Despre ce se discută în microbuzele grădiniţelor

11 Feb 2008 by

De când ne-am mutat, microbuzul grădiniţei ne aşteaptă în fiecare dimineaţă, pe la 7,45 în faţa blocului. Pentru că lucrez chiar la colţul străzii cu grădiniţa, am obţinut dispensa de a călători şi eu împreună cu cei 5-6 copii pe care îi plimba domnul Nicu prin Bucureşti, fără spuraveghetor. În felul ăsta, e cineva în spate să-i prindă la vreo curbă, iar eu reuşesc să ajung chiar şi la şedinţele de dimineaţă.
Dacă aveţi şi dumneavoastră un copil de grădiniţă pe care-l trimiteţi cu microbuzul în fiecare zi, poate vreţi să aflaţi cu ce se ocupă dragii de ei pe drum. Probabil vă închipuiţi că ei stau ca nişte îngeraşi pe banchete, cu centurile de siguranţă bine poziţionate peste pieptuţuri şi cântă cântecele şi-şi spun poezii până ajung la grădiniţă. Ei bine, realitatea este cu totul alta. N-am să generalizez pentru că nu am mers decât cu un singur microbuz de genul ăsta. Deci am să spun ce se întâmplă în microbuzul grădiniţei noastre şi concluziile vi le trageţi singuri.
Fiecare banchetă de 2-3 locuri aparţine unei grupe. Cei de la grupa mare nu-i primesc pe cei de la grupa mică pe bancheta lor. Normal. Cei de la grupa mare aduc cu ei cărţi de joc cu monştri şi le împart cu generozitate şi celor de la grupele mai mici, explicându-le în detaliu ce puteri are fiecare monstru şi lăudându-se că ai lor sunt mai puternici şi-i bat pe ăia din cărţile pe care le-au oferit celor mici, de le sună apa în cap. Monştrilor mici.
Într-o dimineaţă Victoraş (4 ani şi-un pic) se certa zdravăn cu nişte monştri care ieşiseră din cărţi şi nu-l mai ascultau, nu mai voiau să treacă înapoi în carte.
Băiatul cel mai mic, (3 ani şi jumătate), Andrei voia şi el o carte “d-aia cu monstii” şi pentru că Victor nu i-a dat, l-a pocnit. Scurt.
Victor l-a pocnit şi el pe Andrei şi a început războiul între grupa mică şi grupa mijlocie.
Ana, fata cea mai mare aduce în fiecare dimineaţă două animăluţe de cauciuc. Un T-Rex şi-un coleg de-al lui din altă specie a cărei denumire acum îmi scapă. T-Rex n-are decât o labă în faţă, pentru că Ana vrut să vadă dacă cealaltă se rupe, şi s-a rupt. Dinozaurii Anei sunt alt prilej de încăierare. Ovidiu (am mai povestit despre Crai) o bate pe Ana şi Ana nu se lasă mai prejos, în ciuda ploii de porecle cu care Ovidiu o gratulează (Ana Barosana, Ana Banana şi orice rimează cu Ana). Vali, fratele lui Ovidiu nu are voie pe bancheta din spate.
Vali stă singur pe bancheta de la grupa mijlocie, de când Victoraş e plecat în concediu cu părinţii.
Când nu se bat, copiii discută. Astăzi Ovidiu îi povestea Anei că odată, maşina lui tati i-a căzut pe spate şi i-a rupt coloana vertebrală şi a trebuit să meargă la doctor să-l opereze. Potrivit principiului telefonului fără fir, povestea a ajuns şi la grupa mică. Grupa mică (Andrei şi Irina) nu prea pricepe ce e aia coloană vertebrală dar are noţiuni despre doctori deci au avut la ce se gândi de la Apaca până la Cotroceni.
Am mai aflat astăzi că unii bărbaţi care au barbă se numesc tătici. Dar există şi tătici care nu au barbă, de exemplu naşul lui Andrei nu are barbă şi e tătic.
– Vrei să-ţi spun o glumă?
– Da!
– Vali e o budă!
Şi tot microbuzul de pitici se tăvăleşte pe jos de râs.

– Bună dimineaţa, Andrei.
– Eu nu zic bună dimineaţa decât la gădiniţă.
– Bine. Ai dormit bine?
– Da!
– Ai visat frumos?
– Da.
– Ce ai visat?
– Niste puisoli de tiglisoli albasti.
– Albaştri? Unde-ai mai văzut tu tigri albaştri?
– Păi, ela doal în vis!

Din când în când, copiii fac surfing. Se ţin cu ambele mânuţe de centurile de siguranţă şi încearcă să rămână în picioare la curbe. Pentru că nu mai sunt decât două centuri de siguranţă, doar privilegiaţii fac surfing.
Alte modalităţi de petrecere a timpului: Andrei e pilot de elicopter, Vali e pilot de avion şi Ovidiu e pilot de tanc. Se alege o ţintă imaginară şi se distruge.
– Tudduuuuudddduuuudddduuu!
– Zbââââş!
– Tudududududududududduuum!
– Vin avioanele inamice!
– La ataaaac!
Şi tot aşa, de la Cotroceni până la Berzei.
Rezultatul?
Într-o seară Irina mi-a spus:
– Mami eu am să mă fac un male soldat!
şi-aşa mi-amintesc cu duioşie de anumite desene animate în care un personaj trăgea concluziile fiecărui episod: Ain’t that cute? But it’s wroooooooooong!

Related Posts

Tags

Share This

5 Comments

  1. Inah

    fain de tot….
    btw, ce fel de microbuz e ?
    pe mine m-ar trage atza spre o gradinitza cu transport asigurat (decat sa zapacim copkilu cu diverse skeme)..da cand vad “damas-urile” alea…mi se face pielea gaina.

  2. mara

    ne-am hotarat, mergem pe jos 🙂

  3. Ada Demirgian

    Ie folksvagan.

  4. Cristian

    Doamnă dragă,
    cine o să ne scrie poveşti din 178, dacă mătăluţă ai trecut la categoria “copii cu mame’n braţe”?

  5. Ada Demirgian

    Io. Ca numa la dus am voie cu microbuzu’
    La-ntors, merg cu 178.

css.php
Privacy Policy