Dialoguri

9 Sep 2008 by

– Mami, cum se fac copiii?
– Cu multă dragoste, Irina.
*
– Aseară am visat că zburam cu aripile mele.
– Erai înger?
– Nu. Eram pasăre.
– Ce fel de pasăre?
– O pasăre mare.
*
– Când am să fiu eu mare am să mă mărit cu Luca.
Eram la volan. Involuntar am apăsat pe frână şi bietul Costică s-a cam înecat.
– Ce-ai să faci?
– Mă mărit cu Luca.
Nu-i deloc o partidă rea. Silvana o să se amuze. Aş suna-o chiar acum să-i zic dar prind toate semafoarele în undă verde.
– De ce, mămico?
– Aşa a zis Luca.
– Cum a zis?
– “Când o să fii tu mare să te măriţi cu mine”. Auzi, da’ eu când cresc?
– De ce te grăbeşti?
– Vreau să fac copii.
Aer. Aer în piept. Inspir, expir. Oare ştie? Cine i-a spus? De ce?
– Cu cine, mamă, să faci tu copii ?
– Cu mine, cu cine!
Bun. Inocenţa e încă salvată. Îi povestesc şi lui V.
– Ei, să vină s-o ceară şi mai vedem. Când o să vină eu probabil n-o să fiu acasă.
Mintea bărbaţilor e un mister.
Azi o sun pe mama lui Luca. Îi povestesc.
– Şi unde or să stea, întreabă mama de băiat.
– Păi la mine nu, că stăm cu chirie. Dar am zis să vă spun din timp, să vă pregătiţi.
Râdem. O aud întrebându-l:
– Luca, te-ai hotărât să te însori, mamă?
– Da!
– Cu cine?
– Cu tine.

End of story. Mai au de rezolvat aspectele astea.
*
– Mami, uite o maşină fără geamuri.
– Da, mămico, e o maşinuţă bătrână.
– Şi tu o să îmbătrâneşti?
– Toţi îmbătrânim, Irina.
– De ce?
– Aşa se întâmplă. Ne naştem, creştem, trăim, îmbătrânim şi pe urmă murim.
– Dar eu nu vreau să îmbătrânesc.
– De ce?
– Nu-mi place mie. Am să îi spun lui Dumnezeu că mie nu îmi place să îmbătrânesc. Şi dacă am să îmbătrânesc, am să-l cert.
– Dar cine eşti tu să-l cerţi pe Dumnezeu?
– Sunt mămică.
– Acum?
– Nu, dar o să fiu. Mămicile au voie.

Related Posts

Tags

Share This

4 Comments

  1. TreiBadica

    imi faceti pofta de vorbit cu Vlad! Dar trebuie sa mai am putintica rabdare.

  2. Ada Demirgian

    😀 enjoy the silence, Simbad:)

  3. alina

    Maria facuse pasiune acum vreun an pentru baietelul unor prieteni (exact de-o seama cu Irina). Ii striga pe totii baietii cu numele lui si vroia sa-l luam la noi acasa. Da-ti seama, la 1 an jumate … imposibil sa incerci vreun dialog explicativ! :))

    Ei, lasa, lasa, ca le amintim noi de fazele astea … cand le-o fi lumea mai draga, pe la 18-19 ani incolo! :))

    p.s. Sper ca ai mai iesit din starea de mother’s guilt, m-am simtit aiurea ca eu comentam vesela ca o floricica si tie ti se inecasera corabiile. Uite, ti-am trimis un gand de primavara australa sa te faca sa te simti mai bine!! Sa-mi spui daca ajunge! :)))

  4. Ada Demirgian

    Alina, multumesc de gand. Mother’s guilt vine si trece. Acum a trecut.

css.php
Privacy Policy