Domnişoara Goe Popescu
Am aşteptat-o cu drag pe Maria în vizită, tot punând la cale cu Irina cum o să facem noi pateuri şi-o să colorăm Moşul cu cariocile primite în dar la MŢR, cu o săptămână în urmă.
Maria venea să se joace cu Irina, aşa cum îi promisese şi să-l cunoască personal pe domnul Mitz, personaj atât de important în toate poveştile noastre. Cine ar fi crezut că Irina se va trezi (a câta oară?) plângând că ei îi e dor de buni şi ea la buni vrea, nu la mine? Cine ar fi crezut că domnişoara despre care vă povestesc de atâta amar de vreme se va preschimba temporar (sper) într-un hibrid curios între domnul Goe şi la fel de hulitul Ionel Popescu, ambii imaginaţi de nenea Iancu.
Eu una n-aş fi crezut.
Dimineaţa şi-a petrecut-o în compania lui buni, în vreme ce mami leşinase niţel, sub efectul celor 2 pastile de paracetamol 500 înghiţite în disperare pe la 4, spre ziuă.
Asta a însemnat câteva ore bune în care domnişoara şi-a făcut de cap în fel şi chip, a alergat pe hol ţipând, a mieunat şi-a lătrat, a căpătat mentosane dosite în buzunarul de la haină şi, o, zei, un ciubuc. Alb cu roşu. Zahăr văcsuit, cum îi place bunicii.
S-a trezit aşadar plângând. Cu lacrimi cât pumnul şi cu sughiţuri. Am liniştit-o după vreo zece minute şi-am mers s-o luăm pe Maria de la metrou. În maşină au fost toate bune. Când am ajuns din nou acasă însă, copilul meu cel bun a devenit Goe Ionel Popescu.
Ea nu vrea să-i dea şi Mariei compot. E compotul ei. Eu de ce mă bag în discuţia lor? Eu să trec la calculator, să-mi văd de treaba mea. Ei nu-i plac pateurile astea rotunde. Vrea pătrate, ca în oraş. Nici suc nu vrea. Hai, să facem un puzzle. Dar terminaţi-l voi, că eu mă joc. Mai repede! N-aţi terminat încă? Acum ne jucăm cu mingea. Tu stai aici, Ioana stă acolo. Maria, mămico, o cheamă Maria, nu Ioana.
Apoi a început să se învârtă. În cercuri largi. Când să plece Maria, ar fi vrut să se mai joace. Tu du-te la calculator, mami, haide, că dacă nu, te duc eu.
I-am pus cu chiu, cu vai ghetuţele în picioare şi am condus-o pe Maria la metrou. Pe drum i-am ţinut o scurtă lecţie de morală. Răspunsul ei a fost concis. Eşti o rea şi-o urâtă, mi-a zis.
Sigur că-s rea şi urâtă. Altfel cum? Drept pedeapsă, în seara asta nu-ţi citesc nici o poveste. Şi rugăciunile ţi le spui singură.
Când să intrăm în bloc a început să plângă.
– Mă ierţi? Mami, mă ierţi?
– Nu, Irina, nu te iert în seara asta.
– Nu mă mai ierţi niciodată?
– În seara asta sigur nu te iert. Vedem cum te porţi mâine.
– Dar te-am rugat frumos să mă ierţi.
– Şi eu te-am rugat să te porţi frumos.
– Îţi citesc eu o poveste!
– Nu, mulţumesc. În seara asta, în loc să citim povestea din cărticica aia frumoasă de la Maria, o să te rog să te gândeşti cât de urât te-ai purtat.
– Să nu mă gândesc la lucruri frumoase?
– Ba să te gândeşti şi la lucruri frumoase, dar poate-ţi faci timp să te gândeşti şi de ce te-ai purtat aşa de urât cu mami.
În dimineaţa asta, ca s-o iert, s-a gândit să măture pe hol şi să şteargă gresia cu mopul. Desigur, pe drum a dărâmat suportul pentru cuţite, ceea ce a determinat-o să-mi alerge în braţe, din nou suspinând, ca şi cum cine ştie ce tragedie s-ar fi întâmplat. Apoi m-a pupat şi mi-a promis că data viitoare se va purta mai frumos.
Related Posts
Tags
Share This
Foarte interesant.Maria a povestit alfel intimplarea:)).Asa e cu copii,ca si cu vremea,nu stii niciodata ce aduce noua zi.
Cat de cunoscut imi suna ordinele astea …
Numai ca la noi e faza cu: “nu te mai iubesc!” daca nu-i fac pe plac. Si dupa ce-i trece, eu pozand inca in botoasa, imi zice: “mami? te-ai facut cuminte ca sa te iubesc din nou?”
Nuuu, mamica lui Sebastian, n-am ajuns sa povestesc inca intalnirea cu Irina. Mi-am dorit putin timp sa ma dumiresc putin ca eu aveam o imagine idilica despre copilitze (de-asta imi doresc eu cu asha o ardoare o Degetzica 🙂 ), iar realitatea de pe teren mi-a dat putin in cap.
Una peste alta, Domnul Mitz mi s-a parut o fiintza foarte rezonabila (si foarte frumoasa, dar asta stiam din poze), iar Irina o copilitza intr-o zi mai proasta.
Si nu, nu m-a dovedit Irina, dupa 3 ore in vizita ash mai fi avut energie de-o discutie furtunoasa si de cateva jocuri cu mingea, doar asha ca s-o inciudez si mai tare pe domnishoara.
Astept si o zi frumoasa, cu soare mult si ramuri verzi si cu dispozitie de aur! 🙂
Of, Ada, se mai întâmplă, au și copiii zile proaste, nu doar noi. Mie câteodată mi se pare că Maria (mea) întinde ața special, să vadă cât duce mami. Și tot așa, are impresia că dacă își cere iertare totul dispare instant, ceea ce ne exasperează pe mine și pe tati. E doar un joc în care ne testează răbdarea, părerea mea, depinzând, firește, și de dispoziția lor de moment.
Cum spune Maria: “o să teacă, mami, o să teacă!” :))
A tecut dejaaa
Psihologul nostru ne-a recomandat sa nu invatam copilul sa zica iarta-ma ci imi cer scuze. Asta ca sa nu se plaseze in mintea lui intr-o pozitie de inferitoriate fata de ceilalti (daca gresesti nu esti inferior, dar daca ajungi sa te crezi inferior o sa lasi apoi cand o sa cresti pe ceilalti sa isi bata joc de tine si nu o sa ai incredere in tine).
Sburatorul, merci, de retinut.
Ba îmi pare rău de teoriile psihologice și să mă ierte (sic!) domnul psiholog, care sunt sigură că a avut un argument solid pentru principiul de mai sus, eu una apreciez când mi se cere iertare și încerc să-mi cer iertare de câte ori greșesc.
Scuzele sunt cu totul altceva, menite pentru greșeli neintenționate și nu foarte supărătoare, asta e părerea mea. Un fel de pardon.
Dar dacă greșeala copilului e intenționată, și se mai întâmplă și de-astea destule după 2-3 ani încolo, eu aș vrea să-și ceară iertare. Desigur, nu fără să și creadă ce spune.
ps: Nu mi se pare că sunt sunt într-o inferioritate forțată atunci când solicit să fiu iertată; umilința expresiei, asumată conștient, este justificată de faptul că, în ciuda greșelii mele, cer favoarea absolvirii ei.
Poate că filozofia asta pare greoi de înțeles la câțiva anișori, dar mie mi se pare că Maria face bine diferența între “I’m sorry”/”Iartă-mă” și “Scuză-mă”/”Excuse me”. Pur și simplu a observat reacțiile noastre în contexte diferite și imită acest comportament.