Don’t stop me now!
Parcă dimineaţa asta a fost ceva mai blândă cu psihicul meu. A nins frumos. Deşi străzile nu-s curăţate, deşi prietenii întorşi din străinătate sunt parcă setaţi să vadă doar mizeria şi depresia şi disperarea şi tristeţea, deşi am nevoie de încă minim 3 voci pentru a termina ultima emisiune pe anul ăsta, deşi tare aş vrea să fiu acasă, sub plapumă, cu telefonul în mână, să sun oameni pe care nu i-am auzit de luni de zile, să-i întreb ce fac de rev, să văd dacă şi la ei e totul gri.
Trebuie să fie o mare artă să nu te îneci în depresie, când totul în jur presează, te împinge spre butoiul cu melancolie. Până şi Irina era tristă azi că şi-a udat două bluze şi două feţe de masă, nenorocire mare, plângea cu lacrimi de crocodil că şi pe buni o doare capul… Caut resorturile acelea fine, care să mă ţină deasupra apei, fie de păr, fie de ceafă, în fond, greu cum a fost, a fost un an bun pentru noi, am fost împreună, am fost sănătoşi, nu ne-a fost nici frig, nici foame, nu ne-a fost frică, nu ne-a fost dor. Count your blessings, people.
Related Posts
Tags
Share This
Da, asa este, trebuie sa vedem partea plina a … anului. Caci a existat si aceea! Macar prin faptul ca l-am trecut sanatosi, impreuna!
Un An linistit, cu bucurii si sanatate pentru voi, toti patru!
La fel si voua, Andreea, sa fiti sanatosi!
Pentru mine, e o binecuvantare ca sunteti aici, mereu cu o vorba buna, frumoasa sau inteleapta…am invatat atatea ca ar trebui sa platesc consultanta 🙂
intru in fiecare dimineata la 7-8, cand imi beau cafeaua….daca nu e nimic nou, revin in jur de 9, cand ajung la birou, este printre primele 3 pagini de net pe care le deschid, fara exagerare;
acum, dupa 2 carti citite, va “cunoaste” si ioana, stie de Firicel si mama ei, abia astepata sa va cunoasca, si sa citeasca a treia carte….
prima data cand o sa ajungem in Bucuresti, in anul ce vine, o sa indraznim sa va invitam la o cafea, un ceai, o prajitura; doar sa fim sanatosi….
va imbratisam cu drag, de la Piatra Neamt, unde ninge ca-n povesti si, desi m-am saturat de frig si zapada, am alungat depresia cu o tura de cumparat cadouri si cateva discutii telefonice cu oameni dragi…
Numai bine si LA MULTI ANI !
Giani, multumesc ca ne primesti in diminetile tale. Te astept la cafea:) La multi ani si tie!
My blessings are many!
Bravo, Ceska!
Resorturi fine? Suntem intregi, si fizic si psihic, doamne ajuta, pe nebunia asta :)) ne-am luat casa, ne-am luat pisica [nush daca in ordinea asta ca nu mai retin], nu ne-am mutat [in casa], nu ne-am luat la omor sau certat din cauza asta, ne-am certat de 3 ori anul asta si atunci ne-am impacat imediat… am salvat si cainele de la moarte, am adunat si-o pisica amarata de pe strazi care acum vede fantome prin birou si se cearta cu ele… hai ca n-a fost asa rau.
Flori, asa an, chiar n-a fost rau!
Eu zic ca nu-ti trebuie mult ca sa vezi mizeria si tristetea si depresia, indiferent daca ai plecat din tara sau nu. Le vezi si acum, cat esti in tara, dar ai invatat sa le ignori, ti-ai ridicat zid de aparare din cei dragi, din iubirea pentru ei si a lor pentru tine, din evenimentele fericite pe care le anticipezi, din concertul la care vei merge in mai si din vacanta din iunie. Atunci cand revii in tara dupa ce ai vazut mai frumos (nu zic cel mai frumos, ca si la ei sunt bube, mucegaiuri si noroi) nu ai cum sa nu faci comparatia nefavorabila, desi iti ridici zid de aparare din cei dragi, din iubire, din miros de acasa, de sarbatori, de sarmale sau cozonaci. Si se da batalia si invinge una sau alta, in functie de cat de sentimental esti.
Altminteri a fost un an bun, noi sanatosi am crescut o fetita sanatoasa, ne-am tinut de mana pe plaja si la munte, am plecat impreuna, ne-am intors impreuna, nu muncim peste puteri si nici neremunerat, ne-am facut cadouri de sarbatori, le-am facut celor dragi cadouri, am mai invatat umilinta si a fost mai bine… Doamne ajuta ca si anul viitor sa fie cel putin la fel de bun ca acesta!
Imi spunea cineva mai demult ca “autismul” meu e induiosator, comparabil cu isteria de pe alte bloguri. Probabil avea dreptate. Uneori, insa, ma sperie si pe mine asa-zisul autism.