Dimineţile în care Irina se trezeşte cântând…

27 Apr 2010 by

… sunt cel mai bun barometru al stărilor ei. Înseamnă că e pace în lume şi că totul e bine. Că s-a odihnit şi a visat frumos, că nu s-a mai scărpinat prin somn şi nici nu i-a fost frig. Că-i place la grădi şi va mânca “tot ce-i pun în faţă” la micul dejun. Că nu are febră şi nici gâtul nu îi mai este roşu. Că n-o mai apasă nici dorul de Mitz, nici dorul de Buni, nici dorul de Tata, nici dorul de Nunu. Că nu se mai ceartă cu Luca şi nici nu-i mai e frică de tot şi de nimic.

Nu cântă ceva anume, uneori doar lălăie, se alintă, trage de timp, se uită pe pereţi, dar o vezi, doar privind-o, că-i e bine şi poţi anticipa chiar dinainte de a ieşi din casă că iar va insista să apese ea pe butonul care ne duce la parter şi iar va dori să îşi spună ghicitori cu Costică.

Dimineţile astea în care ea se trezeşte cântând sunt exact cele în care mi-e milă să-i stric somnul şi nu mă pot abţine să nu o mângâi pe obraz, chiar dacă petrece mai bine de 20 de minute descântând cana cu lapte.

Mă întreba săptămâna trecută o prietenă dacă Irina e cuminte mereu şi vorbeşte frumos, dacă ascultă.

Nu, Irina nu este un copil perfect. Irina poate fi obraznică, incredibil de arţăgoasă, neascultătoare, încăpăţânată, neatentă, dezordonată, enervantă până la roşu, precum oţelul încins în foc, numai bună de trimis în camera ei până la 18 ani, dacă nu mai rău. Irina ne lasă uneori cu gura căscată. Nu doar pe noi, cei din familie, ci şi pe cei cu care intră în contact, de la nenea de la salteluţă până la tatăl Alessiei, pe care azi a sărit să-l îmbrăţişeze şi căruia i-a urat o zi bună la serviciu. O privea siderat, fără să ştie cum să reacţioneze, iar eu îmi muşcam buzele şi-mi spuneam ce mi-a mai spus şi G acum câteva luni (“E un comportament pro-social, pentru numele lui Dumnezeu”). Despre Cosmina ce să mai zic, e printre victimele preferate ale Irinei, pentru simplul motiv că pe Irina n-o mai poţi duce cu preşul chiar aşa şi oricum.

– Auzi, tu ai numărul lui mami? a întrebat-o într-o zi pe la prânz, cu mâinile în şolduri.

– Da, Irina, dar de ce întrebi?

– Hai s-o sunăm pe mami, să îmi spună ea mie că trebuie să mă schimb în pantaloni. Adică de-acasă până la grădi pot să vin în fustă şi din clasă la sala de mese nu pot, trebuie să mă schimb? Eu nu înţeleg.

Nu, nu m-au sunat. Cred că dacă m-ar fi sunat, aş fi făcut precum locomotiva Thomas după o ceartă serioasă cu şeful de gară. Dar când am aflat, am trecut prin toate stările posibile. Ruşine, jenă, teamă pentru ce urmează şi, totuşi, bucurie că gândeşte, bucurie că a crescut, bucurie că e vie şi nu doar o păpuşă delicată, frumoasă şi atât. Dar, Dumnezeule mare, adolescenţa Irinei va fi, cu siguranţă, interesantă.

Dar cum mângâie ea, nu mângâie nimeni. Coafuri ca ale ei nu mi-a făcut nici un stilist (desigur, lor le era frică de mine) şi nimeni nu mi-a risipit parfumurile cu mai multă eleganţă. Nimeni nu mi-a pus răbdarea la încercare aşa cum o face ea. Şi nimeni nu m-a învăţat mai eficient decât Irina ce contează cu adevărat. Să vrei. Multe dintre frazele ei încep cu “Vreau!” şi de cele mai multe ori, ce vrea, primeşte. Desigur, în anumite condiţii. Dar lecţia e de învăţat. La început trebuie să vrei. Aşa a făcut Irina cunoştinţă cu Nichita.

– Mami, oamenii pot să zboare?

– Da, Irina, toţi oamenii pot să zboare.

– Cum?

– Să-ţi explic. Oamenii sunt nişte păsări nemaiîntâlnite, cu aripile crescute înăuntru, care bat, plutind, planând, într-un aer mai curat, care e gândul. Ai înţeles?

– Da. Şi eu pot să zbor?

– Ai putea, dar nu aici.

– De ce?

– Aerul nu e destul de curat.

De atunci, în fiecare dimineaţă Irina mă întreabă dacă aerul e destul de curat.

Nu, nu e, îi zic. Dar într-o zi, cine ştie, poate va fi.

Related Posts

Share This

19 Comments

  1. alina

    Ada draga, cred ca asta e una dintre cele mai frumoase postari ale tale. Daca nu chiar cea mai frumoasa. Mi-au dat lacrimile. Sunteti tare frumoase, amandoua. Cele doua fotografii cu Irina sunt minunate.
    M-am bucurat de randurile de mai sus din toata inima!
    Chiar daca, la adolescenta, cred ca ne vom plange pe umeri una alteia (ma astept la destule socuri din partea capricornitei mele mijlocii, poate mai multe decat cred, sper, iti va furniza tie Irina ta!).
    ps N-am apucat sa citim povestea. Vreau sa fim linistite cand o s-o facem si week-end-ul asta am cam fost pe drumuri. Dar multumim ca ne-ai trimis-o si, dupa ce-am citit primele reactii mai jos, ABIA ASTEPT s-o impartasesc cu capritele mele.

    • Multumesc, Alina, am scris asa, dintr-o suflare. E ceva la care ma gandesc de mai mult timp.

  2. ceska777

    Voi doua sunteti doua pasari maestre (sau maiastre?) care straluciti interior asa de tare ca e imposibil sa nu se vada si la exterior, pana departe in sufletul oamenilor. Si Irina ….o sa stam cu ochii pe ea si in adolescenta!
    Stiu ca a mea gaza s-a trezit bine dispusa cand incepe sa strige:” am dormit destul, sunt treaz, e soare afara!” si in zilele cu nori. Asa isi exprima el entuziasmul: “e soare afara!”

    • Nu stiu, Ceska, daca o sa mai am voie sa scriu despre ea la adolescenta. Imi place copilul tau, povesteste-i despre soarele de dinauntru.

      • ceska777

        O sa scrii povesti despre (si pentru) adolescenti si o vom ghici noi in eroina principala pe Irina. Merge?

  3. Diana

    Irina este un copil absolut deosebit, si in special, este foarte, foarte inteligenta pentru varsta ei. Iar tu o cresti intr-o lume plina de miraje si poezie, dezvoltandu-i sensibilitatea pentru frumos. 🙂

  4. frumoasa declaratie de dragoste…
    sunteti asa frumoase, si pe dinauntru si pe dinafara, stiam eu de ce va indragesc 🙂

  5. Giani, Beauty is in the eyes of the beholder.

  6. Frumos, frumos, frumos! Uite de-asta imi pare mie rau ca nu pot fi Ada. Pentru povesti din astea spuse din suflet, cu inspiratie la momentul potrivit.

    • Prea frumoase clipurile de pe site-ul tau. Bine ai venit si merci pentru cat am ras in seara asta.

  7. Uneori, in diminetile in care intarziem cu plecarea la gradinita, il iau pe VirtualKid pe umeri, ca sa ne miscam mai repede si sa ajungem la timp la gradinita.

    De fiecare data, dar de fiecare data, imi spune ca zboara. Din cand in cand, imi fredoneaza si “pamantul cuprind” si atunci simt ca zburam amandoi……

  8. off topic
    in weekend, am fost in Cluj, inclusiv la mozart caffe 🙂
    daca ati sughitat, e pt ca m-am gandit la voi, mi-am amintit de rcenta vizita a voastra la cluj
    o seara frumoasa !

  9. Anca

    Ada, spune-mi si mie secretul, te rog! 😀 cum faci sa o incurajezi sa gandeasca, sa analizeze, sa nu accepte orice, dar in acelasi timp sa respecte niste reguli care nu-s intotdeauna usor de explicat/motivat… ?
    si, mai ales, cum face diferenta intre cei care impun regulile?

  10. sigur, sunt indragostita iremediabil de Cluj, am scris pe blog, e un fel de “acasa” pt mine.
    o zi frumoasa !

  11. Cred ca Irina este un omulet foarte special. mi-a fost tare drag sa ne jucam de-a logica apei si sa aiuram pe teme matematice. ii va fi bine unde sunteti acum. Aerul e curat si va putea in sfarsit sa zboare.

css.php Privacy Policy