Dimineața de Crăciun, 2011, în casele noastre

25 Dec 2011 by

Bună ziua! Bun Crăciunul? La noi acasă s-a întâmplat o minune. Lasă că Moșul e mai mult decât darnic. Lasă că nu mai era loc sub brad, n-ar mai fi încăput nici un ac. Dar, doamnelor și domnilor, să se noteze undeva, că azi 25 decembrie, Pisica de Pluș a făcut un Pui de Pluș! Îl cheamă Kitty și are ochi albaștri, ca toți nou născuții. A fost cadoul cel mai important. Apoi aflați că Lia și Irina au căpătat fuste de prințese balerine la fel. Mulțumim spiridușei Moșului pe nume Laura. Și ștampile cu care Irina s-a mânjit până la cot. Și jocul Parol (vai, DToys, ce porcărie de joc!) și borcanul cu prăjituri (cam tăios de ros) și cărți și cartonașe de scris și multe alte minuni. Dar cum e Kitty, nu e nimic. Irina nu se dezlipește de ea, în timp ce jocul Parol zace uitat sub brad.

 

 

Tata a căpătat umbreluță specială pentru blitz. Încet, încet o să ajungem și la studioul acela pe care-l visează. Iar eu… aflați despre mine că am fost răsfățată cum se cuvine. Am căpătat de citit, de parfumat, de purtat la ocazii cu public și fără public, lucruri mici și mărunțele, dar mi-s dragi toate, că-s frumoase! Bucurie mare la noi acasă. Puiul de pisică i s-a urcat în cap lui Laur, că așa sunt copiii din ziua de azi.

Despre Nora aflați că a primit două “helloKite!” (o hello kitta, două hello kitte) și păturică tot cu hello kitta și o inimioară pe care cresc cristale.

Despre Dina să știți că era pe drum spre biserică să aprindă lumânări, deci lumea mea e în siguranță, s-a gândit cineva și la noi. Profa mea de română mi-a promis că vine după 6 ianuarie să-mi vadă fetele. Are și ea o fată care are la rândul ei două fete. Pe prima noastră fată le cheamă Ioana. Pe a doua noastră fată le cheamă Lia. Normal, nu? Încă n-am urcat la profa mea de Engleză, dar intenționez să trec și pe la ea, în drum spre Mama Lui.

La voi cum a fost în dimineața asta? Ce faceți? Cum vă merge? E frumos, da?  Așa! Să ne-auzim cu bine și mâine.

 

 

 

 

 

 

Related Posts

Share This

9 Comments

  1. Sunteti superbi! Craciun Fericit, sa ne tot bucurati cu imagini si cuvinte din astea! 🙂

  2. Craciun fericit la toata familia!

  3. danieluska

    Craciun fericit Ada!Imi place foarte tare cum scrii si iti multumesc pentru informatiile pe care ni le oferi!Pupici si multa sanatate familiei tale frumoase!

  4. alina

    Minunat!

  5. Ce de-a zambete, ma bucur ca ati avut un Craciun frumos!

css.php
Privacy Policy