De ziua ei, Irina mi-a spus…

18 Jan 2008 by Ada

Ca rujul s-a ascuns de mine pentru ca nu-i place lui de mine
Ca in lipsa mea si-a ascutit unghiile cu pila mea ca sa poata si ea sa zgalie. Ca e o pisica neagla si lea. Si ca o sa se vopseasca pe fata cu negru si o sa se imbrace in negru si o sa ia tot ce-i trebuie (“ce-ti trebuie?” “cutit, bete si sabie, de atata am eu nevoie”) si o sa-i arate ea lupului celui rau pentru ca ea, Irina, trebuie sa-i salveze pe cei trei purcelusi.
– De ce?
– Pentlu ca daca fac o fapta buna o sa plimesc o lasplata.
Apoi a spus ca stie ce o sa raspunda de-acum inainte daca o intreaba cineva (adica Luca sau Alex sau Andlei sau Sofia) cati ani are: TLEEEI ANI.
Ca e fetita mare si daca vine vreun lup il asteapta cu cutitul (tema asta recurenta ma cam deranjeaza dar deh…)
Dar pot sa mai stau putin cu ea?
– Si ce sa fac?
– Sa-mi canti ceva.
Asa ca am cantat Edelweiss si Happy Birthday, pe urma am cantat-o pe aia din Maria Mirabela cu “rand pe rand” si am refuzat categoric sa cant podul de piatra.
– Nici pe aia cu podul de aul, mami?
– Nici pe aia!
– Bine, atunci pe cale, mami?
– Gata, nu mai cantam. E noapte… Imi dai si mie un pup?
– Nu, ca sunt bolnavioala.
– Atunci iti dau eu tie un pup?
– Nu, ca si tu esti bolnavioala.

Avem o punga plina cu tot felul de chestii pentru petrecerea de la gradi la care viseaza de anul trecut. Mai amanam putin. S-a bucurat de baloanele pe care i le-am cumparat si de tortul facut de buni si de artificii si de tot ce se poate bucura un “copil bolnaviol”.
Astazi Irina si-a pus pentru prima oara o dorinta de ziua ei. Si eu, pe langa ea, mi-am dorit tare, tare sa se faca bine, s-o vad alergand si razand, sa-mi povesteasca pe cine a mai batut la gradi si cine n-o mai iubeste… Dar dintr-o data toate astea par asa departe, cand sta mica si ghemuita in pat si spune ca se simte cam lau…