Două stele, cu vedere spre plajă

13 Aug 2008 by Ada

Suntem aici de două săptămâni. Ei îi e dor de copiii de la grădi. Mie mi-e dor de liniştea mea, de casa mea, de cafeaua lui.
Ea s-a hotărât să-şi schimbe perdelele cele roşii cu unele mai albastre.
Îi e dor de Carolina şi de domnu’ Nicu şi de doamna Gabi şi de Ovidiu şi de Alesia şi de Alexandre Noel.
De Luca nu-i e dor. Pe Luca l-a întâlnit şi aici, la mare. Cu el s-a jucat neaşteptat de frumos. Au înotat. Au mers la braţ pe promenada de la Mamaia. S-au stropit reciproc cu apa şi s-au împroşcat cu nisip. Au urcat pe o corabie de piraţi şi s-au fotografiat cu pălăria cu cap de mort.
Mă întreabă mereu când mergem acasă. La jucăriile ei. La tati! Când vine tati? Încă puţin, Irina, încă puţin.
– Când mergem?
– Imediat!
– De ce mai lucrezi acum, mami?
– Ca să pot să-ţi cumpăr vestuţa aia de înot.
– Când mi-o cumperi, mami? Dar un dulci când îmi iei? Azi nu mi-ai luat nici un dulci.
Nu-i place mirosul de alge putrede. Nici mie nu-mi place. Sunt zile în care marea nu e frumoasă, e ca o supa verde îngrozitor de puturoasă, imposibil de atins, abia dacă merită să o vezi în ochi. Dar sunt şi zile cu apa limpede, cu tot felul de castele de nisip şi scoici misterioase găsite la mal. A aflat că dacă mănâncă destui morcovi e posibil să vadă o sirenă. Şi chiar a găsit una pe un dig.
S-a împrietenit cu Apolodor, pinguinul. I-e dor de dragonelul ei cel verde, care sigur acum plânge după ea. Şi-i mai place şi povestea cu Sarea în bucate. Şi-a pierdut colacul cumpărat de tati. Azi l-a găsit, prin nu ştiu ce miracol, pe plajă.
Şi-n fiecare zi se întâmplă mici minuni.
– Mami, fă o vrajă cu ciocolată. Hai, încearcă. Uite, zicem împreună. Pocus, Pocus, Preparatus.
Şi cel mai important lucru, a învăţat răspunsul la întrebarea: De unde eşti tu?
– De la mine, de la Bucureşti.