Despre frică
Dacă frica s-ar manifesta în vreo formă vizibilă de la distanță, cred că părinții ar fi ușor de recunoscut în mulțime.
Să zicem că, printr-o minune, am putea toți să vedem aura și că am ști cu toții semnificația culorilor ei.
Improvizez, habar nu am cum e de fapt, dar doar de dragul demonstrației, să spunem că fericirea ar fi aurie, liniștea ar fi argintie, speranța ar fi verde, dorul ar fi portocaliu, disperarea ar fi violetă, supărarea roșu-intens și așa mai departe. Nu știu ce culoare ar putea avea frica, pot să presupun că i s-ar potrivi un negru străbătut de fulgere albastru închis.
Poate așa, dacă am putea arunca o simplă privire la cei din jur și am vedea în ce culoare se plimbă azi, am reuși să ne comportăm altfel unii cu alții.
Dacă un adolescent și-ar vedea mama înconjurată de un nor negru din cauza spaimei generate de tăcerea lui, de faptul că n-a sunat când a zis că sună, n-a ajuns la ora la care a promis, a făcut ceva ce, pe bună dreptate, poate băga o mamă în cea mai adâncă disperare, ar pricepe poate de ce TREBUIE să răspundă la telefon când pe ecran scrie “Mama”.
Încerc să-mi amintesc dacă vreuna din fricile mele din copilărie se poate compara cu groaza pe care o experimentez din când în când ca părinte. Nu cred, deși, luând-o rațional, șansele ca exact copilului meu să i se întâmple vreo grozăvie sunt… hmmm, habar nu am care sunt șansele.
Laur i-a pus Irinei trei din filmele din seria Star Wars. Eu nu mai pot să mă uit la ele. Dar le aud. Îl aud pe Yoda spunând “Fear leads to anger, anger leads to hate, hate leads to suffering”.
Mi-aduc aminte și Litania împotriva fricii.
“I must not fear. Fear is the mind-killer. Fear is the little-death that brings total obliteration. I will face my fear. I will permit it to pass over me and through me. And when it has gone past I will turn the inner eye to see its path. Where the fear has gone there will be nothing. Only I will remain.”
Un pic mai clasic, o rugăciune exersată prea rar în ortodoxia mea de acasă. Psalmul 23 Cântarea lui David.
Dar câteodată nu ajută la nimic, nici cărțile citite, nici rugăciunile, nici statisticile.
Dacă frica s-ar manifesta într-o formă vizibilă, azi aș avea colți și gheare, poate și coarne, toate zbârlite și ascuțite. Trăim într-o lume dintr-asta în care, ca părinte, ai nevoie de puteri telepatice și de telekinezice, ca să poți trece cu bine peste toate. Mai ales când vine copilul de la școală cu o hârtie de-asta.
Voi ce faceți când vă vizitează frica?
De unde o apucați să o dați afară?
Related Posts
Tags
Share This
Mai, nu poti sa-i protejezi de toti si toate. Pana la urma tot vine unul si ti-o *ute, sau una si ti-l ia de catelus (depinde ce progenitura ai). Ca părinte nu poti decat sa le dai instrumentele ca sa judece singuri. Dincolo de asta, sunt ei cu ei in lume, nu poti trai in locul lor – părintii sunt la fel de inutili precum un strain din punctul asta de vedere.
Nu cred ca poti gandi asa, nu cand ai copii mici, nu cand esti parinte de fete. Iarta-ma, dar eu nu pot gandi in felul asta. Fiica mea are 9 ani. Nu pot sa imi pun problema ca oricum pana la urma vine unul si o *ute, e prea devreme.
Stau eu si ma gandesc, cred ca fricile astea nu s-au schimbat din negura vremii pana acum, cred ca si ai nostri parinti au trecut prin aceleasi chinuri cu noi. Cred ca nici macar amenintarile/pericolele nu s-au schimbat chiar radical (poate sunt mai complexe acum, dar baza a ramas la fel), s-a schimbat doar viteza cu care se raspandeste informatia. Ca pe vremea cand eram noi adolescenti, ai mei nu aveau acces la cine a violat pe cine, la rapoartele politiei si atentionari pentru siguranta publicului… Trecea multa vreme si vorba prin multe guri pana sa se afle ca “ai auzit, fa, pe cutare o violat-o unul, o prins-o la scoala si o tras-o in tufis…” si asa mai departe, ai prins ideea. Cred ca trebuie sa traim cu spaimele astea, vin la pachet cu a fi parinte si sunt bune la perpetuarea speciei. Taica-meu avea o vorba: “eu nu pot sa iau decizii pentru tine, tot ce pot sa fac in calitate de tata e sa-ti ofer toata informatia pe care o pot gasi, dar concluziile si deciziile sunt ale tale in totalitate”, cred ca doar asta putem face, sa incercam sa ne tinem si pe noi si pe copiii nostri informati (si slava Domnului, aici e mai usor sa stai informat) si sa ne rugam sa nu avem parte de evenimente care sa ne testeze cat de informati suntem… Suna frumos in teorie, stiu, eu una m-as fi c…t (scuze) pe mine daca primeam scrisoarea aia… 🙁
Simona, inteleg ca o data la 2-3 luni primim cate o hartie d-asta…
Te inteleg perfect si incercam cu totii sa ne tinem de vorba aia cu paza buna trece primejdia rea dar ce voiam de fapt sa iti spun e ca vei primi de cateva ori pe an hartii de-astea acasa. E doar un alt stil de-a aborda problema. In Romania nu ne spunea nimeni de adolescentele agatate cand ieseau de la scoala. Sunt sigura ca si dupa tine au fluierat golanii cand erai doar o pustoaica. Pentru toti era firesc asta si nu chema nimeni politia pentru un cuvant cu conotatii sexuale. Aici nu e permis asa ceva.
Noi am primit hartie si pentru ca un barbat a intrat pe proprietatea scolii si se tot invartea pe-acolo in timpul orelor. Apoi am primit altfel de hartii privind existenta paduchilor sau a plosnitelor… Cand ne-om mai invechi si noi pe-aici ne vom muta in zone mai bune unde nu-s de-astea dar pana atunci ne simtim putin contrariati de ce-am visat si ce-am gasit.
M-as bucura, Veronica, sa fie vorba doar de alta abordare. Stiu ca e un drob de sare cam mare, dar ce sa facem, le luam pe toate cum vin.
eu fac infectii urinare cand ma viziteaza frica, nu recomand 😀 acum 2 luni ne-a fost jefuita casa, ma rog, parterul, in timp ce noi dormeam sus. de atunci o tin cu infectiile in serie, nu se mai termina
cred ca tot ce putem face e sa-i educam pe ei. al meu e inca mic, dar la 4 ani ai lui visa sa se ascunda in curte cand nu-i vede invatatoarea si sa vina acasa. noroc ca mi-a spus, am explicat pana m-a durut gura. mai visa sa treaca singur strada si mi se zmuncea din maini. l-am invatat sa treaca singur strada dar i-am explicat ca tb sa fie un adult in preajma. la fel cu urcatul/coboratul scarilor ametitoare din casele olandeze. la fel cu strainii, si cu altele care stiu c-or sa vina, i-am spus ca nu ne schimbam de haine de fata cu altii, ca sunt zone intime, etc. uf. complicata treaba asta cu parinteala
Yup, complicat.
Salut
Noi suntem la capitolul ‘frica de intuneric, vrajitoare&alte creaturi rele’. Am cumparat o carte Retete impotriva ingrijorarii. O abordare prin joc a anxietatii si fricii copiilor. Aici se segmenteaza cumva frica, lucru care ajuta. Segmentata si explicata devine un nimic .
Plus tot felul de mantre de protectie pe care le poti face pentru fetele tale.
Sanatate va dorim!
Maria
Maria, daca esti in Ro, exista o carte numita David si puiul de intuneric. Ti-o recomand!
Dumnezeule…imi aduc aminte de anii ’80, de Daciile break negre cu perdelute (mai tine cineva minte legenda aia urbana ?)
Eu mi-am lipit pe frigider un tabel cu safety warnings, trebuie sa il traduc in romana…si sa incep predicile 🙁 De frica nu cred ca voi scapa nici cand fi-mea va avea 30 de ani…
vreau si eu poza cu tabelul merci.
Scuze de intarziere. O sa o scanez si o pun pe mail
Frica aia a parintelui ca ceva i se poate intampla pruncului … o vad si la mama la 76 de ani. Nu mai sunt de mult responsabilitatea ei … mai degraba invers, dar feri-m-ar Sfantul sa nu sun, sa nu mai sun, sa nu zic ceva … ca imediat frica aceea sare la mine cu primele cuvinte.
Si mama a fost genul de mama cool a unui copil, m-a lasat in tabere, in expeditii, cu cortul, la concerte … unde am vrut. Si nu erau telefoane mobile. Dar parca si lumea era ceva mai controlata (in sensul de self control).
Ehh! La noi ar trebui sa trimita in fiecare zi hartii de genul asta la cate evenimente sint in scoala. Nu cunosti problemele, nu te ia frica 😉