Eşti cu mine.

25 Feb 2009 by

Aseară a adormit cu greu şi pe la două s-a trezit, a venit peste mine, “mami, nu pot să dorm, nu mi-ai spus rugăciunile”.
E dimineaţă. Trag de ea să se dea jos din pat, dar se întoarce liniştită pe partea cealaltă şi mai sfârâie niţel. Ieri a visat că era la Paris şi că avea un ponei magic. Mi-amintesc de visul ei cu magii pariziene şi nu pot să nu mă minunez. De unde i se trage? De la nenumăratele noastre schimburi de replici.
– Mami, unde eşti?
– La Paris, Irina, beau o cafea şi mă întorc.
– Ba nu eşti la Paris, ce, eu nu te văd. Eşti aici. Mă păcăleşti! Poznaşo!

Ioana a învăţat-o să-şi facă patul. Recent am descoperit că poate să se îmbrace singură. Reuşeşte să-şi pună chiar şi dresul, ceea ce mi se pare o performanţă extraordinară. Seara, dacă nu mă mişc destul de repede pentru gustul dânsei, se serveşte singură cu ce-i place de prin frigider. Scoate laptele şi cutia de brânză topită din frigider, pune treapta lângă chiuvetă, îşi ia unul dintre cuţitele ei colorate şi apoi întinde tacticoasă pe felia de pâine. Încă nu ajunge la praful de cacao, dar încearcă. În dimineaţa asta se miscă greu, cam ca Winnie cel grăbit. Mă pupă de mă albeşte, îşi pune mânuţele pe după gâtul meu şi se-ncordează, aproape mă trage în jos, încep s-o gâdil ca să scap din capcană. Se dă jos din pat, iese pe hol, târându-şi papuceii.
– Mami, sunt cam somnoroasă.
– Hai, ne grăbim, treci la spălat pe dinţi. Ai visat frumos?
– Da. Am visat că bătea vântul tare şi zburau perdelele în aer, aşaaaa…
Mami! Uite-mi microfonul! De când îl căutam! Pot să fac un spectacol?
Doamnelor şi domnilor, iată o oglindă magică albastră cu bomboane.
Mă uit în jur, caut oglinda magică şi rămân cu ochii la… o oglindă albastră de care am atârnat de Crăciun bastonaşe de zahăr, chiar este, e acolo, o oglindă albastră cu bomboane, care trebuie să fie magică, din moment ce în ea încă se oglindeşte Crăciunul, în plin februarie. Casa noastră încă e decorată cu beteală, n-am aruncat nici coroniţa de brad de pe uşă, mi-e greu să o scot de-acolo, iar Irina nu mai doarme decât cu uşa camerei ei uşor întredeschisă, ţinută de o ghirlandă argintie, pe care i-a adus-o tati.

Domnişoara asta, care ne ţine lecţii şi-şi începe discursurile cu “Dacă mă gândesc bine…”; care pune mâna pe telefon şi-l ia la rost pe tati, stârnind furtuni nemeritate de niciunul dintre noi, cei de peste 1m50; care ştie imnul României şi mă zăpăceşte cu întrebări despre planete; domnişoara care visează că e la Paris (“unde e Irina, Parisul ăsta?” “În Franţa, măi, mami, la castelul desenelor”)şi vorbeşte cu pisicile şi cu maşinile, cu dragonii, cu leii şi cu oamenii de zăpadă, aşteptându-se sincer să i se răspundă de fiecare dată; cea care strigă din baie, dintre spume parfumate “sper că nu eşti în camera mea, mami!”, Irina, zic… Îmi taie uneori respiraţia.
Unde e bebeluşul meu cu ochi albaştri? Mi-e dor de Irina când era bebe. Mi-e dor de mirosul de biscuiţi cu vanilie şi de sunetele ciudate pe care le scotea când încă nu învăţase să vorbească. Mi-e dor de muzica de la caruselul ce spânzura deasupra patului şi de balansoarul în care o adormeam. Mi-e dor de camera ei şi de pereţii mâzgăliţi şi de leagănul spânzurat în faţa uşii de la baie. Mă topesc doar la amintirea zâmbetului ei ştirb. Şi nu pot să nu-mi fie dragă, dar mă şi sperie când o aud vorbind ca un om mare, spunând lucruri pe care eu la 4 ani nici nu visam să le spun vreodată. “Mi-ai făcut emoţii”, i-a trântit-o Ioanei, duminică. Şefului meu i-a tăiat scurt macaroana, când s-au întâlnit în lift.

– Vai, ce fetiţă drăguţă, dar cum te cheamă pe tine? a încercat el să fie drăgălaş.
– Ei, lasă, că ştii tu, că doar ne-am mai întâlnit.

Într-una din serile noastre în două, stăteam întinsă pe întuneric, în pat, gândindu-mă cum să fac, ce să fac, ce să mai inventez, de unde să mai tai, unde să mai pun… Ea se uita la ceva desene animate. Când i s-a terminat filmul a sesizat că nu se mişcă mami pe nicăieri.

– Unde eşti, mami?
– Aici, Irina, în dormitor.
– De ce stai pe întuneric?
– Mă gândeam.
– Hai, nu mai sta singură. Eşti cu mine.

Related Posts

Tags

Share This

12 Comments

  1. Degetica

    io cand ti-am zis ca pe tine te iubeste cel mai mult nu m-ai crezut….

    va pup tare.

  2. ana

    ce draga fata…

  3. salmi

    E o dulce-dulce…

  4. Ruxel

    Este delicioasa 🙂

  5. Remikiki

    cat poate fi de dulce….

  6. alina

    De câte ori citesc ce scrii tu despre Irina, mă gândesc la Maria mea și o regăsesc atât de bine în vorbele tale … nu știu cum le întorci, cum le potrivești, dar am senzația unor oglinzi paralele. Îmi face tare bine să te citesc când scrii așa, pe sufletul meu :).

  7. mariamirabela

    Dar exemplul, exemplul unde-l are? Daca nu ai fi tu sa vorbesti cu vocea lui Costica si a gargaritzei si a papagalilor si a dragonilor, nici Irina nu ar vorbi cu ei.

    Esti un exemplu minunat in ceea ce priveste imaginatia, gingasia, rabdarea si intelegerea de care poate da dovada o mama si te admir pentru asta.

    Mi-as dori sa fiu ca tine pentru Degetzica mea!

  8. Cinnamon

    Bucura-te de fetita si de fiecare varsta ai ei in parte, ca fiecare varsta e frumoasa in sine si are bucuriile ei si Dumnezeu cu un rost a facut sa dureze fiecare varsta cat dureaza ea, si nu mai mult.
    Daca acum tie ti-e dor de cum era Irina acum cativa ani, nu te bucuri de ea cum trebuie acum si peste cativa ani iti va fi dor de Irina de azi si e pacat.
    Si oricum, viata merge inainte. Bucura-te ca se face mare, creste frumoasa si desteapta si simpatica si iubitoare. Bucura-te ca se dezvolta, ca incepe sa cucereasca lume, bucura-te ca se imbraca singura si ca incepe sa manince singura. AStea sunt motive reale de bucurie. Nu fi egoista si lasa bebelusul care depindea intru totul de mama. Bucura-te sa fie independenta si invat-o sa isi dezvolte independenta.

  9. Ada Demirgian

    Ma bucur, Cinnamon. Dar trecem printr-o perioada ciudata si uneori mi-e greu. Daca mi-e dor de ea bebe, nu-nseamna ca nu o vad cat e de minunata acum.
    Maria, merci, sunt convinsa ca vei fi minunata.
    Alina, ma bucur ca-ti place.
    Remi, ruxel, salmi, ana, degetica: va multumesc, asa e, e dulce:)

  10. alina

    Păi Ada, atunci când ți-e greu, adu-ți aminte de ce ți-a spus: “Nu ești singură, ești cu mine!”. Asta e cel mai important, restul toate sunt rezolvabile.

  11. Cristina G.

    🙂

  12. ana

    m-ai facut sa-mi amintesc de ai mei cand erau mici, mici…multumesc, Ada, multumesc Irina…sunteti minunate

css.php Privacy Policy