Dragă R,

1 Dec 2016 by Ada

În dimineața asta am turnat un pic prea mult lapte în cafeaua numărul doi a zilei. Cât pe ce să dea pe dinafară, drept pe labele lui KJJ, care, mi se pare că are deja o adicție fie pentru creamer, fie pentru cafeaua în sine, prea se repede să își vâre botul în cănile mele.

Și cum înjuram eu în gând, că parcă e încă prea fierbinte să sorb din ea cât să nu dea pe dinafară, m-am uitat la ceștile mele cu flori albastre și am hotărât să împart cafeaua asta cu tine. Tot e ziua ta azi, așa că de ce nu. Doar nu scrie nicăieri că nu ai voie să te joci de-a Tea Party cu imaginary friends și la 40 de ani, nu doar la 4.

Am așadar două cești uriașe de cafea (mărturisesc, în România din cești ca astea mâncam supă) din care beau pe rând și-mi imaginez că ești la mine în grădină. Nu e o zi prea senină azi, dar din câte mă cunosc și te cunosc, cred că asta nu ne-ar fi împiedicat să stăm la aer.

Așa că, așază-te aici lângă mine și hai să vorbim despre prietenie între imigranți.

Azi am încercat să-ți cumpăr un cadou, R, draga mea și am stat așa și m-am uitat lung pe tot Amazonul ăla cu com la coadă în loc de ca și am realizat următoarele:

Nu știu mai nimic despre tine.

Nu știu nici cum bei cafeaua (n-am pus zahăr, am pus doar lapte, pe asta va trebui să o bei așa). Nu știu nici dacă fumezi. Nici dacă îți place să colorezi cărți pentru adulți (eu am încercat, n-am răbdare, what the hell was I thinking, patru cărți d-astea de colorat am cumpărat și stau și mă uit la ele). Nici dacă te-ar amuza o figurină de-aia fără ochi și fără gură (mie îmi plac de mor, sunt așa expresive că știi exact ce a vrut să spună poetul imediat ce le vezi, chit că fețele lor sunt complet lipsite de trăsături), nici care e parfumul tău de toată ziua. Nu știu care e autorul tău preferat, nici ce muzică asculți, nici dacă-ți plac eșarfele sau pălăriile sau mânușile de piele fină. Oare te dai cu ruj?

Ce fel de prietenă sunt eu, R, când îmi lipsesc atâtea amănunte? Dar să știi că eu aș vrea să mă treci la rubrica prieteni, că la mine așa figurezi. Poate-s naivă, poate te-aș lăsa cu gura căscată, luându-te de mână ca pe copii când ne-am vedea prima oară (sunt o persoană foarte tactilă, recunosc, eu și Arghezi, am nevoie să pipăi ca să urlu că este), poate e doar în mintea mea ideea de prietenie cyber, dar poate că nu.

De-aș fi fost cu adevărat zână, ți-aș fi inventat un bilet perpetuu la first class către orice destinație din lume (deși la Bran încă nu au aeroport, m-am interesat, să știi), pentru că am o senzație vagă că pe lângă dorul de casă și ție îți place să călătorești.

Sau ți-aș fi angajat un Uber pentru un an de zile, să-l trimiți unde ai nevoie. Ori poate some maid services, să scapi de grija asta, să ai timp să înveți, să nu te mai gândești că iar n-ai dat cu aspiratorul. Ori poate ți-aș fi antamat un vegan chef care să livreze mese croite pe nevoile familiei tale, așa încât să scapi de grija lui “ce mai gătesc și azi” măcar o vreme. De fapt, R, cred că ți-aș fi cumpărat o “nevastă” dacă se putea, și mi-aș fi luat și mie una, sigur le găseam BOGO (vezi ce expresii am învățat de când lucrez noaptea la Indigo?) .

Din păcate tot ce pot să fac în materie de vrăji e să îți trimit un gift card cu câțiva lei (glumesc, sunt dolari) și să sper că or să te amuze marriachi. Aș putea pretinde că în cinstea ta am comandat un foc de artificii mișto și o paradă militară la București, dar tu ai ști că exagerez și te păcălesc.

Nu vreau să te păcălesc. Vreau doar să-ți mulțumesc că mi-ai scris în urmă cu ceva vreme (a trecut un an?) și că ai fost pe whatsapp la ore la care nu era nimeni altcineva. Că ai îmbrățișat-o pe D atunci când te-am rugat și că mi-ai căutat stafia prin Predeluț. Astea sunt cele mai tari chestii pe care le putem face eu de aici și tu de acolo. Să ne întâlnim în cyberspace, să avem o relație d-asta pe nepipăite dar cu acces 24/7 una la alta și să râdem când doar noi două înțelegem ce e dincolo de diverse propagande.

Thank you, R. La mulți ani. You Rock! Nu mai știu pe nimeni ca tine.

Drag,

Ada

PS: poate o să te întrebi de ce ți-am scris în gura mare, public, chestii așa de intime. Pentru că de câte ori mă gândesc la cum ne hlizim noi pe la unu noaptea, când eu îți trimit poze cu chestii scumpe și inutile iar tu înveți, mi se pare că așa o relație e prețioasă pentru cele ca noi. Dar câte ca noi au curaj să se arunce în cyberprietenii ce vin, ca și alea reale, fără garanții? De-aia zic, că poate au nevoie de o încurajare, să se joace de-a Tea Party când nu le vede nimeni.

PS 2: Și un pic de Minulescu, că nu mă pot abține:

Ion Minulescu

Odeletă

În cinstea ta, –
Cea mai frumoasă şi mai nebună dintre fete, –
Voi scri trei ode,
Trei romanţe,
Trei elegii
Şi trei sonete.
Şi-n cinstea ta, –
Cea mai cântată din câte-n lume-au fost cântate, –
Din fiecare vers voi face
Câte-un breloc de-argint, în care
Gândirile-mi vor sta alături, ca nişte pietre nestemate
De-a pururi încrustate-n bronzul
Unei coroane princiare!…

Din ţara-n care dorm de veacuri vestiţii Faraoni,
Din ţara
În care Sfincşii stau de vorbă cu Nilul sfânt
Şi cu Sahara,
Din ţara-n care palmierii
Vestesc arabilor furtuna
Şi caravanelor pierdute
Că nu se mai întorc nici una,
Din ţara asta minunată,
Tăcută,
Tristă
Şi bizară,
Îţi voi aduce trei smaralde nemaivăzute-n altă ţară,
Trei perle blonde, pescuite de Negri-n golful de Aden,
Şi trei rubine-nsângerate, ascunse toate-ntr-un refren
De Triolet,
Pe care nimeni nu-l va înţelege, fiindcă nu-i
Pe lume nimeni să-nţeleagă simbolul Trioletului!…