Drumul spre plaja

8 Jun 2014 by Ada

Drumul spre plaja trece printre ierburi inalte cat un stat de copil. Sunt maci si palamide, cateva urzici, menta, si multe altele pe care nu le cunosc. Cineva a incercat azi sa coseasca, sa faca mai vizibila cararea, si la pranz, cand ne-am croit noi drumul, toate sucurile verzi revarsate in plin soare dansau prin aer. Nici nu mai mirosea a mare, mirsea a camp cu flori. Am stat cateva secunde cu nasul in vant, ca un catel tanar ale carui nari freamata de placere.

Se vede treaba ca am imbatranit. Nu mai sufar de nerabdare, am invatat sa astept ora cea mai potrivita. Cand eram mai tanara, nici nu ajungeam la gazda. Din Bucuresti ma opream direct pe plaja, sa-mi prezint omagiile, sa trag aerul sarat in piept si sa strig in gandul meu “am ajuuuuuuns”. Ieri am preferat sa ma opresc si sa trag in piept aerul de camp cu flori, aerul de piatra incinsa si linistea. Marea era la vreo cativa zeci de metri, dar pentru ce atata graba… Nu e de mers la mare la ora 12, nici vorba.

Am avut rabdare. M-am asezat pe terasa Alexandrei, terasa de scandura alba, umbrita de otetari inalti cat casa, cu ochii in tufa de maci ce-au crescut de la sine putere chiar in mijlocul curtii. Sunt albine si pasari si muste, e o liniste care vibreaza de fapt de zgomote, strada e departe, marea e destul de departe, se aud doar vantul si pasarile si albinele. E o curte generoasa cu copiii. O casuta a piticilor unde se inghesuie toate jucariile Marei. Doua leagane pe terasa. O mini-jungla de ierburi si flori, populata de libelule si fluturi si bondari uriasi. Atata libertate n-au avut fetele de vreo doi ani, de cand am fost la Bran si curtea se termina in padure. De data asta, curtea se termina cu un drum printre ierburi, inca 20 de metri si dai de plaja de langa dig.

Dupa un drum de trei ore si ceva, fetele se lasa greu smulse din curtea Alexandrei. Capatam un castron de supa, le fierb niste paste. Lia nu mananca mai nimic, e prea ocupata sa gateasca in bucatarioara din casuta piticilor. Irina mananca, mai mult de gura mea. Le man la somn ca pe fiare, cu biciul vorbelor, cu amenintari, cu “va urc in masina si va duc la Bucuresti”.

Avem o camera mare si curata, vopsita in galben, peste drum de Alexandra, a carei casa era plina de oaspeti. Tot satul e plin de triatlonisti, sunt peste o mie de oameni inscrisi si n-au venit singuri, au venit cu familiile lor.  Am gasit un pat, peste drum. In alta curte mare, arsa nemilos de soare, cu asternuturile usor jilave, parchetul ud fleasca, indelung sters cu mopul de o doamna chiar dupa ce lasasem bagajele. Inghesui copiii in pat ca pe fiare si dupa inca vreo cateva batalii, cad rapuse de oboseala drumului, imbratisate, una in alta. Nu reusesc sa doarma prea mult, s-a terminat triatlonul si curtea se umple de sportivi care se cinstesc cu o votca orange. Nu inteleg cum pot bea, probabil adrenalina capatata dupa biciclit, alergat si inot le amorteste cumva simturile si nu mai percep razele soarelui, care chiar si in iunie ard.

La ora patru incepem in sfarsit drumul spre plaja.

Drumul spre plaja trece printre ierburi inalte cat un stat de copil mai naltut. Sunt maci si palamide si flori albastre si libelule si albine si bondari. Merg cu Lia in brate, pas precaut sa nu se intepe in frunzele inalte, dar acum o vad si ii zambesc in gand. Salut, am venit, am ajuns, daca nu veneam, muream. As fi murit pe dinauntru. As fi… Nici nu stiu ce mi s-ar fi intamplat.

Mara este copila marii, stie lucruri despre scoici, despre midii si draci de mare, stie sa sape dupa melci si sa evite aglomerarile de cochilii ascutite. Irina se arunca in apa cu voluptate. Lia e circumspecta. Nu, inca nu ii place marea, dar nisipul e bun. Se multumeste cu nisipul. Rad mult cu Alexandra, plaja e aproape pustie si inca am rabdare. Nici nu stiam ce mare e Lia, atat de mare ca pot sa o las cu Alexandra pana o trimit pe Irina pe plaja.

– Du-te, puiule, lasa-ma si pe mine singura trei minute.

Irina iese, cuminte. Stie ca dupa ce mama primeste cele cateva minute, va sta in apa pana apune soarele.

Sunt la trei metri de fete. Dar sunt in apa si marea ma ia in brate, indraznesc sa ma las pe spate in cele trei minute si sa inchid ochii, las valurile sa ma duca si multumesc in gand.

Multumesc, Doamne. Ca suntem aici. Ca sunt in apa. Ca am trei minute doar pentru mine.

E bine.

Un Frappe in cinstea ta, iubitule. Cu umbreluta si rulou de napolitane, cu mot urias de frisca si sos de ciocolata, cu inghetata de vanilie si cub de gheata, cafea ascunsa si ea pe undeva.

Seara se termina cu cartofi noi copti si dat in leagan pana la ameteala.

– Esti o mama incredibila, imi spune Irina. Ieri eram la Bran. Azi suntem la mare. Sunt fericita, mami. Vrei sa-ti fac masaj?

Adorm intre ele, una pe un brat, cealalta pe celalalt brat.

Dimineata, Lia, cu parul valvoi, imi spune cu o voce mica:

– Hai sa mai dormim un pic, mami.

– Mai dormim. Mai stii unde esti?

– Da.

– Unde?

– In pat.

O ora mai tarziu reluam drumul spre mare. Irina  pe trotineta, Lia pe clacicleta Viulet, mi-o iau inainte, iu-huuuuu, zboara pe trotuarele pavate.

Am doar rucsacul mic al Irinei in spate. Prosoapele sunt in curtea Alexandrei. Anul trecut aveam patru sacose, jucarii de plaja, umbrela, saltea.

Anul asta am doi copii care mi-au luat-o inainte. Crema de soare si cate un tricou de schimb pentru fete.

Anul trecut eram patru, anul asta suntem doar trei, cu mainile in buzunare si cu dorul in suflet. Ne lipsesti, dar cand vii o sa te luam pe sus si te aducem aici, la Alexandra.

Am vorbit deja. O sa ne dea una din camerele de sus, cu terasa care da spre mare. O sa-ti placa. Are o bucatarie mare si o sufragerie generoasa, totul e alb si luminos si e umbra si marea e la trei minute de mers printre ierburi inalte cat un stat de copil. Si fetele merg singure si nu le mai interseaza jucariile de nisip, Lia a invatat de la Mara sa se joace cu scoici pe post de lopatica si paharul meu de la frappe e suficienta galetusa. Iar Irina inoata fara aripioare, fara vesta, fara nimic, e fericita.

O sa putem intra amandoi in apa. Si o sa putem sta amandoi cu ochii inchisi. Si o sa fim la mare, la doi mai, la casa de pe plaja. Si o sa fie bine.

Curand, iubitule. Numar zilele.