Două fraze pentru 2010
Mi-am propus ca anul ăsta să am două fraze de căpătâi, fraze pe care le-am mai prezentat eu onoratului auditoriu cu câteva zile în urmă:
Prima ţine de bătălia mea personală cu atât de umana şi de supărătoarea tendinţă a fiinţei spre inerţia cu care sunt înzestrate toate pe lumea aceasta. Nu mă convinge vorba românească pe care mi-au tot servit-o ai mei, aia cu “nu lăsa pe mâine ce poţi face astăzi”. În fond, de la Scarlett încoace, toate cochetăm cu ideea că ne putem gândi la asta şi mâine.
Încerc să mă obişnuiesc cu un concept mai pe placul meu în această etapă a vieţii. Ştiţi ce greu e să speli vasele imediat după ce te ridici de la masă? Sau să pui la loc tot ce ai folosit şi nu-ţi mai trebuie? Ce complicat e uneori să faci patul? E mai simplu să nu faci nimic. Să amâni. Să laşi pe mai târziu. Să speri că poate face altcineva pentru tine.
Nefiind în poziţia de a face altcineva mai nimic pentru mine (Irina, oricât de independentă ar fi la cei cinci ani neîmpliniţi, a învăţat să protesteze zgomotos când o pun să facă patul sau să-şi strângă jucăriile), trebuie să fac eu cam tot.
Aşa că una din frazele de căpătâi anul ăsta va fi: dacă durează mai puţin de două minute, fă-o şi gata!
În fond, se pot face foarte multe în doar două minute. Şi exact lucrurile pe care le amân de obicei intră în categoria asta, a celor ce pot fi rezolvate în două minute.
A doua frază ţine de sentimentul plăcut pe care îl încerc de două luni încoace şi anume acela că înaintea zilei de salariu încă mai am pe card câţiva leuţi. Asta după ce achit facturile, întreţinerea, fac aprovizionarea pentru o săptămână şi pun benzină, ulei şi antigel. Sunt sume mici, de obicei de ordinul zecilor de lei. Dar am. Cât să nu îmi fac probleme că n-am cu ce-i cumpăra Irinei un medicament, în caz de vreo urgenţă.
Am găsit refrenul ăsta pe site-ul BCR, face parte dintr-o campanie de educaţie în privinţa finanţelor personale.
“Frunză verde, de-i dai, n-ai.
Ia nu-i da, să vezi cum ai.”
Doamnelor, e adevărat. Dacă stau să tai de pe lista de cumpărături toate lucrurile inutile care sclipesc frumos de pe raft şi fac cu ochiul şi mai că nu-mi sar singure în coş, ajung acasă cu mai mulţi bani pe card. Poate chiar acei lei, de ordinul zecilor, care îmi rămân înainte de salariu.
Atunci când într-o casă e un singur salariu din care trebuie acoperite toate cheltuielile, conceptul de frugalitate e foarte util. Nu sunt eu aia care se plânge că prea calcă pe jucării? Înseamnă că nu mai e nevoie să cumpărăm jucării.
Nu sunt eu aia care se plânge că hainele sunt aruncate peste tot şi niciodată nu se găseşte nimic? Înseamnă că sunt prea multe haine, deci mai moale cu reducerile, oricât de atrăgătoare ar fi.
Nu sunt eu aia care recunoaşte public că nu se poate duce la Ikea fără să spargă minim 500 de lei? Deci, ce-ar fi să nu mă mai duc la Ikea? Deloc. Oricum casa noastră e supraaglomerată şi nu, trucul cu cutiile n-a ţinut, deşi am cumpărat cutii pentru jucăriile Irinei, ca să nu mai stea împrăştiate pe jos, n-am reuşit decât să am încă patru cutii în casă. Jucăriile sunt tot împrăştiate. La ce bun?
E foarte greu să faci instrucţie cu propria ta persoană. E greu să renunţi la micile plăceri de genul: încă o lumănărică parfumată, sau… încă o vază mică pentru o singură floare, cu tulpină înaltă, sau încă două pernuţe pentru canapea. Ne plac nimicurile, nu? Nimicurile fac viaţa mai frumoasă, o colorează; nimicurile dau personalitate spaţiilor pe care ni le asumăm ca fiind ale noastre. Dar aceste nimicuri pot deveni un balast sufocant, mai ales când nu există debuşeu, când mereu aduci în casă, fără să mai şi renunţi la lucrurile pe care le-ai adus mai demult. Şi costă. Costă exact suma aceea pe care ajungi s-o împrumuţi până la salariu.
Nu-mi fac prea mari iluzii că voi reuşi să economisesc bani în 2010. Îmi propun să am şi eu o puşculiţă, nu doar Irina.
Sper să reuşesc, mai ales că se pare că asistăm la agonia lui Costică pe care îl lasă toate încuietorile, balamalele şamd. E trist. Trebuie să încep o campanie dedicată acestui brav Tico, o campanie care se poate numi doar “Salvaţi-l pe Costică”. Am să fac un afiş şi-am să-l lipesc pe frigider şi pe uşa de la intrare. Azi n-a pornit. E drept că era frig. Poate mâine…
Related Posts
Tags
Share This
Sa stii ca exista si reversul medaliei la treaba cu “do it now” … eu una am ajuns in pragul crizelor de nervi tocmai incercand sa le fac pe toate. La timp, daca se poate. E nevoie si de “maine”. 🙂
Nu stiu, cred ca trebuie sa fie un echilibru acolo. Poate regula ta cu alea 2 minute. Cert e c-as avea si eu nevoie de o solutie. Pentru ca nici mie, din pacate, nu mi le face nimeni altcineva. 🙁 Asa ca anunta-ma daca merge. 🙂
deocamdata merge 😀
Iata si doua dintre rezolutiile mele pentru 2010. Greu de pus in practica. Ieri am mers sa cumpar un cadou pentru un baietel din vecini, nimic spectaculos, o mica atentie pana in 15,-EUR. La casa am scos din portofel 55,-eur pentru tot felul de nimicuri din cos. Printre altele o cutie cu capac, pe roti pt camera gazei.
Tot ieri…..desi mi-am propus sa nu mai las vase de la cina pe a doua zi….a ramas propunere: o tigaie si o cratita sunt inca in asteptare. Dar incet-incet poate reusesc sa merg la culcare multumita.
Nu se poate ca de exemplu “surplusul” de pe card in ziua de salar sa il transferi extra intr-un cont de economisire? N-o fi mult in fiecare luna dar asa sigur se aduna. Succes!
ceska, momentan e inutil sa scoti 50 de ron de pe un card sa treci in alt cont…
Ma gandeam la miscarea banilor virtuala, e banking, sa ii muti tu cu multa satisfactie de colo-colo la pastrare. Nu-i bai….
bune amandoua…
mie cu prima mi-e relativ usor, ca strang doar dupa mine…
a doua doare tare…
spor si suces cu toate!
si bani cat sa nu te mai gandesti la de-astea…
Sa te auza cine trebe!
🙂 ma faci sa rad… asta mi-am propus si eu pe 2010, sa fiu ordonata si sa economisesc… dar nici bine n-am inceput anul si constat ca predarile iminente or sa ma lesine acasa si doctorii care ma repara, o sa ma cam scuture de economii cum m-au scuturat si in trecut… 🙂 totusi, de fiecare data, cand citesc ceva incurajator, simt cu sinceritate ca, incepand cu acel moment, o sa pun lucrurile in ordine… si vreau din tot sufletul sa imi iasa …
asa! hai ca putem!
si eu mi-am propus pentru 2010 sa economisesc ceva, macar banutii de pe o noua colaborare inceputa acum, in ianuarie. si pentru asta am luat o decizie majora: trezorerier sef al casei a fost numit sotul meu. mie mi se va aloca un buget fix pentru micile rasfaturi personale- nu costisitoare, dealtfel- si voi administra si bugetul mariucai, tot fix- aici s-ar putea sa o dau in bara sau sa ajung sa sufar, ca banii de obicei se duc pe lucruri pentru ea.
sunt atre curioasa cum va merge. ce-ar fi peste… 6 luni, sa zicem, sa vedem ce am reusit fiecare?
eu am inceput cu alocatia Ioanei, am facut card si cerere sa o vireze pe card….asa nu ii mai dau pe prostii, e o suma modica, dar cand o sa se adune o sa-i iau ceva frumos….jucarii nu mai iau nici eu, cam demult, doar de mos, ca n-am avut cum sa pun doar dulciuri….haine, musai, creste si in fiecare saptamana mai dau deoparte cateva, dar i-am mobilizat si pe cei doritori sa ii ia cadouri, sa ii ia ceva “util”….mi-am atras eticheta de pragmatica, dar asta e…..
si…cred ca sunt norocoasa, Ioana mea strange dupa ea, in 90 % din cazuri, mai ales cand e puternic motivata( poveste, desene, etc etc)
mult succes si sa ne spui cat de curand ca l-ai scos pe Costica la pensie, iar locul i-a fost luat de un june prim 😀
Nununu nu-l pensionam pe costicaaaa, nuuuuu!