Ea încă doarme

25 Jun 2013 by Ada

… sus, în patul bunicii, cu draperiile trase, să nu intre nici o rază de lumină. Câinele cel mic și negru, care o dobora de bucurie că o vede și plângea cot la cot cu ea în urmă cu 6 ani, tropotește mărunt din picioruțe în fața porții ce-i  taie accesul spre dormitor. Nana (așa se zice “Buni” pe englezește) bea primul ceai al zilei, în camera de zi, pe canapea, în fața televizorului. Nunu și-a făcut cafeaua. O cană mare de ness, pe jumătate apă, pe jumătate lapte, fără zahăr. Se uită la cer. E soare, azi o să fie frumos. E zi de grădină.

Ea încă doarme, e obosită după un drum de aproape cinci ore în mașină, un drum care a început la 10 dimineața, la Victoria Coach Station, cu pauză de cumpărat pisici de pluș și suc și înghețată, la Luton, și apoi cu o despărțire un pic cam bruscă de mama, cu care deja a vorbit la telefon, de ieri până azi, de vreo două ori.

Nunu i-a dat un vechi aparat de fotografiat. Or să facă un concurs de fotografie, ale cărui reguli nu le-am înțeles prea bine. În plus, dacă udă grădina, va primi o liră pe zi, salariul se încasează la sfârșitul săptămânii. Și pe Dino, Dino e prietenul ei de când lumea, o să-l plimbe în fiecare zi, așa a spus. Dar nu cumva să i-l mănânce pe Mitzul cel alb de pluș, dăruit de mama chiar înainte de plecare.

Ea încă doarme. E devreme.  La București e deja târziu. Laur e la serviciu de mai bine de o oră. Lia deja s-a trezit și a întrebat unde e mama și a descoperit fericită că mama e acasă și s-a întors cu jucării și cu papucei noi, roz ca niște bomboane, cu antene ce nu se lasă smulse de la locul lor. Lia deja a întrebat unde e Iri și a cerut să vină Iri și n-a înțeles cum adică nu vine, de ce nu vine, unde e, să vină. Lia e deja în parc.

Iar mama și-a băut deja cafeaua și acum se uită la casa goală și nu știe de unde să înceapă și ce să facă acum, mai ales că ea încă doarme și, deși e bine să fie liniște, parcă lipsește ceva. Un pic de freamăt, un pic de scârțâit de parchet, un pic de ceartă între surori, micile manipulări, cele un milion de “da, dar” și cele cinci sute de mii de “dar de ce”.

Ea încă doarme, într-o lume mai bună, colorată, învelită să nu-i fie rece, în patul bunicii, la mii de kilometri de mine. E întuneric și Nunu nu o poate fotografia.