Dreptul la gramatică
Cred că atunci când vorbești corect limba maternă dai o dovadă de respect în primul rând față de familia în care ai crescut. Adulții care uită pe drumul de la clasa a opta până la absolvirea facultății elementele esențiale, cunoștințele elementare de gramatică a limbii lor sunt doar oameni nepăsători, care poate pretind respect, dar nu-l acordă. Sunt cei ce îl tutuiesc pe chelner și pe factorul poștal, cei ce aruncă hârtii pe jos din mașină, cei ce scuipă pe trotuar, cei ce își suflă nasul și-și aruncă secrețiile pe frunzele tufelor din apropiere. Ei pun virgula între subiect și predicat, cratima pe unde nici cu gândul nu gândești, uită să folosească negația înainte de “decât” și prepoziția înainte de “care”, contaminându-i la reaua gândire (pentru că din păcate ei așa gândesc, nu doar rostesc) pe cei ce-s obligați să-i asculte zilnic. Și așa, auzind zilnic la radio, pe stradă, la televizor, în discuțiile de rutină că se spune “am luat decât o cafea, că ceaiul care l-am băut nu mi-a căzut bine” ajungem toți să credem că se scrie “ce face-ți” în loc de “ce faceți” și “miau” în loc de “mi-au” și “eu i-au” în loc de “eu iau” sau “iam dat” în loc de “i-am dat” sau “mai mi-a dat” în loc de “mi-a mai dat”…
Până la urmă, în zilele noastre, să scrii corect, cu diacritice și fără schimonoseli de messenger și să vorbești corect românește e o dovadă de tărie de caracter, de încăpățânare întru bunele maniere.
De-aia mor când văd virgule între subiect și predicat, de-aia mi se face rău când mai scap câte un typo, de-aia mă dau de ceasul morții ca Irina să vorbească și să scrie corect. Mi-o aduc aminte pe doamna Cernăuți mergând cu pași mărunți prin clasă și dirijându-ne cu arătătorul lung, de lemn: “Haideți, după mine: noștri și voștri se scriu cu un singur i. Repetați!”
De-aia. Și pentru că mă citește profa mea de română din liceu și aș muri de rușine să vadă că o fac de râs. Săru’mâna, Cici. Zic cei din jur că gramatica e greu…
Related Posts
Tags
Share This
Doamne! M-a uns pe suflet 🙂
Ha-ha! Grele tare! Buna postarea … ca m-ai toate de alt fel! 🙂
Se subinteleg ghilimelele mele, da?
da!
Total de acord cu tine. D-aia le zic si eu baietilor ca vor manca pe paine ortograme pana le vor invata. Dar nu ma las nici eu…
In ultima vreme cratime se pun chiar peste tot pe unde apare un “i”, un “ti”, etc, de exemplu “trimitet-i si in strainatate” , sau chiar cratime in cadrul unui substantiv pur si simplu ( “catelus-i”). E incredibil. Nu mai e vorba doar de gresit acolo unde e posibil sa se greseasca, ci si de pure inventii. Se vede ca vin din urma copii care nu au mai invatat gramatica. Deja incepe sa devina obositor sa citesti ce scriu unii oameni in felul acesta, si nu, nu pot fi evitati, sunt in toate mediile, in toate domeniile.
pentru cei care o ignora, e o obligatie. pentru cei care sunt expusi vrand nevrand la situatii in care gramatica absenteaza, e un drept…
Cred ca ar fi trebuit sa-ti intitulezi postarea “Obligatia la gramatica”.
Olivia
Ha, ha, cred ca stiu de unde vine postarea asta, am vazut si comentariul tau acolo. Intre timp respectiva postare a fost stearsa, probabil un anume trust nu concepea sa fie asociat cu un asemenea analfabet 😀
OMG, the butterfly effect!
Mi-a mers la suflet ce ai scris!Citesc cu drag postarile tale.
Ce pretentie sa avem de la bietul popor, care se uita la “romanii au talent” sa o auda pe Andra cum isi aminteste de “concurentul care l-am vazut”… de unde sa invete?
Mai nou am vazut ca la metrou pe panourile tv ruleaza “lingurita de gramatica”. De ce cu lingurita?? Polonicul, castronul, oala… nu se poate??
Mare dreptate ai…
In clasa a VI-a am sunat la usa unei colege de clasa; surioara ei a intrebat cine este si eu am raspuns “O colega a Adrianei”. “Deschide, e Maria, am auzit vocea colegei, ca doar ea spune “Adrianei” in loc de “a lui Adriana”.
Ma crezi ca, in momentul acela, m-am simtit atat de prost incat am decis sa-mi schimb modul de a vorbi?
O vara intreaga s-a chinuit tatal meu (profesor de romana) sa imi schimbe decizia…
nu neg, postarea si morala ei sunt ok dar cred ca inainte de dreptul la gramatica ar fi dreptul la bun simt, dreptul la civilizatie si dreptul (sau obligatia!) la cei 6-7 (dupa caz!) ani de acasa…pentru ca pe astea (acestea sic!) le auzim/simtim mai intai!
Eheeee… cred ca unul deriva din celalalt, nu?
tzzzzzz nu, asta e problema….
Intotdeauna mi-a fost teamă să nu greșesc când scriu sau vorbesc. Și sunt convinsă că am greșit de multe ori. Uneori mi-am dat seama și am murit de rușine, alteori, nu.
Dar de jur împrejur, sunt tot mai puțini oameni care-și amintesc să nu scuipe pe trotuar, să răspundă corect la salut fără să te cadorisească drăgălaș: Bună seara și ție păpușică/duduie/drăguță! Sigur, asta în cazul în care răspund totuși, înainte de a se repezi să urce în liftul chemat de tine. Primesc uneori(rar, ce-i drept) mesaje pe telefonul mobil, care arată așa: Drăgutză knd venim în tzară d sărbători trecem p la voi.
…și câte nu sunt de spus!
Așa că postul tău, e mai mult decât binevenit.
Îți mulțumesc!