Detachment Parenting: Cum poți afla de ce e în stare copilul tău
Adevărul e că de la vârste foarte mici, copiii pot face mai multe decât ne putem închipui.
Pe la un an și jumătate, Lia era în stare să deschidă un iphone complet închis. Intuitiv, doar din ce văzuse la adulții din jur, pricepuse cum funcționează drăcia.
La aproape doi ani Lia se poate spăla singură pe dinți, a învățat să se săpunească prin părțile esențiale, e perfect capabilă să mănânce cu ambele mâini, știe să folosească telecomanda și să își aleagă din sertar hainele cu care dorește să se îmbrace.
La trei ani și un pic, cocoțată pe un scaun înalt, Irina putea mânui un mixer (desigur, sub supravegherea atentă a unui adult). Știa să-și pună hăinuțele purtate în coșul de rufe și jucăriile la locul lor. Putea să-ntindă pătura pe pat.
Pe la patru ani învățase să se spele și să se îmbrace singură în câte trei minute fiecare acțiune, pe fondul muzical al celebrului hit “Elefantul Cici”. Deja își făcea singură fresh-uri de portocale. A plecat în prima excursie fără mama, la Sinaia, Cota 2000. În ziua aia am albit.
La cinci ani patina, mergea pe role și pe bicicletă și învățase singură să se descurce pe computer. Eu am refuzat să o luminez, din motive probabil ușor de bănuit. S-a auto-luminat, la grădi.
La șase ani știa să gătească paste și să facă ceai. Tot atunci a început să mă vindece când mă simțeam rău, aplicându-mi prosoape ude pe frunte. La șase ani a plecat pentru prima oară cu Sofia de mână să cumpere lapte. Eram la Bușteni și au traversat două intersecții. Desigur, în partea aia de Bușteni treceau cam cinci mașini pe oră. N-au murit și au ajuns înapoi și cu restul.
La șapte ani a învățat să arunce clătitele în tigaie pentru a le întoarce. În vacanța de vară a început să plece prin vecini dimineața, la joacă, și se mai întorcea doar ca să-mi strige că nu-i e foame, la prânz.
La opt ani știe să mânuiască suficient de bine cuțitul ca să am încredere că nu-și taie degetele când pregătește o salată. Pune masa și strânge masa, știe să curețe farfuriile înainte de a le băga în mașina de spălat. E în stare să-și sorteze rufele pe culori, se îmbracă singură și poate să-și pregătească și pachețelul. Din nefericire pentru mine, în câte o dimineață are impresia că se pricepe să facă și cafea. E-n stare să curețe tot felul de legume, știe cum se fac vreo trei tipuri de mâncăruri, e perfect capabilă să refuze ce-i ofer eu la cină și să-și aleagă altceva din frigider. Știe să citească etichetele de pe produse, să caute data de expirare pe ambalaj, știe să socotească de câte cutii de lapte avem nevoie într-o săptămână dacă pentru un mic dejun consumăm aproximativ 400 de ml și o cutie are 1000 de ml, știe câte zile mai putem merge cu mașina la școală din clipa în care se aprinde becul de benzină, ținând cont că de la noi până la poarta școlii sunt 7 kilometri și mama trebuie să se mai și întoarcă acasă, și când s-a aprins becul e semn că mai avem benzină pentru vreo maxim 40 de km.
Doi copii născuți de aceeași mamă nu-s la fel. Irinei i-a zis buni acum o mie de ani că e prea mică să știe să-și sufle nasul. Până în ziua de azi, e o problemă fantastică să o convingi pe Irina să-și sufle nasul. Liei nu i-a zis nimeni că e prea mică să-și poată sufla nasul. De ceva vreme, nici nu mai știu de când, Lia își suflă nasul la fel de bine ca mine și ca tine.
Am trecut în revistă câteva dintre abilitățile copiilor mei nu ca să mă dau mare, ci ca să susțin următorul gând:
Niciodată nu vei ști ce poate face copilul tău, dacă nu-i dai ocazia să încerce să facă. Orice.
A face totul pentru copilul tău nu înseamnă să faci, literalmente, totul. Cu cât învață mai devreme să se descurce singuri, cu atât viața tuturor celor din familie va fi mai ușoară. Desigur, există și reversul medaliei. Odată cu ne-dependența de adulți pentru chestiile vitale, începe desprinderea de nava-mamă. Care desprindere doare, oricât de zen s-ar da nava-mamă.
Până la urmă, ideea e să îi ajuți să stea pe picioarele lor, nu să-i ții în brațe o viață.
Copiii voștri ce știu să facă? Ce ați avut încredere că vor reuși fără voi?
Related Posts
Tags
Share This
Cred ca unora li se potriveste “Niciodată nu vei ști ce poate face copilul tău, daca nu iti vei impune sa ai rabdare sa-l privesti.”
Dintre lucrurile care mie imi plac (si ma abtin sa le fac eu mai bine ca ei) e ca raspund singuri de dulapurile lor, iar dimineata se imbraca fara sa ma intrebe decat daca e cald sau frig, mai gros sau mai subtire.
Surpriza a fost azi dimineata cand Iris, gata echipata de sport, isi aminteste cand tragea cu sarg de sosete ca au inspectie, si doamna a spus ca trebuie sa se imbrace “frumos”. Asta la 7.35 :). Asa ca am pus in functiune planul de urgenta, scos tinuta de “cald” cu fusta si dres, si schimbat urgent copilul.
In rest sunt multe, care par marunte, dar care sunt sigura ca le ofera si lor independenta si increderea in propriile puteri, lucruri de care au nevoie.
Felicitări! Abilităţile de viaţă independentă sunt cel mai bun cadou (şi cea mai bună investiţie) pentru viitorul copilului! Te citesc zilnic, dar acum chiar am simţit nevoia să comentez şi să te felicit 🙂
Multumesc, Lori. Exact despre asta e vorba pana la urma, despre abilitati de viata.
De ieri Alex a inceput sa spuna ca ii vine pipi. L-am dus in cada si surpriza!! copilul meu se tinuse si a facut in cada! Azi noapte s-a trezit singurel si nu m-a lasat pana nu am repetat procedura. Si face 2 ani pe 1 aprilie..
Nava-mama e foarte mandra si emotionata, asa ca lacrimeaza prin toate colturile casei atunci cand (crede ca) n-o vede nimeni..
Si Lia cere olita, suntem pe drumul bun. Ea face doi ani pe 4 aprilie.
V inca este la “esentiale”. La 8 luni si un pic, stie ca pe o saltea se poate tranti in fund dar pe parchet se lasa (din picioare, de pe marginea canapelei) cu o prudenta fantastica. Mananca bucati de 2 luni de zile. Dupa o luna in care nu vazuse lingurita, a mancat din ea fara probleme (procedand ca atunci cand musca dintr-o para de ex).
Nu inteleg totusi incadrarea articolului la detachment parenting, poate ai avut in jur exemple de parinti “prea atasati”…
Da.
Si a mea face o groaza de lucruri, nu are rost sa le insir aici, la fel cum e perfect capabila sa le faca si pe altele si nu vrea. Depinde foarte mult de noi, parintii, sa le insuflam comportamente care sa le creeze un sentiment de independenta (asta daca si-l doresc, ca uneori am indoieli 🙂 Impresia mea e ca in ultimii ani navele-mama au devenit din ce in ce mai reticente sa dea drumul puilor si cultiva acea dependenta tocmai ca sa-si satisfaca anumite nevoi emotionale proprii. Sau poate gresesc (sper!).
Eu nu cred ca gresesti. Dar nu despre asta e vorba, ci despre a avea curiozitatea sa vezi ce poate face copilul atunci cand tu nu te bagi.
Cea mai noua achizitie: Ana (2 ani si o luna) stie sa se urce singura, pe scara, in patul supraetajat.
vai, maica, si nu cade copilul?
DAR PARINTII? PARINTII CE TREBUIE SA STIE SI SA FACA LA 8 LUNI, 2 ANI, 8 ANI ,9 ANI, 10 ANI, 14 ANI,16 ANI, 17 ANI, 18 ANI ,19 ANI, 21 ANI, 28 ANI,30 ANI, 34 ANI,38 ANI, 55 ANI …. AI COPIILOR ? 🙂
Sa se bucure:) cred.
Sa priveasca, sa contemple, sa admire ceea ce stiu copiii sa faca la acele varste, desigur, daca stiu sa faca lucruri frumoase. Si sa se felicite ca pot sa nu se amestece.
Si sa-i laude pentru reusitele lor, sa nu aiba impresia ca toate succesele lor la scoala, la concursuri, in sport, in tot ce tine de pasiunile lor si in toate directiile in care copilul depune o munca, sunt obligatorii si intelese de la sine. Chiar si locul trei e bun, felicitati-l, nu-i spuneti dezamagit(a) ca “Ai fi putut iesi pe locul 1 daca te straduiai mai mult!!”
Exact asta discutam cu jumatatea mea mai buna, aseara, cum ca lui i s-a spus intotdeauna ca ar fi bine sa fie in prima jumatate a clasei, nu neaparat pe locul I. Desigur, nu era in curajat la lene, dar astfel a avut posibilitatea sa descopere toata viata minunata din spatele a “ceea ce trebuie sa faci”. Fata de mine, careia i s-a repetat obsedant ca: locut I, temele 100%facute, sa fi cuminte, sa nu te bagi, sa nu deranjezi, sa nu te pui in pericol! etc, etc. Si de-asta el e un om mult mai misto decat mine, si mult mai implinit. A fost “lasat de capul lui” mult, dar fara a avea parinti iresponsabili, doar care i-au trasat niste linii generale, pozitive, si apoi libertateee 🙂
Mie mi-e greu sa-i vad descurcareti, desi sunt, si-i laud. Stiu ca le foloseste mult mai mult (si noua) sa se descurce cat mai mult singuri, si vreau asta. Vreau sa se simta bine pentru ca se descurca singuri, si sa nu le fie teama, sa nu fie complexati asa cum am fost eu, datorita unor parintii mult mia grijulii, pe care acum recunosc ca ii inteleg si nu-i judec 🙂
Buna intrebarea si imi pare rau ca nu m-am gandit la acest aspect pana acum, fetita mea are deja 12 ani… dar as putea recapitula in mintea mea si cred ca as vedea un pic altfel lucrurile: a mers din prima pe bicicleta cu doua roti, a sarit in bazin si a inotat fara a lua vreo lectie de inot, s-a urcat pe patine si a patinat… Si daca nu exceleaza la scoala… o sa ne straduim mai mult! (asa ne-a spus doctorul)
Ada, nici Victor nu a stiut multa vreme sa-si sufle nasul. Cred ca avea vreo 9-10 ani cand am ajuns cu el la doctor ca nu mai auzea c-o ureche! L-a cautat doctorita peste tot si i-a zis ca-i de la nas si ca de ani de zile s-au toooot acumulat mucisorii (ca sa zic delicat, ca ce era acolo…) pana i-au facut ditamai dopul in ureche.
I-a dat un spray miracol pt nas si vreo luna juma’ i s-a curatat nasul cat nu s-a intamplat in 10 ani. Ne minunam si ne minunam de ce putea sa iasa…
Sper sa nu aiba Irina asa ceva, dar m-am gandit sa-ti zic, totusi 🙂
cum se cheama spray-ul minune pls?
Ada, AVAMYS. Uite aici detalii: http://www.diagnosia.com/fr/medicament/avamys-spray-nasal , nu stiu daca se gaseste in RO, dar cred c-o exista ceva cu aceleasi substante active.
La noi se da doar cu reteta.
Stai, ca l-am gasit si-n Ro: http://www.sfatulmedicului.ro/medicamente/avamys-spray-nazal_14320