Despre greu, greutate, greutăți și gravitație

28 Sep 2011 by

Când am început școala, liniuțele și trezitul de dimineață mi se păreau un calvar. Cumplit, extraordinar de greu să faci linii oblice pe hârtie nemarcată ca-n ziua de azi. Cât despre tabla înmulțirii, a fost un coșmar.

Când aveam 14 ani și trebuia să mă ocup de curățenia din camera mea, spălat vasele și făcut piața, mi se părea că e greu. Prea multe de făcut când aveam atâta de citit și mai ales, atâtea de vorbit cu prietenele și atâția kilometri de parc de bântuit. Examenul de matematică de la treapta 1-a încă mă bântuie. La fel și Bacul. La fel admiterea. Visez că nu-s pe liste și trebuie să dau ochii cu  tata. Despre trezitul de dimineață ce să mai spun… Nici după 18 ani de armată școlărească nu reușisem să mă obișnuiesc.

Pe la 21 de ani, când deja trăiam pe cont propriu, mi se părea o greutate uriașă să am grijă de garsoniera în care trăiam, să plătesc facturile la timp, să ajung la 9 la serviciu și mai ales, să mă trezesc dimineața.

La 29 de ani am devenit mamă. Trezitul la șapte dimineața a devenit un vis frumos. Irina bebeluș se trezea la cinci și nu mai adormea până hăt, spre ora nouă. Mersul la Serviciu? Parfum. Mi-era dor de ședințele de dimineață. Dacă e greu să ai grijă de o garsonieră, acum aveam de îngrijit trei camere nu foarte îngrijite ele din capul locului, un soț, un bebeluș. De plătit facturi (asta echilibristică!), de făcut cumpărături, de mers în parc și de rămas cu zâmbetul pe buze.

Trei ani mai târziu Irina începea grădinița. Deja viața era mult mai simplă, când copilul nu e acasă de la 9 la 18, ai o grămadă de timp și parcă nimic nu mai e CHIAR atât de greu. Rămăsese greu totuși faptul că Irina încă se trezea pe la 6 și de la grădiniță aveam zilnic rutină de parc, ateliere sau alte ocupații, iar de la nouă seara aveam de tradus. Până spre 1-2 noaptea. Greu.

Trei ani mai târziu venea pe lume Lia. Cinci luni mai târziu, Irina începea școala și școala de muzică.

Azi nu mai traduc. Soțul meu plătește chiria și facturile și o duce pe Irina la școală. Eu trebuie doar să cresc un bebeluș, să recuperez școlărița de la școală, s-o duc la pian, s-o ajut la teme,  să pregătesc masa și să am grijă să aibă haine curate, să mențin casa cât de cât curată. Nu mă mai trezesc doar la 6. Mă trezesc și la 1 și la 3. Nu mă mai culc la 2. Nu mai traduc. Nu mai am ședințe la care să ajung. La nouă dimineața mi-e deja somn. Atelierele și parcul Irinei erau PARFUM pe lângă școală și pian. Liniuțele oblice sunt iar un coșmar. Acum mai am un coșmar cu cititul ritmic al partiturilor de pian.

Greu?

Aș… Noroc cu Gravitația. Așa rămân cu picioarele pe pământ. Cât despre greutate… Cu asta m-am luptat mereu.

Bună dimineața.

 

Related Posts

Tags

Share This

16 Comments

  1. Lavinia

    Johnnie Walker!

  2. asta e post-ul realist care mi place:)

  3. Ada Albinutza

    Buna dimineata, ce frumoasa este viata! Asa e si la noi, inca n-am inceput scoala, la anul ma asteapta si pe mine cu cel mare! Noi suntem la faza de ateliere, gradi, parcuri, curat, mancare…dar viata e frumoasa, iar copiii sunt minunati! Zambetul lor ma face sa merg mai departe!
    PS: aseara te-am vazut in parc, dar n-am vrut sa va deranjez! V-am admirat de la distanta

  4. Maria

    Mie greutatile mi s-au parut mereu… ciclice. Altfel n-as fi supravietuit.
    Si de aia greul era prea greu si usorul delirant de usor.
    Era scoala/vacanta, saptamana cu sedinte de groaza/week-enduri la munte, relatii in care am “dus in spate” partenerul/relatii in care am luat energie de la celalalt, curatenii generale crunte 🙂 / saptamani in care lasam casa vraiste…

    Acum Catalina are 6 luni. Se trezeste de 2-3 ori sa suga noaptea iar trezirea de dimineata e undeva intre 5 si 6, dar si la 4 uneori. Si de vreo saptamana blenduiesc supite si fructe. Dar cam atat, nu fac nimic altceva in afara de a o creste. Nu am alti copii, casa si sotul sunt obisnuiti sa fie mai neglijati, de cand lucram 12-14 ore/zi.
    Asa ca de 6 luni chiar ma simt in VACANTA. Cea mai lunga vacanta din viata mea. Si m-a invatat cu binele.
    Ideea de a ma intoarce la birou, de a ma rupe de bebe si de echilbrul nostru e un cosmar la care inca reusesc sa nu ma gandesc. Dar si atunci vor fi concedii si week-end-uri, nu-i asa? 😉

    • Da! si o sa descoperi ca atunci cand lucrezi, cel mai dificil e in concedii si-n week-end-uri dar mai ales in vacante:) Asta ca sa nu te plictisesti.

  5. stii, totusi profesoara Irinei ar trebui sa faca efortu asta, nu tu.

  6. Liviana

    Excelent articol, Anda! Bravo! Unde e emoticonul ala cu batut din palme?:D
    Ai redat excelent viata de mama cu 2 copii, sot, casa. Nu stiu daca e noroc sau nu, dar bine ca macar ai putine camere de curatat si nici o curte/gradina de ingirjit, caci sigur le treceai acum pe lista. 🙂
    Pupici si multa putere!

    • Oh, daca aveam o curte, as fi lasat-o sa se faca jungla naturala si n-as mai fi avut nevoie de parc.

      • alina

        Nu vrei sa stii ce bine le merge buruienilor la mine in gradina! 😀

  7. Paula

    Andreea, sa fii fericita ca sunteti sanatosi! In rest, toate trec si toate vin la timpul lor. Ma bucur pentru tine ca esti fericita, ca ai un sot foarte bun….de toate realizarile voastre. Te pup.

  8. excelent articol, subscriu si eu! felicitari pentru cum te descurci cu toate.

css.php