Despre funde-n păr, din perspectiva triumfului imaginației asupra inteligenței și a triumfului speranței asupra experienței

11 Feb 2012 by

Am citit undeva că prima căsătorie este un triumf al imaginației asupra inteligenței și că a doua e triumful speranței asupra experienței. Mi se pare adevărat. Am mai găsit azi o listă de reguli de conviețuire în familie, ceva mai actuale decât pasajul postat azi dimineață. Am printat-o și am pus-o pe frigider.

Iat-o:

Prima mea căsnicie a fost o continuă luptă a imaginației mele (inutilă, aveam eu să înțeleg mai târziu), cu propria mea inteligență. Mi-am spus mereu că dragostea învinge totul, că dacă îți iubești partenerul și-l înțelegi, dacă-i respecți pasiunile și nu-i calci în picioare visele, sigur trebuie să meargă. Și iată-mă, în repetate rânduri, în fața oglinzii din baie, spunându-mi: “Eu nu sunt așa. Ce mama dracului mi se întâmplă?”. Desigur, dragostea nu învinge totul, asta e doar bullshit de Hollywood, mai degrabă ar trebui s-o luați de bună pe aia cu dragostea durează trei ani și trece (ah, la naiba, chiar trece) prin stomac.

Vă vine să credeți sau nu, ani de zile am pregătit felul preferat de mâncare al soțului meu. Zilnic, același lucru. Cartofi prăjiți (aveam o presă mecanică de tăiat cartofii “ca la restaurant”) cu ceafă de porc la grătar, nici prea slabă, nici prea grasă, nici prea pătrunsă, nici prea nefăcută. Alături, salata de roșii cu brânză rasă, uneori un mujdei de usturoi cu smântână. Exact cum îi plăcea lui. La fel și cafeaua – făcută de multe ori pe zi – la ibric, Mocca amestecată cu nu-mai-știu-ce-varietate râșnită pe loc, în proporții egale, câte o linguriță la fiecare sută de mililitri de apă, proporția de zahăr fiind de 1 linguriță la 2 de cafea. Mestecată de la stânga la dreapta. Turnată în cana Lui și numai a Lui, pusă pe birou împreună cu scrumiera golită și uscată, nu udă, că se udau țigările.

Asta n-a însemnat nimic. Dragostea a durat trei ani (sau nici atât), copilul nostru – piatra noastră de încercare – nu ne-a unit, ci ne-a despărțit (alt mit spulberat, atenție, doamnelor care cred că “un copil ne leagă”) și până la urmă s-au ales praful și pulberea de iluziile mele, cele pe care le-am avut. În câteva rânduri, soțul meu mi-a pus câteva întrebări fundamentale: “Tu de ce nu-ți faci unghiile roșii?” și “De ce te machiezi doar când ieși din casă? Pentru mine nu te machiezi niciodată”. Oooops. Adevărul e că nu știam să-mi fac singură unghiile roșii și de machiat mă machiam – e drept – aproape zilnic, când mergeam la serviciu. De la un punct încolo, îmi impusesem să nu mai ies nearanjată din casă. Când mă întorceam încă eram machiată, dar el nu era niciodată acolo, așa că nu avea cum să mă vadă. Și cum nu mergeam mai nicăieri mai niciodată, clar, întrebarea lui era legitimă.

Ce am învățat din căsnicia numărul 1:

Poți face orice cu oricine, cu condiția să vrea și el/ea.

Înainte să fiu mamă, am fost  femeie. Încă sunt femeie.

Manichiura franțuzească, discretă și la locul ei, este echivalentul spălatului zilnic pe dinți. Dacă eu nu-mi fac unghii roșii, alta poate are timp/dispoziție/interesul să își facă unghii roșii.

Iată-mă în cea de-a doua căsnicie. Sunt o optimistă incurabilă, recunosc. Și, într-adevăr, speranța a triumfat asupra experienței. Mi-am propus și sper că a doua mea căsnicie va fi și ultima și va dura până la adânci bătrânețe.

Al doilea soț este exact opusul primului meu soț. E atent la detalii, dantele, nuanțe (știe mai bine ca mine ce număr e vopseaua mea de păr), cred că s-ar plictisi cumplit dacă i-aș face un singur fel de mâncare în fiecare zi (și ce echilibristici fac ca să împac și capra – Irina – și mielul – Lia – și Leul, numai eu știu), îi place să iasă cu mine în lume și e mereu viu, treaz, cu mine, lângă mine, cu noi.

Am eu unghii roșii azi? Azi nu. Azi sunt vișinii. Am învățat să îmi fac unghiile singură, chiar îmi place. Am o tonă de echipamente speciale pentru făcut/refăcut unghiile până ies cum trebuie. Nu-s mereu vopsite, că am doi copii, dintre care unul nu doarme mai niciodată. N-am funde în păr, dar mi-ar plăcea să am timp să mă odihnesc 15 minute înainte să vină el de la serviciu, ca să mă găsească proaspătă. Mi-aș pune atunci și funde în păr. Cât despre copiii noștri, cred că dacă ar veni acasă și ar fi liniște mormântală, soțul meu s-ar speria. Când e prea liniște, sigur ceva e în neregulă.

Ce vreau de fapt să spun eu aici.

Poate că indicațiile din manualul pentru gospodine sunt depășite, anti-feministe, nerealiste și cum vreți să le mai catalogați. Dacă ar fi altele circumstanțele și noi, femeile din România, n-ar trebui să ne-nghesuim cu bărbații în metrou, să ne batem cu ei pe locuri de muncă, să fim mereu obligate să muncim mai mult decât ei, mai repede și mai bine – că avem copii acasă, da, ar fi frumos să-i așteptăm ca niște gheișe cuminți, care-și știu locul și sunt gata să le îndeplinească toate dorințele.

Realitatea nu e asta însă. Realitatea e că muncim cu toții și timpurile sunt altele. Mai importante decât funda din păr și machiajul refăcut cu 15 minute înainte de venirea acasă a zeului personal, mi se par următoarele:

Înainte să te măriți, cască ochii bine la familia lui. Pentru că realitatea e că te măriți cu toată familia, nu doar cu el. N-ai să-l poți izola de ai lui și nici ție nu ți-ar plăcea să te izoleze de ai tăi. Nu trebuie să-i iubești familia, e suficient să te porți cu demnitate și să pretinzi respectul lor doar în măsura în care-l acorzi. Fii atentă cum se poartă cu mama lui. Sunt șanse mari să se poarte la fel și cu tine.

Nu-ți vorbi bărbatul de rău cu oameni pe care abia i-ai cunoscut. Nu-l face de râs în public. Nu-l critica de față cu mama lui (mare, mare greșeală).

Iubește-ți partenerul. Încurajează-i pasiunile (care nu distrug viața de cuplu), ajută-l să le cultive, visează cu el/ea.

Cruță-ți partenerul. Învață-l, dacă nu știe deja, că lucrurile se pot face împreună. Se fac mai repede împreună. Cine ajunge primul, încălzește mâncarea/comandă pizza. Cine pune masa, n-o și strânge. Cine strânge masa, nu spală vasele. Cine pune rufele la spălat, nu le și scoate. Cine întinde rufele, nu le și calcă.

Respectă-i ritmul. Nu încerca să-l schimbi, oamenii nu se schimbă, se pot adapta, se pot camufla, dar, în esență, sunt aceiași mereu.

Implică-l în creșterea și educarea copiilor. Explică-i ori de câte ori e nevoie că timpul în care copiii au nevoie de prezența și părerile lui trece extraordinar de repede.

Spune-i ce vrei, nu te aștepta să-ți citească gândurile.

Nu te gândi că “trebuie să simtă să-ți facă un ceai când ești bolnavă”. Obișnuiește-l să-ți facă un ceai și când ți-e bine. Sau roagă-l, pur și simplu, să-ți facă un ceai.

Învață cum să-i ceri să facă lucruri. Ai grijă la tonul pe care-l folosești când ceri. Mierea, mi-a spus mie mama, atrage mai multe muște decât oțetul  (a nu se înțelege de aici că trebuie ca toate nevestele să se pisicească stupid și la infinit, e fals și obositor).

Nu face lucruri în speranța că dacă tu te porți frumos și el se va purta frumos. Fă tot ce faci pentru că poți să faci.

Într-o relație (oficializată la primărie sau nu) ești 100% sau deloc. Nu există fifty-fifty. Nu poți iubi cu o jumătate de inimă. Iubești sau nu iubești. Și după ce iubirea trece, e important să rămână prietenia, pasiunile comune, interesele comune, buna înțelegere.

Cât despre “dragostea trece prin stomac” nu uita că nu e pasăre ca porcul și nici pâine ca friptura.

E adevărat că o femeie bună știe unde îi e locul. Locul unei femei bune e lângă un bărbat bun. Și bărbații, dragele mele, sunt așa cum le dăm ocazia să fie.

My two cents. Și-ncă niște idei de rumegat.

 

 

Related Posts

Share This

19 Comments

  1. Multumesc, Ada! Mi-ar fi placut sa fi citit articolul asta inainte de a ma marita, mai ales primul sfat. De-acum nu-mi mai ramane decat speranta.

  2. cami

    Simplu si la obiect.Mi-a placut.

  3. Alina

    Andrea,
    te citesc de mult timp…si-mi place felul in care scrii.
    Postul de azi….unde ai fost atata timp?
    La mine au fost 6 ani si-un pic.Acum astept…sfarsitul. Eu si copilul.Mare dreptate ai!
    Multa fericire…si sa scrii la fel!

  4. Andreea

    Touche!

  5. Uneori nu inveti chiar toate lectiile dupa prima, insa trust me inveti dupa a doua 🙂

  6. anaid

    woaw!!de ce acum citesc asta??? e târziu…

  7. Luiza

    Eu sper ca in timpul…

  8. dan

    “Și după ce iubirea trece, e important să rămână prietenia, pasiunile comune, interesele comune, buna înțelegere.” Si ce faci daca nu mai gasesti asa ceva dupa ce trece iubirea? Daca singurul interes comun sunt copii? Buna intelegere vor toti insa e important cum se ajunge acolo. Pasiuni comune? astea cred ca mor inaintea iubirii si sunt deja ingropate de tot cind copii iti stau in cap si spun ca vor aia si cealalta. Mai ramine prietenia, insa poti avea prieteni si fara sa convietuiesti impreuna cu ei. E adevarat ca majoritatea preferam sa stam cu cineva decit singuri, problema este cit suntem dispusi sa sacrificam pentru ca acest lucru sa se intimple. Si mai ales cit timp?

  9. Mirabela

    Cum nu se poate mai adevarat!

  10. Eu azi plec singura la munte cu copilul, dar sunt fericita ca am la cine sa ma întorc acasă.

  11. Zicea la un moment dat un nene ca pentru casatorie trebuie sa te pregatesti la fel ca pentru cariera, sa nu astepti ca lucrurile sa mearga sublim de la sine. Inclin sa cred ca are mare dreptate http://www.scribd.com/LibrariaGramma/d/76026935-De-stiut-inainte-de-casatorie

  12. dan

    “Daca nu mai gasesti asa ceva, esti mancat. Si nu doar tu, ci si copiii vostri”
    1.Nu inteleg de ce si copiii? Nu se spune mereu ca toti copiii au nevoie de mama? Daca mai e si tatal pe acolo cu atit mai bine, daca nu, nu-i bai, merge si fara.
    2. De ce trebuie sa mai gasesc doar eu ceva? Nu se cheama pasiuni comune? O data devenita mama ai o singura obligatie si anume aceea fata de copii?

    • Dan, copiii au nevoie si de mama si de tata. Pe cat posibil, de mama si de tatal lor, cei biologici. Daca nu se poate si nu se poate, de o mama si de un tata. Daca nici asta nu se poate, au nevoie de adulti pe care sa-i poata considera ai lor. Daca dupa ce dragostea trece nu ramane in urma ei nici un fir de prietenie, nici macar interese comune, nici macar pasiuni comune, inseamna ca relatia aceea a fost intemeiata doar pe o involburare a sufletului sau a capului (de sus ori de jos, dupa caz). De ce zic ca sunt copiii mancati? Pentru ca ei sufera. Indiferent care-s motivele pentru care parintii se despart, copiii sufera cumplit. Sufera, acuza, judeca si mai ales condamna. Nu zice nimeni ca trebuie sa gasesti doar tu. Casniciile si relatiile sunt joc de doi. Amandoi adultii responsabili trebuie sa caute resurse sa nu-si chinuie copiii, fara a se sinucide sufleteste. Nu stiu daca e clar ce zic eu aici.

  13. Foarte frumos ai scris!
    Eu sunt la prima casatorie, ne stim de 10 ani, casatoriti de 5, doi copii, totul e ca in povesti, inca, si pentru a ramane asa trebuie … iubire, comunicare, echilibru, respect … constant.
    Ma bucur ca iti e bine, esti un om tare frumos.

css.php
Privacy Policy