Dragostea nu se măsoară-n ciocolată
Aş fi vrut să vă povestesc astăzi despre ce minunate sunt sărbătorile pentru fabricanţii de dulciuri. Pentru că din păcate, mulţi sunt cei ce cred că dragostea se măsoară în ciocolată.
Spre exemplu, bunicii. Ei cred că tuturor copiilor le plac bomboanele. Şi cum să nu le placă, doar sunt colorate şi făcute din zahăr îmbibat în arome artificiale şi-n vopseluri cu culori de neon. Şi cailor le place zahărul şi animalelor de la circ, asemenea. Un cub de zahăr e bună răsplată pentru răspuns corect la cererile dresorului. Iar copiii reacţionează excelent când le dai zahăr. Se înviorează brusc. Râd tare, se-nvârt, au un “boost” de energie, explicabil prin faptul că endorfinele le scaldă creieraşele şi nu mai ştiu ce să facă mai repede cu atâta forţă ce le gâdilă neuronii.
Zahărul e un drog, prieteni.
Pentru copii, zahărul este echivalentul tutunului şi al pilulelor de ecstasy.
Priviţi-vă copiii cu atenţie, imediat după ce au ros o ciocolată întreagă şi-o să vedeţi cum le sclipesc ochii şi cum lumina aceea le piere, imediat ce nivelul zahărului din sânge re-ajunge la normal. Cum suferă efectele sevrajului, fac orice numai să le mai dai o bucăţică de ciocolată.
Fetiţele dulci şi băieţeii isteţi, dresaţi cu bobo, răsplătiţi cu ciocolată pentru faptele lor bune, copiii care se îndoapă cu câte un iepure uriaş de Paşte sau un Moş de Crăciun, cei care-şi măsoară averea personală în câte bomboane au mâncat pe ascuns… Cresc mari şi tot în zahăr îşi vor căuta consolarea: când vor fi trişti or să-şi aducă aminte că o tabletă de ciocolată eliberează aceeaşi cantitate de endorfine în creier ca şi o îmbrăţişare. Când vor fi obosiţi îşi vor aminti de reclamele la snikers, când vor fi stressaţi, de cele la Kit kat, de Paşte vor dărui ouă de ciocolată şi de Crăciun Moşi de ciocolată, de Valentine’s day inimi de ciocolată, de ziua copilului se vor preface că în adâncul sufletului lor sunt tot copii, ca să mai primească puţină ciocolată.
Vin sărbătorile cele mari. Dacă faceţi parte dintre părinţii disperaţi de adicţia pe care copiii o dezvoltă pentru dulciuri în defavoarea mâncărurilor sănătoase dar mai puţin văzute la tv, vă rog, scrieţi mare pe o foaie: Dragostea nu se măsoară-n ciocolată.
Apoi daţi foaia tuturor bunicilor, prietenilor, mătuşilor care se pregătesc să-i cumpere copilului dumneavoastră tone de dulciuri în dar.
Nu uitaţi: Zahărul este un drog.
Related Posts
Tags
Share This
Adevarat Ada, asa este. Sunt de acord ca dulciurile au un efect negativ asupra copiilor. Dar nici nu-i poti priva total de dulce. Cred ca in cantitati mici si controlate de parinti, nu provoaca un rau absolut. In fond, toti ne ingaduim cate o mica scapare in lumea dulciurilor, macar din cand in cand. Dar in nici un caz in cantitati uriase.
Nu total. As fi ipocrita sa spun ca nu-mi place ciocolata. O ador. Si i-am dat Irinei ciocolata. Uneori am mituit-o cu ciocolata. Acum imi pare rau.
Ada, off topic, iti multumesc pentru ca ai recomandat cartea cu Printesa Sophie. Am gasit-i si comandat-o pe amazon. A venit saptamana trecuta. E superba. Nu i-am dat-o inca Deannei. Am sa o impachetez si va fi pusa sub bradul de Craciun. Sunt sigura ca ii va placea la fel de mult pe cat mi-a placut mie. E o carte superba pentru fetite.
noi avem un raft intreg de dulciuri de la divershi oameni care il bombardeaza pe max cu ciocolata, printre care si bunicii sau tac-su. iar lui max oricum nu-i prea plac dulciurile, mai ales ciocolata…
imi place faza cu “dragostea nu se masoara in ciocolata” 🙂
Aimee, cu drag, mai am si altele in tolba.
Şi eu m-am luptat mult cu bunicii (mai ales cei din partea lu’ tat-su) să nu-i mai dea ciocolată sau bomboane. Şi acuma trebuie să găsesc o cale să mă lupt cu străinii (ne-membri ai familiei) cărora nu le poţi spune chiar aşa pe şleau …
Şi da, ai dreptate cu sclipirea aia în ochi după ce mănâncă dulce … cât de bine ai punctat-o 🙂
Si noi ne luptam cu dulciurile. In ziua in care a venit Mos Nicolae, pentru ca a primit dulciuri multe, nepermis de multe, din toate partile, Rayan n-a mai mancat absolut nimic. Imi venea sa ma urc pe pereti, dar a fost si vina mea, recunosc.
Pe de alta parte, un pic de ciocolata din cand in cand si nu in cantitati industiale of course, este chiar indicata la copii. Eu evit in general ciocolata si chiar le-o interzic copiilor in restul anului, ca si Coca Cola si altele similare, inclusiv celor mari, dar de doua ori pe an, de Mos Nicolae si de Paste, le-o cumpar chiar eu.
Chiar auzeam ieri la radio ca dintre toate dulciurile astea din comert, pana la urma e de preferat ciocolata.
Iar eu, de cand am nascut si de cand alaptez, am un apetit pentru dulciuri si in special pt ciocolata cum n-am avut in viata mea. Si incerc sa-mi satisfac aceasta pofta dar in asa fel incat sa nu-i daunez lui Philip. Adica mananc in cantitati mici daca chiar nu rezist, dar mananc.
Stii cum iti spuneam si la povestea cu Barbie? Cu cat ii privezi mai tare, cu atat isi doresc mai tare. Aici exista pe piata dulciuri … well, nu f dulci si fara coloranti, conservanti si alte prostii. Eu am intotdeauna in casa cate ceva, nu pt mituire, ci pt recompensa. Cand a facut vaccinuri si alte din astea, la fel, a primit ceva drept recompensa pt ca a fost cuminte, ca sa nu asocieze doctorul cu muma-padurii.
Dar totul cu f mare moderatie, pt ca nu degeaba in engleza se cheama “treats”, adica sa inteleaga ca e un favor, special, nu ceva de zi cu zi.
Dar cu dependenta ai dreptate. Zaharul are efecte exacerbate la copii!
A, ca mi-am adus aminte. Cu Anna mica a trebuit sa petrec ceva timp prin spital, a fost suspectata de meningita la nici 3 luni, si pt ca i-au facut tot felul de teste si au intepat-o de tz ori, stii ce foloseau ca sa o linisteasca un pic? O seringa cu glucoza!! Cateva picaturi si ea uita, pac acul!
Deci nu cred ca sunt chiar atat de nocive, in cantitati infime.
Laptele matern contine zahar destul, ar insemna sa nu-i mai alaptam?
Moderatie, asta zic eu.
Oricum, f bine scris articolul tau, Ada, mai ales in perioada asta, e binevenit.
de mos N a primit si Petru de la gradi, la fel ca toti copiii, o ghetuta desenata si niste ciocolatele masinute si animalute.. el nestiind inca ce-i aia ciocolata, a crezut ca masinutele sint jucarii si s-a jucat cu ele in masina, in drum spre casa. una s-a topit si a bagat degetul in ea, foarte dezgustat ca s-a murdarit, chih…chih… in timp ce-l stergeam pe degetel ma gindeam “daca ai sti tu ce-i aia…”…oricum, si mie mi-e teama de fazele astea cu bunicii, si asa avem discutii legate de jocuri, educatie in general…