Dragă Irina, anul ăsta…

6 May 2015 by Ada

… ți-ai dorit să mergi după cache-uri verzi prin tufe, Irino, și eu iar m-am pus la mintea ta. Noroc cu Bety că te-a învățat cum e cu geocaching, că acuma, am, n-am treabă, trebuie să mă bag prin boscheți să caut comori.

Doamne, lucrurile pe care le facem pentru copiii noștri… Lasă, Irina, că o să fii și tu mamă într-o zi și ce o să mai râd, puiul mamei, că doar la asta folosesc bunicile… Să se prăpădească de râs de trăznăile nepoților.

Și ți-am făcut tort, Irino, a ieșit bun, ai lins farfuria ascunzându-te pe după o carte, să nu pot eu să te pozez. Și ce, te-am pozat cu tot cu carte, lasă că știm noi despre ce e vorba în poză.

De-acum ce să-ți mai scriu, că nu mai am voie, ești prea mare și s-a trezit gena intimității, aia n-am voie, ailaltă n-am voie, mai nimic nu mă mai lași, dar face și asta parte din traiectoria rachetei, câte o treaptă, câte o treaptă ne desprindem.

Mă bucur că încă mă lași să-ți împletesc părul și nu, n-ai voie să pui bilet cu “intrarea interzisă” pe ușa de la camera ta, mai stai nițel, mai copilărim un pic și pe urmă ne-om arunca și-n valurile adolescenței, deocamdată mai rabdă-mă cum și eu tot tac până nu se mai poate.

Cea mai frumoasă urare pe care ai primit-o astăzi, Irina, a fost să fii împărăteasă în împărăția pe care o dorești.

Mi-a plăcut. O scriu aici, să nu uităm. E ceva la care să ne gândim.

Vânt în pânze, copilă, dar ține-te bine de mama. Să nu-mi dai drumul la mână. Încă un pic.