Door number 1
Dincolo de uşa asta e linişte. Nu e un interior luxos, podeaua e din lemn şi atât, mobilierul e simplu şi în casă miroase a sare, a tămâie şi a mare. De partea aceasta a uşii, la cinci paşi, e o piaţetă mică, stăpânită de copii şi de pisici. Spiros vinde măsline şi brânză de capră la o tarabă, exact în faţa brutăriei ţinute de Vasiliki. Ai zice că s-au vorbit, el şi ea. În fiecare dimineaţă pe la cinci, Vasiliki porneşte cuptoarele şi începe să frământe pâinea. Face totul de mână, în colţul acesta de lume nu s-au inventat încă malaxoarele şi, dacă te deranjează că mâinile Vasilikăi ţi-au mângâiat pâinea şi nu eşti tu primul care o atinge, treaba ta, n-ai decât să cobori în port şi să-ţi iei gata feliată, de la supermarket. Pierderea e, cu siguranţă, a ta, pentru că Vasiliki face o pâine pe cinste. O vinde în pungi de hârtie, nu de alta, dar când sunt abia scoase din cuptor, topesc plasticul, atât sunt de fierbinţi.
Deci, pe la cinci, Vasiliki aprinde cuptorul cu lemne (durează până se încinge) şi se apucă de frământat. Lasă aluatul la dospit vreo oră şi la şase deja începe să pună pâinile la cuptor. Exact când pâinea începe să miroasă, Spiros îşi scoate şi el taraba. Brânza o ţine într-un butoiaş de lemn, iar măslinele le are în borcane de sticlă, să vezi ce cumperi. Nu poţi cumpăra decât un fel de brânză şi vreo trei feluri de măsline. Preferatele mele sunt cele verzi, cu cimbru şi busuioc, se potrivesc de minune cu gustul aspru al brânzei de capră. Micul dejun se cumpără, deci, pe la şase şi jumătate, la fix cât să apuci să-ţi bei cafeaua înainte ca soarele să înceapă să ardă năpraznic.
Trebuie să fii în golf înainte de opt, acesta este ritualul, micul dejun uşor, o cafea şi prima baie a zilei când soarele încă nu s-a hotărât să te transforme în scrumbie, când marea te primeşte, clipocind, albastră-verde cum e ea, când valurile mici încă nu se reflectă în zidurile albe-orbitoare ale caselor, când nu-s prea mulţi turişti pe plajă, nu că ar ajunge la fel de mulţi în portul mic, uitat de lume şi de zei, dar atât de uşor de iubit.
Cafeaua… Ibrice borcănate, de alamă aurie, cu coadă lungă şi subţire, învelită într-un strat de lemn, ca să nu te frigi la degete. Te ia de nas, într-un dans nebunesc, un sirtaki de arome aspre, sărate, fierbinţi, umede, tari, dulci-amare. Migdale. Câte cinci migdale prăjite, puse discret pe farfuriuţă, sau poate nuci…
Demetrios vinde fructe. Nici nu ştii ce să alegi. Portocale? Mandarine? Mere? Piersici? Demetrios are de toate. Fructe adevărate, nescăldate în ceară, parfumate, lucind doar de la apa cu care le stropeşte din când în când, să nu se stafidească.
Suntem gata. Bună dimineaţa din valuri…
Related Posts
Tags
Share This
Sa fie inca o postare ca cea cu castigul la lotto sau e pe bune???? 😉
Unele locuri din lumea asta ai impresia ca nu sunt decat un mare holodeck al viselor celor care le locuiesc.
Nu e pe bune, Ceska, sunt la birou, azi m-am îmbrăcat în rochie şi afară stă să plouă. Mi-e frig şi mă agăţ şi eu de ce pot:)
Mi s-a parut atat de reala povestirea, ca am ajuns si eu in Grecia 🙂
Hai la noi, e soare si senin 🙂
O zi frumoasa!
As veni, dar sunt in tura…
Of, credeam ca acolo sunteti, asa frumos ai descris atmosfera de pe insula greceasca! Mi-ai adus aminte de Corfu, asa dor mi s-a facut…Am cunoscut si noi un mos Spiros in Corfu, vindea vin si ulei de masline si arata fenomenal la cei 95 de ani ai sai…
Iris, eu visez sa ajung la Aghia Anna. E un sat cu 430 de locuitori, unde Maeve Binchy a plasat actiunea unui roman. De cand am tradus cartea aia nu-mi doresc decat sa fiu acolo pe strazile alea. Nu e un roman epocal, e un sirop, dar mi-e dor, tanjesc sa fiu acolo. Grecia e din pacate intr-o perioada in care nu stiu cat de bine e sa fii acolo, deci, si presupunand ca as putea sa las maine copiii si sa-mi iau sotul de o aripa sa mergem la Aghia Anna, tot nu m-as duce. Raman cu dorul si poate, poate anul asta vom avea parte de un week-end la Vama Veche.
Hai maaaaa, ca nu ploua azi in Buc, promit eu!
Uite, dau o felie de soare de la mine, deja sunt 27 de grade si e orbitor, in plus mi-au intrat si copiii in vacanta 🙂
Tot vroiam sa te intreb (si daca da, cand/unde) se aude vocea ta pe radio?
Uite, daca te ajuta sa te mai incalzesti putin, macar pe dinauntru, citeste la mine despre carti (sigur sunt nelipsite intr-o vacanta buna).
Iti scrisesem si tie la un post (cu ascuns carti prtin sertare si altele de gen), numai ca am primit eroare la trimitere si am pierdsut comment-ul.
Asa am prins motv, de la ZU, sa scriu post lung, cat o zi de vara, si m-am razbunat pe deplin 🙂
Pentru incalzit pe dinafara, hm … ceva pasi de dans iti permite contextul sa faci? daca tot esti in rochie … 🙂
Frumoasa tare povestea ta greceasca, asa e si idealul meu, minus cafea, nu-mi place 🙂
Si … nu ne-ai mai scris despre Sorin, eu inca astept 🙂
🙂 Ce sa-ti mai spun despre Sorin?
Pai la postul cu “Nebunul cu ochii inchisi” spuneai pe la final ca “restul povestii vi-l spun maine”!
Am pierdut eu ceva?
Poate era un post la care nu m-am prins ca e continuare!
Te-a prins cu obiectele lui in mana? ce ti-a facut? de-astea credeam ca o sa povestesti 🙂
Poate sunt mai aeriana, dar daca imi bagi o chestie de-asta cu “va spun maine mai departe” m-ai terminat complet, sunt mai rau ca regele Seherezadei :))
ah nu n-ai pierdut dar nu s-au mai aliniat stelele…
Mi s-a cam facut dor de duca tot citind articolul… si vacanta e departe !!!!! mai visez si astept 🙂
Join the club
Ce frumos ne povesteşti tu, Ada, ce frumos!
Nici nu mai contează că nu suntem în concediu sau că nu vom avea. Eşti minunată!
Ii multumesc lui Dumnezeu ca imi da ragaz sa scriu.
ne poti spune unde iti putem auzi vocea? sau faci doar munca de birou?
mersi
la rri.ro, pe canalul doi, din cand in cand.