Din nou despre bucurie

17 Mar 2012 by

Pe 22 septembrie 2010 scriam despre un moment de bucurie pură, care mi-a dat energie pentru încă o sută de ani. O fostă studentă care se ocupa de muzică și vedete îmi spusese în acea dimineață că Lara Fabian o să dea un concert la București. I-am zis atunci ca musai trebuie să fiu și eu la conferința ei de presă, că la concert sigur aveam să mă duc, orice ar fi fost. Ea mi-a zis că poate face o vrajă ca eu să fiu interpreta Larei la conferință și pe parcursul șederii ei în România. Concertul trebuia să fie în noiembrie. Eram însărcinată cu Lia și i-am spus că dacă nu deranjează burta mea de 5 luni, eu vin! M-aș fi dus, așa de mult îmi doream să mă pot apropia de Lara.

Concertul din noiembrie 2010 n-a mai avut loc. Dar am rămas cu bucuria acelei zile, bucuria gândului că s-ar fi putut întâmpla așa. Apoi am născut, a urmat o perioadă destul de lungă de recluziune și într-o zi, pe când scăpasem de-acasă pentru câteva ore, stând la un semafor, pe un stâlp am văzut afișul cu concertul Larei Fabian. În martie, la Sala Palatului.

L-am sunat pe Laur și el a cumpărat biletele imediat. Mai erau doar câteva, așa că am avut bilete din cele scumpe. Dar le-a luat, n-a comentat prețul, știa că o să-mi facă o mare bucurie. A fost cadoul lui pentru prima noastră aniversare. Și a fost cadoul perfect.

N-am fost la conferința de presă a Larei, deși poate că m-aș fi putut acredita. Întrebările mele au rămas nepuse. N-am fost interpreta ei. Dar m-am bucurat de fiecare minut de spectacol, de fiecare vorbă pe care a împărtășit-o publicului. E atât de frumoasă pe cât speram că e. Mi-a plăcut de ea, e luminoasă și spune cam ce cred și eu despre lume și oameni. Poate că ea e ceva mai optimistă. A fost frumos. Dacă aveți bilete la al doilea concert, mergeți cu inima deschisă. O să fie o experiență memorabilă.

Related Posts

Share This

4 Comments

  1. Carmen

    Ce ma bucur pentru voi!!!
    Intr-un fel sau altul tot s-a terminat cu bine 🙂
    Pentru mine a reprezentat o piedica exact pretul biletului. Aproape ca mi-au dat lacrimile cand am vazut.
    O zi frumoasa si o primavara minunata!

  2. Carmen

    Revin prin a multumi pentru filmarile din concert.
    Apropo de conferinta de presa, am vazut pe pagina oficiala de pe facebook a Larei, pacat ca intrebarile au ramas rerostite. Jurnalistii trebuiau sa isi faca temele mai bine…le-a cam lipsit creativitatea.

    • OMG CARMEN! Multumesc frumos, ce cadou mi-ai facut, nici nu stii ce bine mi-a picat tocmai azi clipul ala! Datorita tie am fost si eu o musca pe tavan. Adevarul e ca la cat de bolnava sunt zilele astea, n-as fi riscat sa pasez virusi. Poate o lasam fara voce. Am sa te contrazic! Sunetul nu e grozav nu se aud bine intrebarile, dar dupa ce au trecut de faza Dracula, chiar au intrebat lucruri frumoase! Sincer iti spun ca dupa ce am vazut concertul as pune si alte intrebari si cred ca e nedrept ca se fac aceste conferinte de presa INAINTE de concert. Ar trebui sa fie organizate dupa, eventual in febra momentului… Dar e ok, a promis ca revine anul viitor, poate ca de data asta voi fi acolo.

css.php