Dragă client,

28 Nov 2013 by Ada

… acum că ți-am atras atenția, să ne revenim un pic, nu mi-aș permite să spun nimănui “Dragă client”, mi se pare o lipsă de delicatețe și diplomație să nu știi că în românește se zice dragă clientule, sau stimate client, nici vorbă de dragă client, după cum nu spui dragă doctor sau dragă profesor sau… whatever știți la ce mă refer, ah de când îmi stătea asta pe limbă. 

Bon, chestiunea zilei e în continuare aia cu ce le luăm la ăia micii, Black Friday ține la Românica o săptămână nu o zi, reducerile nu-s chiar reduceri (bine, nici salariile nu ne cresc pentru că se scumpește benzina și deci se scumpesc toate dar asta e altă poveste) că prețurile au fost umflate bine de Grey Thursday (nu există, nu vă obosiți), rămâne cum am stabilit. 

Cum Irina tocmai m-a privit în ochi și mi-a zis Dragă Moșule… Voi ce înțelegeți de aici? 

Dar nu despre asta voiam să vă vorbesc, ci voiam să trec în revistă niște realități. 

1. Magazinele gem de jucării mari și mici,  în cutii care mai de care mai strălucitoare. 

Mamelor din lumea întreagă, eu am atât a zice: Că le luați din Europa sau Dragonul Roșu, că le comandați de pe Amazon, de la Noriel sau de cine mai știe unde, așa, de curiozitate verificați dacă nu cumva scrie pe ele Made in China. Cred sincer că vin toate pe același vapor. Ca și electronicele. Da, până și iphone-ul e assembled in China, componentele sunt probabil făcute prin Coreea, oricum ar fi, toate vin de acolo. Să vă mai zic de tablete și de mac-uri? Nu vă mai zic, că știți.

2. În România jucăriile se vând la prețuri obscene. Bine, nu doar jucăriile, ci și hainele și alimentele și în general prețurile sunt obscene. Dar acum vorbim despre jucării.

De ce ați da 300 de lei pe o chestie păroasă care plânge și trebuie să fie legănată ca să tacă din gură, altfel face ca toate orătăniile și trezește tot blocul? De ce, de ce, de ce? Da, la Furby mă refer. Doar pentru că e la TV?  Scoateți televizoarele din priză. Sorry, drăguțo, nu mai merge, ia o carte și uită-te pe ea. Da, chiar așa. Ia vezi, ce mai fac jucăriile alea cumpărate acu’ trei zile.  

Gașca din gunoi? Whaaaat? Ce e de învățat de la Gașca din gunoi, spuneți-mi și mie că nu pricep…

Monster High? Nu, merci, de ce aș da bani pe monștri, așa ieftini cum sunt ei. Nu. De trei ori nu.  

Gormiti, bakugani, căluții magici… nu se termină niciodată. 

Oricât ați plăti pe o jucărie, bucuria aia rafinată după care plângea Irina mea acum câteva zile durează câteva minute, câteva ore, în cele mai fericite cazuri, câteva zile. 

Caz concret: jocul Parol, mega promovat la TV, o porcărie pretențioasă, costa aproximativ 80 de lei, a fost băgat în seama 25 de minute în prima zi de Crăciun, acum doi ani. Nu l-am mai revăzut de atunci. E undeva în gaura neagră din camera lor.

3. Copiii se atașează de cele mai surprinzătoare chestii, de multe ori primite de la cine știe cine venit în vizită. Vizitatorii sunt drăguți, mereu aduc plușuri și ciocolată pentru copii, deci astea sunt două categorii de care puteți uita. Ele vor ajunge la voi oricum.

Concret: Pisa Potaissa, una bucată pisică de plus vărgata de care Irina e nedespărțită de OMG!!!! 6 ani. Între timp a făcut și pui. Desigur, are acum și Lia una la fel.

4. Pe vremea noastră nu existau jucării atât de frumoase. Trebuie să recunoaștem cinstit că de multe ori cumpărăm chestii care tare ne-ar fi plăcut nouă când eram mici. Mâna sus cine se joacă pe ascuns cu jucăriile copiilor! Da, tu, tu, care aduni trenulețele de pe jos și mașinile teleghidate și tancurile cu radiocomandă și … E? Ce jucării mișto ai! 

Păi dacă le iei pentru tine, felicitări, meriți, ai și tu dreptul, până la urmă, de ce nu? Dar copilul s-ar bucura mai tare dacă în loc de cinci cutii cu mașinuțe i-ai da cadou din timpul tău o bucată. Dacă l-ai învăța să meargă pe bicicletă sau l-ai duce în parc cu sania sau l-ai învăța să patineze sau i-ai lua pur și simplu o vată pe băț într-o zi în care n-o așteaptă în loc de 6 Moși Uriași de Ciocolată. Faci deja toate astea? Pardon, deci nu vorbeam cu tine, să trecem.

5. Să facem un exercițiu de memorie. 

Ce a primit cadou copilul din dotare la ultima aniversare? Picați-mă cu ceară, eu nu mai știu. Am întrebat-o pe Irina. Credeți că mai știe? Nu. Nu mai știe. Cu siguranță a fost un cadou special, plin de semnificații, important. Pentru că nu știu să fac altfel de cadouri. Dar știe ce cadou i-a adus Moșul, cadoul pe care și l-a dorit cel mai mult și cel mai mult, flower surprise friends, tot din cauza ăstora cu reclamele, 35 de lei, o floare de plastic cu petale de vinilin. 

Cele mai frumoase cadouri primite de mine în copilărie au fost: o căciulă albastră de mohair, un clasor uriaș pentru timbre, bicicleta Pegas. 

Cel mai mare cadou pe care mi l-a făcut mie tata în copilărie a fost că mi-a cumpărat de două ori pe lună câte o carte sau două. Cadoul pentru care n-am să-i pot mulțumi niciodată destul. Încă țin minte că în ziua lui de salariu mergeam la librăria de la Magistrală și cumpăram cărți și timbre. Ani de zile, banii mei de buzunar s-au dus la Romfilatelia… 

Care au fost cele mai frumoase cadouri primite de voi în copilărie? Ce cadou a primit copilul vostru anul trecut de ziua lui?

Nu zic că dețin adevăruri universale și nici nu vreau să stârnesc o revoluție împotriva comercianților de jucării. Am clienți ce reprezintă magazine de jucării, am prieteni care dețin magazine de jucării, ba chiar pe unii care fabrică jucării. 

Vă propun însă, anul ăsta, când copiii îi scriu Moșului, să îi sfătuiți să ceară un singur cadou în loc de o listă întreagă. Sigur Moșul va fi impresionat de modestia copilului și de bunul lui simț și îi va aduce mai multe.  Să-i povestească mai mult despre ei, despre ce le-a plăcut cel mai mult sau ce nu le-a plăcut deloc anul ăsta, care a fost cea mai frumoasă întâmplare… Să ceară câte un cadou și pentru ceilalți din casă, cam ce consideră că i se potrivește fiecăruia. 

Iar voi, spiridușii Moșului, alegeți cu înțelepciune. Nu uitați, Moșul vine și la bunici, și la mătuși și la nași și la fini… Alegeți cadouri care să le satisfacă mai mult decât orgoliul că au ce au toți ceilalți, mai mult decât bătutul din picior. Alegeți cărți cu desene frumoase pentru cei mici, pop-up-uri sau cărți cu ferestruici, cu sunete și luminițe, dar fiți atenți și la calitatea textului sau a traducerii. Alegeți e-readere pentru copiii mai mari, ne place sau nu, acestea sunt viitorul. Spre deosebire de tablete, e-readerele nu au jocuri. Alegeți de construit, de asamblat, de cercetat. Priviți cu atenție cu ce se joacă deja copiii. 

Lia se joacă în special cu ce nu are voie. Cratițele, oalele, lingurile mele de lemn, tot ce e prin sertarele de la bucătărie, orice găletușă de iaurt, cu niște piese de lemn de construit, cu lego, cu puzzle, cu baloane simple dar frumos colorate, umflate cu aer, cu o minge mică în formă de portocală. Are aragaz de jucărie, stă după ușă.  Aragazul ei preferat e cutia de scule a lui Tati. Are două cutii mari cu jucării, nenumărate plușuri. Preferata ei e Mimi cea jerpelită și desigur o atrag toate posesiunile Irinei, inclusiv Pisa și puiul ei, pe care le plimbă prin casă și le leagănă. Are și ea. Exact la fel. Ale ei zac în pat sau mai rău, sub pat. 

Irina se joacă de câțiva ani cu niște căluți mici, nu-mi pare rău că i-am cumpărat. Acum, de când facem cutii pentru copii mai săraci, a descoperit ce drăguț e să te joci într-o cutie de pantofi. Și-a dorit Barbie și a primit Barbie, exact ca în desene animate. Întrebați-mă cât am dat pe Barbie Mariposa și am să mă fac mică, de rușine. N-am mai văzut-o demult, e pe undeva printr-un coș. Jucăria acestui an a fost Tamagochi. Durează deja de câteva săptămâni, încă nu s-a plictisit, dar nu mai tresare de câte ori îl aude chițăind. 

Nu uitați, copiii nu devin dependenți de zahăr, de  TV și de jocuri pe consolă sau pe tabletă sau pe calculator decât dacă  NOI le dăm ocazia. 

Alegeți cu inima și cu capul, nu doar cu ochii. Și nu uitați, nimic, nimic nu se compară cu un joc de-a “hai să bem un ceai dintr-o ceașcă goală” sau hai să ne plimbăm cu sania…