De ce să nu cumpărați ouă vopsite de la magazin
Este deja al treilea an în care văd în rafturi la hypermarket ouă gata vopsite. Nici nu vreau să știu când au fost fierte. Sunt foarte frumos colorate și mie, acasă, oricât m-aș strădui să le fac frumoase ca-n reviste, nu-mi ies culorile la fel de vii, orice vopsea aș cumpăra. Dar azi vreau să vă spun că, dincolo de motivul evident (enunțat deja mai sus – nu știți când au fost fierte și cu ce au fost vopsite) aș mai avea o listă de câteva argumente în favoarea înroșitului de ouă acasă.
E important pentru copii să învețe cum se fac lucrurile, manu propria. Trăim vremuri periculoase, nu știți când se taie lumina și adio toate fițele legate la priză, gen fierbător de ouă cu termostat, aparat de gătit cu aburi, mașină de spălat vase/rufe, mixer și cafetieră. Sunt șanse (nu-mi cereți procente, în sinea voastră știți și voi că e așa) să ne trezim în epoca de piatră în numai cinci minute. Desigur, nu-s dusă cu pluta, a vopsi ouă o dată pe an nu face parte din tehnicile esențiale de supraviețuire. Ați fi uimiți să știți câți copii din ziua de azi sunt absolut incapabili fie și să fiarbă un ou. Vopsitul face parte din ceea ce doar voi puteți construi. Tradițiile familiei.
În oul vopsit se ascund mai multe povești. Poate fi a Iepurașului de Paști, ruda de import a lui Moș Crăciun, poate fi povestea lui Iisus și a sângelui său, scurs de pe cruce, poate fi povestea “și-n fiecare an, de Paști, eu și mama vopseam ouă în Joia Mare, parc-o văd și-acum și mi-amintesc cum așteptam cu înfrigurare să vedem dacă iese chiar culoarea aceea de pe plic sau iar avem ouă pastel”. E pretextul pentru a le povesti copiilor despre Blajini, pentru a-i învăța să-și cinstească morții.
Cozonacul de Crăciun și de Paști nu-s doar cocă dulce amestecată cu nucă și zahăr. Într-un cozonac – care nu-i decât o pâine înnobilată – se-ascund: mâna care l-a frământat, gândul care l-a pândit, răbdarea cu care am așteptat să dospească.Timp de gândit, timp de rugăciune. Cât frămânți, când îmbogățești coca aia cu toate mirodeniile, când îi faci crucea înainte s-o bagi în cuptor, toate gesturile au o semnificație. Dacă n-o știți, învățați-o. Dacă o știți, învățați-i și pe alții. A face pâine sau cozonac în ziua de azi nu e nici simplu, nici greu, presupune doar să rupi ritmul cotidian, să-ți propui să faci ceva ce nu faci zilnic, măcar de două ori pe an.
A fost o vreme în care oamenii nu locuiau în cuști de beton, ci în case pe pământ. Oamenii ăia nu se grăbeau, nu alergau mereu, nu sufereau de stress ori de ambiție și, deși nu citiseră ca noi biblioteci întregi, știau mai multe despre lumea pe care trăiau decât putem noi duce. Noi am pierdut sensurile, rosturile, ordinea firească a lucrurilor. Poate nu-i vina noastră că peste România a trecut un tăvălug și oamenii au fost orășenizați cu forța, poate nu-i vina noastră că am crescut fără o legătură strânsă cu Dumnezeu, dar dacă și copiii noștri cresc fără minimele repere esențiale (să-ți cinstești familia, să-ți aperi pământul, să te temi de Dumnezeu, să nu încalci cele zece porunci, să-ți iubești aproapele, să muncești, să dăruiești) e numai vina noastră, acum noi suntem (sau ar trebui să fim) deținătorii tainelor și păstrătorii cheilor. Dacă nu avem grijă de sufletele lor, vor crește așa cum văd la televizor și pe stradă că-s oamenii. Vor fi răi, vor fi superficiali, vor fi incapabili să supraviețuiască, ambiția și stressul îi vor consuma, nu vor ști ce e important și ce nu, ce merită și ce nu. Vor fi singuri.
Avem nevoie de ritualuri. Avem nevoie de tradiție. Ritualurile ne spun (spre interior ne spun) cum trece timpul. Tradițiile sunt rădăcinile noastre într-o vreme de dezrădăcinare. Ființa noastră lăuntrică are nevoie de Dumnezeu (pe care n-aveți decât să-l numiți cum vreți, doar numiți-l în vreun fel), de măcar o clipă de gândire, de suspensie, de contemplare.
“Când oamenii n-ar mai înroși ouă de Paști, atunci lumea se va potopi”, îi spunea, acum o sută și mai bine de ani, un țăran lui Simion Florea Marian.
Nu lăsați lumea să se potopească.
Related Posts
Tags
Share This
Ada, m-a uns pe suflet postarea ta. Oricat de obosita as fi, fac cozonac de Craciun si inrosesc oua de Pasti, din aceleasi motive ca si tine. Ca am nevoie de traditii si imi doresc sa le arat, asa cum le stiu eu, dar si ca nu vreau sa il invat pe pitic ca totul vine de-a gata din magazin. Usor off topic, dar doar usor, a inceput sa apara si coliva in magazine. Astazi am inceput cu Matei traditia pe care o aveam cu tata, abtibilduri pe oua. M-am simtit din nou putin copil.
Ti-au iesit niste culori foarte frumoase. Ce vopsea ai folosit?
Carmin
Ooo, da! Oua vopsite apar cu vreo 3-4 saptamani inainte de Paste. Cel putin anul acesta asa au fost. Credeam ca doar eu sunt ofticata de culoarea lor. 🙂 Cat despre traditii, ele reprezinta totul in perioada asta: credinta, bucurie, asteptare, lumina. La noi persista mirosul de cozonac inca. Si e asa bine.
Spor in pregatiri, Ada!
Mai exista oamenii de care zici, ii recunosc in parintii mei. Locuiesc la tara, sunt aproape de natura si respecta traditiile. In Vinerea Mare, mama inroseste oua intr-o fiertura cu foi de ceapa rosie si, desi nu au mereu o culoare uniforma, sunt naturale si arata mult mai bine decat cele din comert. Parintii m-au invatat ca Pastele inseamna familie reunita, bucurie si traditii de dus mai departe.
Iti doresc multa lumina in suflet!
O postare excelenta, Ada! Sunt 100% de acord – traditiile trebuie cultivate cat putem noi de mult. Fara traditii nu mai suntem nimic, se pierde insasi fiinta acestui popor. Dar la urma urmei, trebuie sa-ti pese de tara ta si de cultura ei ca sa vrei sa perpetuezi folclorul si datinile aferente, nu?
Ce culori frumoase! Mie mi-au ieșit cam uratele:(
Hihihi, gând la gând, Ada! Vopsitul de ouă cu Bogdan şi Nanii e una dintre bucuriile mele maxime de Paşte!
Buna, Ada!
eu anul acesta am incercat sa fac oua cu… cravate.
au iesit foarte frumoase si colorate.
Secretul e sa folosesti cravate cat mai colorate si de matase 100% si sa strangi bine oul in material.
o sa dau si un link, scuze daca nu e permis, dar e ilustrata metoda foooarte bine: http://www.gsheller.com/2012/04/with-somewhat-stinky-silk-ties.html
Ramona, mare grija la ouale astea, vopseaua textila e toxica, din ce stiu eu! Ouale ies superb, si eu aveam ochii pe tehnica asta, insa nu stiu cat de sigure sunt la consum.
multumesc, am uitat sa precizez asta desi citisem ca nu se stie daca sunt bune de consum, dar noi le ciocnim si atat 🙂 Nu ne omoram in general cu ouale fierte. Dar arata bine acolo in cosulet si e o metoda pe care e fain s-o incerci macar o data 🙂
Paste fericit alaturi de cei dragi!
Lumina Lina!
mi-ai adus lacrimi in ochi si amintiri pe ecran. cand eram eu mica, sub 10 ani, eram cu totii “calare pe oua”. se vopseau cu foi de ceapa si model de frunze de patrunjel. mama tinea ciorapul (dresurile personale, alea rupte) si tata strecura cu indemanare oul cu frunza aplicata in el. eu si fratele faceam figuratie. mai tarziu eram de serviciu la uns ouale cu ulei, dupa vopsire, ca sa straluceasca.
cozonacul -imi aminteste ca trebuia s-o impiedic pe mama sa nu manance vreo felie cand era cald, pentru ca se balona si ii era foarte rau. ceea ce duce a amintirea din vara cand special n-am terminat la timp salata de vinete, pentru ca aceeasi mama, pofticioasa si flamanda, venita de la serviciu, ar fi ras juma’ de castron si i-ar fi fost rau vreo doua zile de la colecist.