Ești o mamă bună?

11 May 2014 by

– Ți-a plăcut ziua de azi?

– Da, mi-a plăcut, Irina.

– Care moment ți-a plăcut cel mai mult?

Stau să mă gândesc. Oare dimineață, la Decathlon, când am scos cardul să-i plătesc trotineta la care nu îndrăznea să spere, după ce acum trei ani i-am zis clar că aia e pentru copii mici?

Nu.

Să fi fost pe la ora 14.00, după ce am reușit să curăț bucătăria de tot uleiul care sărise din pulpele de pui pe care am avut lipsa de inspirație să le prăjesc în tigaie?

Nu, cred că pe la 14.10 când am ajuns în sfârșit în dormitor și Lia dormea. Sau pe la 16.00, când amorțisem stând în cot și uitându-mă la cele câteva firișoare de păr ale Liei care încep să se cârlionțeze.

Nu, sigur nu, sigur momentul meu preferat a fost când am turnat cafeaua în termos.

Mmmmmm… totuși nu…

Momentul preferat al zilei mele de azi a fost când te-am văzut râzând că ai reușit să mergi la galop fără să-ți mai înghețe inima de spaimă.

Nu, nici ăsta.

– Știi ceva, Irina, momentul preferat al tuturor zilelor mele e când adormiți voi seara.

– Aha, lasă că știu eu că abia aștepți să scapi de noi să ai și tu timp pentru tine.

– Nu, Irina, ăla e momentul meu preferat pentru că înseamnă că a mai trecut o zi cu bine. Că sunteți sănătoase, v-am hrănit și azi, v-ați jucat, ați citit, ați respirat aer curat și acum dormiți după o baie bună. Și a mai trecut o zi din zilele astea care trebuie să treacă până vine Laur.

Da, momentul preferat al zilei e acum. După ce am făcut un duș fierbinte și v-am învelit, acum stau și mă uit la diagrama asta și sorb ușor din paharul meu de vin alb demisec și îmi spun că iată, sunt o mamă bună.

are you a good mom

 

Da, am făcut duș, da, am gătit aproape zilnic, da, folosesc Frozen pe post de baby sitter. Nu, casa noastră nu e chiar curată, după ce ne-au spart pereții în baie și Lia a împrăștiat pământul din trei ghivece pe balcon, recunosc, dacă ar veni mama și ar vedea ce e în casa mea probabil m-ar certa. Dar am curățat uleiul și am dus și gunoiul. Vasele sunt spălate, merci că ai pus mașina să le spele, Irina, însă ce ne facem cu hainele pe care le-ai lăsat în baie? Lasă, tu să fii sănătoasă. O să le strângi mâine. Nu-s în comitetul de părinți, dar n-ai tu treabă cu asta, cont pe Pinterest am, însă e degeaba, nu-mi iese nimic niciodată, dar am făcut în seara asta după ce voi v-ați culcat supă de pui cu paste în formă de rățuște și, dacă ești cuminte mâine, îți pun în pachet ce a mai rămas din prăjitura aia fabuloasă făcută de bunică-ta.

Sunt o mamă bună, mai ales dacă mă iau și după articolul ăsta. 

Noapte bună copii. Vă iubește mama.

PS: Azi, când tu învățai galopul cu Vlad, inima mea alerga pe lângă Rafael precum caii sălbatici în preeria despre care tu nu vrei să citești că nu-ți place Winnetou.

 

Related Posts

Tags

Share This

Privacy Policy