De Paști la noi acasă

14 Apr 2012 by

E zece și un sfert. Copiii dorm. Casa e curată, covoarele au fost spălate, perdelele n-am mai apucat, dar am geamuri cristal. Rufele sunt întinse, așternuturile primenite. Am vopsit ouă și am frământat și anul ăsta un cozonac. M-am bucurat de făcutul cozonacului mai mult decât am să mă bucur de mâncatul lui. Pentru că Laur a spart nucile și Irina le-a curățat, eu am frământat până când coca nu s-a mai lipit de degete. Am folosit făină și ouă de la tanti Maria și nuci de la Mama Lui.

Laur are degete lungi, de pianist, numai bune pentru aerisit aluat fraged. Și se pune la mintea mea, chiar dacă mă apucă făcutul de cozonaci la șase după-amiază în sâmbăta de dinainte de Paști, când e puțin probabil să mai găsești deschis la Mega Image, ca să iei stafide (cui îi trebuie stafide până la urmă) și zahăr tos (merge și cel pudră, doar țineți minte că o cană rasă de zahăr pudră echivalează cu doar 180 de grame de zahăr tos). Primul cozonac, cel în formă de cozonac a ieșit mai mult un fel de pain-au-chocolat. Dar al doilea e cum trebuie. Arată bine, e suficient de crescut și miroase demențial.

Au fost cu mine în bucătărie, pe când frământam, toate bunicile și toate vecinele, toate prietenele cu care de-a lungul timpului am încercat să fac cozonaci. M-am gândit la tine, Păpădie, și la tine, Oana cea tristă, și la tine, Ale și la Maria ta care a făcut anul ăsta cozonacii, și la tine, Ana, oare te-a lăsat Tudor să faci ceva pregătiri? O fi târziu să trec să-ți las trei ouă vopsite și o bucată de cozonac?  La Nora, la Zoe, la Lia, la Iri, la copiii mici și mari, la Ioana mea și la Lena lui, la mama și la serviciul ei de Rosenthal și la fețele ei de masă apretate, la bisericuța de la facultatea de Teologie și la drumul spre casă, la toți oamenii pe care-i întâlneam pe stradă și cărora le spuneam Hristos a Înviat.

Azi când primeneam paturile mi s-a făcut dor de așternuturile din copilărie, aduse de la Nufărul în pungile acelea speciale, cu eticheta scrisă cu creion chimic. Mi-e dor de zgomotul pe care-l făceau când trebuia să le desfac, mi-e dor de mirosul ăla anume. Eu nu duc așternuturile la Nufărul, oare de ce? Oare ar rezista așternuturile astea creponate la apret? Și ce-ar ieși? Cum s-ar simți? Mi-e dor de răcoarea și de mirosurile alea, de pânză curată. Scriu la 22.24, invăluită în mirosurile Paștelui. Miroase a rufe proaspăt scoase la aer și a cozonac. Păzesc somnul copiilor și pândesc ora 12, ca să aprind împreună cu Laur candelele cumpărate pentru fete, cele pe care le aprind în fiecare an de când s-a născut Irina (are și Lia căndeluța ei, luată anul trecut). N-avem miel, n-avem drob, n-avem stufat, n-avem multe dintre bucatele pe care obișnuia să le pună mama pe masă, pentru cina de după slujba de la biserică, din noaptea de Înviere. Dar ne avem unul pe altul și iubim liniștea casei. E semn că totul e bine.

Ceea ce vă dorim și vouă. Doamne-Ajută!

 

Related Posts

Tags

Share This

4 Comments

  1. Anca

    Rosenkranz.

  2. Nora

    Ce frumos! Paște fericit si luminat s-aveți!

  3. oana

    DOAMNE ajuta!

  4. Irina

    Hristos a inviat! Va pupam cu mult drag!

css.php
Privacy Policy