Dragă Moșule,

16 Nov 2012 by

Da, da, scriem și anul ăsta, că nu ne putem abține, ce să facem.

Cei ce ați mai trecut prin experiența asta, știți ce aveți de făcut, aștept mail-urile.

Pentru cei ce ați așteptat să mai crească pruncii ca să și priceapă despre ce e vorba, iată ce trebuie să faceți:

Pe adresa ada la injoaca punct ro trimiteti domniile voastre cat mai multe amănunte despre cât de cuminți au fost, cât de simpatici, ce trăznăi au făcut, pe cine au supărat grav și ar trebui să împace, când v-au făcut să vă umflați în pene că-s ai voștri și la ce să mai lucreze ei în anul ce vine. Pentru ca surpriza să fie completă, mai întâi rugați copilul să scrie o scrisoare moșului și dacă puteți să o atașați și pe aceea ar fi grozav. Atunci când scrieți, puneți, vă rog, la subiect “Dragă moșule”, să le pot centraliza mai ușor.

Nu lucrăm cu șabloane, nici o scrisoare nu va semăna cu alta. Am cinci feluri de steluțe (nu mă înjurați!) – dacă nu doriți să le adunați de pe jos, precizați asta în mail. Dar ar fi păcat, e bucuria copiilor.

Anul acesta scrisorile costă, sper ca asta să nu vă taie apetitul, suma este modică în comparație cu efectul pe care scrisorile îl au asupra copiilor. E vorba de 15  lei de scrisoare – sumă pe care vă rog să o depuneți în Pușculiță. Pentru frați avem reduceri: 2 scrisori – 25 de lei, 3 scrisori 40 de lei.

Spor la treabă!

Pentru ca scrisorile să ajungă la timp, vă rog să nu trimiteți mailurile mai târziu de 10 decembrie. De asemenea, vă rog frumos să nu scanați ștampila și să nu o dați concurenței. Deși sigur nu vor scrie la fel de frumos ca mine. Îmi cer scuze pentru precizare, încă nu am depășit momentul

Cum a fost în anii trecuți se vede pe linkurile de mai jos.

2011

2010

2009

2008

Ho, ho, ho!

Secretara Moșului

Related Posts

Share This

1 Comment

  1. Ieee … au crescut! 😀
    Se comanda doua scrisori, pt doi mici biciclisti, din VL! 😀
    Revin cu detalii pe privat! 🙂

    PS: sti ca eu chiar cred, foarte tare, ca exista MC? 🙂

css.php