd:))un fel de pesmeti uscati

  6. Ceska777

    Hm, tu faci din fructul de Avocado o madelaine a la Proust! Zau asa!
    Nici mie nu imi place(a?) avocado, il consideram leguma, am incercat sa i-l var pe gat gazei stiind ca e foarte sanatos. Incercam si noi reteta lui Anto si a ta.
    La mine fotografiile pe hartie au un efect de madelaina, ca nimic altceva. Iti pot spune cand am facut poza, cu cine eram, cum era vremea, ce se intampla, pe ce tema discutam, tot!
    De aia incerc in epoca asta difitala sa tin albume pe hartie…. si pentru gaza!

  7. Ceska777

    Errata: digitala, epoca digitala.

  8. Ada Demirgian

    Ceska, nu e musai sa ne placa tuturor:) dar da pozele pe hartie sunt altceva.

  9. ajnanina

    am fost la cumparaturi, dar nu m-am lovit de el si am uitat…
    mi-am luat inghetata, aia era mult mai vizibila… 🙂
    da bucuroasa si eu de retete, la un moment dat o sa-mi amintesc si o sa-l iau 🙂

  10. Ada Demirgian

    sa-ti povestesc despre un sos de rom si ananas pentru inghetata? Acum cinci minute l-am aflat deci cred ca e tot pentru tine…

  11. alina

    In primul rand, despre avocado – cui i se pare prea fad de unul singur sau doar cu sare si lamaie si mirodenii, sa-l amestece cu branza sarata si un pic de marar, eventual smantana (poate fi si light/degresata). E mi-nu-nat! Pana si mofturoasele mele sunt innebunite dupa el! Lamaia e ca sa nu se oxideze, dar oricum nu tine mai mult de-o zi.
    Intr-adevar, e foarte sanatos.

    In al doilea rand, despre cadouri neasteptate, Ada, uite, am sa-ti marturisesc ceva: pentru mine, o mie si una de nopti povestite de tine despre Irina au fost cel mai frumos cadou in perioada mea de inceput de maternitate. Dincolo de forumuri, de mothers' group, de orice :). Si poate ca a venit vremea sa-ti spun, simplu: MULTUMESC! 🙂

    Te pup cu drag.

  12. Ada Demirgian

    Alina, ma bucur ca ne cunosti de atata vreme:) Daca ti-am fost de folos, cu atat mai bine.

  13. GERMINA

    Ca veni vorba de 1001. Eu citesc inca povestile, n-am terminat tot dar am observat ca-mi pare rau ca ma apropii de sfarsit. Stii, senzatia aia cand ai o carte faina si nu-ti vine sa citesti ultimele pagini.
    Asa ca vin si te intreb, de ce nu ai publicat intr-o carte 1001? Mi se pare un super cadou pentru orice proaspata mamica. Si eu stiu multe care nu au net…
    Aceeasi intrebare pt Povestile drei Firicel. Parca trebuiau sa fie stranse intr-o carte, aveai si desenele, ce s-a intamplat?

  14. Ada Demirgian

    Germina, daca totul merge bine, pe domnisoara Firicel o scoatem in lume inainte de Craciun.
    Despre 1001 ce sa-ti zic. Nefiind nevasta unui scriitor celebru, s-a considerat ca jurnalul unei mamici nu e literatura. Deci mi s-a spus pas.

  15. alina

    E mai mult decat literatura, e viata. Viata in cuvant frumos. Pe mine m-a cucerit perspectiva ta din "povesti". Si am ramas cucerita. 🙂

  16. GERMINA

    Si totusi, Jurnal de tatic se vinde. E adevarat, e un tatic, e ceva iesit din comun, dar eu nu pot sa cred ca citind 1001 nu simti nevoia sa o vezi si sub forma de carte. Poate n-a citit inca cine trebuie.

  17. andreea

    Buna Ada

    Imi pare rau pentru ceea ce am citit.Chiar inainte cu ceva saptamani ma gandeam ce faci,daca mai stai la Budapesta?Cand un prieten mi-a aratat blogul tau.Nu stiu daca iti amintesti: petre andreea/scoala generala.Poate ne intalnim sa bem o cafea??Te pup si pe tine si pe Irina

  18. Ada Demirgian

    Andreeaaaaa! Sure! anytime. Nu mai stau la budapesta, ci in dr taberei.
    Abia astept sa te vad:) cum facem?

  19. Antoaneta

    Of, n-am mai dat demult pe aici, dar uite ce lucrusor frumos am gasit, dupa ce am citit posturile urmatoare:) Si când colo uite-o si pe Andreea Petre, pe care am facut-o de fapt pioniera…ca sa vezi:)

  20. Ada Demirgian

    Anto, e o conspiratie. clar.

css.php
Privacy Policy